Cătălin Tolontan  Cartonașul  negru
Cătălin Tolontan FOTO GOLAZO.ro

Cătălin Tolontan Cartonașul negru

• FRF a decis să introducă avertismentul la adresa părinților care, la meciurile de copii și juniori, se comportă rău la adresa celor din teren, fie că sunt copiii lor, ai altora, antrenori sau arbitri.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Dacă exista cartonașul negru pentru cei care țipau, acum 10-20 de ani aș fi primit, pe bună dreptate, nu un cartonaș, ci un volum de dimensiunile cărții de telefoane. Dar FRF are dreptate. Nu credeam că o să spun asta despre Răzvan Burleanu, dar chiar are dreptate.

Până la urmă, e un gest. Vom vedea cum funcționează. FRF a spus că „Decizia a fost adoptată pe 11 septembrie 2026, în Comitetul de Urgență al FRF, și este deja prevăzută în regulamentele competiționale dedicate copiilor și juniorilor”.

„Prin această măsură, FRF devine singura federație de fotbal din lume care introduce un cartonaș destinat exclusiv sancționării comportamentului inadecvat al spectatorilor din tribune”.

„Sfârșitul competenței”

Evident că o hotărâre de acest gen nu schimbă mentalități. Nu în două, trei sezoane. Și nici măcar nu e un fenomen românesc. Credința că spectatorii de pe margine știu mai bine decât ceilalți cum se fac profesiile lor, cum se antrenează sau arbitrează și cum ar trebui să joace copiii, asta se întâmplă nu doar în România. Și nu doar în fotbal, în toate meseriile.

Știm mai bine cum ar trebui să pledeze avocații, să diagnosticheze medicii și să conducă primarii. „Sfârșitul competenței” nu înseamnă că oamenii sunt mai nepricepuți, ci că noi credem asta și că îi discredităm pe experți. Iar asta începe de când ești mic. Atunci auzi mereu că nu ești suficient de bun. De multe ori auzi însă „Băi, boule, dă drumul la minge!”.

Istvan Kovacs arată „cartonașul negru” FOTOMONTAJ GOLAZO.ro Istvan Kovacs arată „cartonașul negru” FOTOMONTAJ GOLAZO.ro
Istvan Kovacs arată „cartonașul negru” FOTOMONTAJ GOLAZO.ro

Un strop în plus de încredere de sine pentru copii

Copiii de azi de pe teren nu vor deveni toți fotbaliști profesioniști. Dar tot vor ajunge profesioniști presați de cei din jur: ca zugravi, ingineri, profesori, șoferi.

Indiferent ce meserie vor practica, atunci când vor deveni mari, vor fi contestați. Măcar să-i lăsăm în pace acum, când sunt fragezi, când greșesc, când timpul e de partea lor. Cu un grăunte de încredere în ei dacă vor ieși de pe gazon și tot e un câștig.

Cum reacționăm când suntem îndemnați la o secundă de reflecție

La un moment dat, ca ziarist, am participat la un studiu în care se analizau comentariile microbiștilor. Știți cum e în sport: pasiunea extremă naște polemică.

Studiul analiza comentarii online din România, Ungaria și Norvegia. Au fost culese sute de mii de comentarii de pe internet de după meciuri.

Specialiștii din mediul academic au făcut un experiment. După ce un cititor scria comentariul, el era întrebat, automat, dacă e sigur că acela e comentariul său și dacă vrea să-l recitească înainte de a-l trimite. Se măsura reacția și timpul.

Studiul a fost comparat cu reacțiile oamenilor din multe țări. Rezultatul? Medalie de aur! Eram campioni „la certitudine”. Adică dăm repede „ENTER”, cu mesajul „Da, băi, ăsta e mesajul meu, nu vreau să recitesc nimic”.

Suntem siguri că nici nu greșim. Că nu avem nimic de corectat și, prin urmare, de învățat. Măcar când ne raportăm la copii e bine să ne mai gândim un pic. Și e util să existe un cartonaș negru pentru certitudinea devenită injurie.

Știri ultima oră
00:26
Interes pentru Cordea Noi detalii privind posibila plecare a jucătorului de la CFR Cluj: „Sunt discuții”
Interes pentru Cordea Noi detalii privind posibila plecare a jucătorului de la CFR Cluj: „Sunt discuții”
00:07
Kaka a plâns VIDEO. Legenda lui AC Milan, momente emoționante înainte de derby-ul cu Inter. Ceremonie specială dedicată brazilianului
Kaka a plâns VIDEO. Legenda lui AC Milan, momente emoționante înainte de derby-ul cu Inter. Ceremonie specială dedicată brazilianului
23:11
Mutu se ia de Șumudică Răspunsul antrenorului de la CFR Cluj: „Este prea mare pentru mine”
Mutu se ia de Șumudică Răspunsul antrenorului de la CFR Cluj: „Este prea mare pentru mine”
23:45
AC Milan - Inter 3-1 Echipa lui Chivu suferă prima înfrângere din Serie A! Antrenorul român, fără victorie în Derby della Madonnina
AC Milan - Inter 3-1  Echipa lui Chivu suferă prima înfrângere din Serie A! Antrenorul român, fără victorie în Derby della Madonnina
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
Top stiri
„Îl invidiezi pe Chivu?”  Întrebarea care l-a pus în dificultate pe  Ruben Amorim.  Răspunsul portughezului
Campionate
31.10
„Îl invidiezi pe Chivu?” Întrebarea care l-a pus în dificultate pe Ruben Amorim. Răspunsul portughezului
Citește mai mult
„Îl invidiezi pe Chivu?” Întrebarea care l-a pus în dificultate pe Ruben Amorim. Răspunsul portughezului
Diana Șucu, atac la Pancu?  Mesajul lung transmis după  declarațiile antrenorului  despre Andrei Șucu
Superliga

CFR Cluj, bună de plată  Doi jucători dați afară după intrarea în insolvență au obținut  despăgubiri de peste 100.000 de euro

Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
B365
30.10
Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
Citește mai mult
Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim