Dejan Stankovic o va antrena pe Steaua Roșie Belgrad

​Presa sârbă anunţă că fostul internaţional (42 de selecţii) şi fostul jucător al echipei Inter Milano, Dejan Stankovic, va fi noul antrenor al echipei Steaua Roşie Belgrad, urmând a semna un contract valabil până în vara anului 2022.

HotNews.roFoto: Hotnews

În vârstă de 41 de ani, Stankovic a jucat la Steaua Roşie între 1995 şi 1998, înainte de a se transfera la formaţia Lazio (1998 - 2004) şi apoi la Inter Milano, unde a evoluat până în 2013.

La echipa belgrădeană, Stankovic va avea un salariu anual de 400.000 de euro, jumătate din cât câştiga predecesrul lui, Vladan Milojevic.

Dejan Stankovic are puţină experienţă ca antrenor, fiind secund la Udinese, în sezonul 2014-2015. În ultima perioadă, Stankovic a lucrat în cadrul centrului de juniori al clubului Inter Milano.

Vladan Milojevic a anunţat, joi, că demisionează de la conducerea campioanei Serbiei.

“Am decis să nu mai antrenez Steaua Roşie. Le mulţumesc colaboratorilor mei, familiei mele şi în special suporterilor”, a declarat Milojevic.

Steaua Roşie Belgrad este lider detaşat în campionatul Serbiei, cu 11 puncte avans faţă de următoarea clasată, Partizan Belgrad, dar în Champions League a înregistrat o singură victorie şi cinci înfrângeri.

Vladan Milojevic se afla la conducerea echipei Steaua Roşie din sezonul 2017/2018 şi de atunci a câştigat două titluri naţionale, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:36
„O nedreptate! O vom elimina” Casele de pariuri ar putea fi obligate să vireze o parte din venituri către viitorul sportului românesc

11:08
Câți bani câștigă Antonelli Italianul a dat lovitura în Formula 1, dar comparația cu Verstappen și Hamilton surprinde

10:53
Tchouameni, incident nefericit FOTO. Mingea șutată de starul lui Real Madrid a lovit un copil! Ce a făcut francezul după meci

07:00
„Ultimii doi ani au fost un coșmar” A dat cărțile pe față după ce fost îndepărtat de fani de la Rapid: „Nu cunosc realitatea”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

Apogeul Epocii de Aur în București: frig, foame și multe calcule greșite. Viață de student la Politehnică, imagini din 1988 cu viitorii ingineri ai țării
B365