Devoratorul de recorduri - Novak Djokovic a anunțat următorul obiectiv important: Federer și Nadal, în pericol

Devoratorul de recorduri - Novak Djokovic a anunțat următorul obiectiv important: Federer și Nadal, în pericol

A cucerit pentru a doua oară în carieră Parisul, iar foamea de trofee nu cunoaște limite. Proaspăt campion la Roland Garros, Novak Djokovic a anunțat deja următorul obiectiv important pe care și l-a stabilit. Sârbul se află pe un val de încredere fantastic, iar în lupta cu marii săi rivali (Roger Federer și Rafael Nadal) a devenit favorit cert.

Novak DjokovicFoto: Mehdi Taamallah/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Pentru el nu există cuvântul pauză, nici măcar după o victorie foarte importantă din carieră. Nole a trecut deja peste episodul fericit de la Paris și este concentrat pe următoarea țintă.

Nu îi este teamă să o spună cu voce tare: da, vrea să își păstreze titlul de la Wimbledon, cucerit după o finală dramatică în 2019contra lui Roger Federer.

Wimbledon, următorul obiectiv important al lui Djokovic

"Da, sunt doar două săptămâni între finala de aici (Roland Garros) şi primul tur de la Wimbledon. Nu este ceva ideal pentru că este o trecere de la o suprafaţă la o alta complet diferită.

Nu am nicio problemă să spun că vizez titlul la Wimbledon, desigur că ăsta e obiectivul meu. Am cucerit ultimele două turnee (2018, 2019), aşa că sper să pot prelungi seria câștigătoare. Sper să profit la Wimbledon de încrederea mare pe care o am acum" - Novak Djokovic.

A simțit mereu că îi va ajunge pe Federer și Nadal

"Nu m-am gândit niciodată că este o misiune imposibilă să ajung numărul lor de Grand Slam-uri. Încă nu i-am ajuns, dar avantajul lor mai este de doar un singur trofeu. Însă și ei joacă în continuare şi, în mod evident, joacă un super tenis, în special Rafa.

Avem în continuare şansele noastre la Wimbledon şi în celelalte turnee de Grand Slam. Avem câte patru șanse în fiecare an, ne luptăm pentru acest record fantastic" - Novak Djokovic.

A reușit să pună în scenă o nouă revenire incredibilă de la 0-2 la seturi la această ediție a Grand Slam-ului parizian, iar cel de-al doilea titlu de la Roland Garros a fost adăugat în CV-ul sârbului. Novak Djokovic este rege pe zgura de pe Chatrier, acesta acumulând 19 titluri majore. Stefanos Tsitsipas a fost mai bun preț de două seturi, după care a clacat fizic și mai apoi mental (6-7(6), 2-6, 6-3, 6-2, 6-4.

De știut:

  • Novak Djokovic este primul jucător din Era Open care se poate mândri cu cel puțin două trofee cucerite la toate Grand Slam-urile (Federer are unul la Roland Garros, iar Nadal unul la Australian Open).

  • Sârbul se apropie amenințător de marii săi rivali în ierarhia titlurilor majore: Federer și Nadal, câte 20, Djokovic, 19.

  • După Wimbledon (va debuta pe 28 iunie) am putea ajunge ipotetic în situația în care cei trei mari (Federer, Nadal, Djokovic) să fie la egalitate: toți cu câte 20 de Grand Slam-uri în CV.

Jucătorii cu cele mai multe apariții în finalele de Grand Slam:

Roger Federer 31

Novak Djokovic 29

Rafael Nadal 28

Ivan Lendl 19

Pete Sampras 18.

Titluri de Grand Slam:

1 Roger Federer / Rafael Nadal 20

3 Novak Djokovic 19.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:24
Șansa României Suedia vine la București decimată de accidentări! „Tricolorii” au scăpat și de unul dintre marcatorii de la Stockholm
Șansa României Suedia vine la București decimată de accidentări! „Tricolorii” au scăpat și de unul dintre marcatorii de la Stockholm
20:37
„Cam astea sunt” Mihai Stoica a făcut publice mesajele primite de la jucători, după revenirea lui Reghecampf
„Cam astea sunt”  Mihai Stoica a făcut publice mesajele primite de la jucători, după revenirea lui Reghecampf
19:36
„Vrem să-l supărăm pe Hagi” Selecționerul Bosniei, vrăjit de Hagi: „A fost idolul tuturor, dar vrem să învingem”. S-a înclinat în memoria lui Lucescu
„Vrem să-l supărăm pe Hagi”  Selecționerul Bosniei, vrăjit de Hagi: „A fost idolul tuturor, dar vrem să învingem”. S-a înclinat în memoria lui Lucescu
18:57
Cristian Geambașu De ce minte Mbappe?
Cristian Geambașu De ce minte Mbappe?
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Top stiri
ESENȚIAL | Trotinetele electrice vor putea fi închiriate doar de cei cu vârsta de cel puțin 18 ani în București. Noul regulament va fi supus la vot CGMB, miercuri
B365
26.09
ESENȚIAL | Trotinetele electrice vor putea fi închiriate doar de cei cu vârsta de cel puțin 18 ani în București. Noul regulament va fi supus la vot CGMB, miercuri
Citește mai mult
ESENȚIAL | Trotinetele electrice vor putea fi închiriate doar de cei cu vârsta de cel puțin 18 ani în București. Noul regulament va fi supus la vot CGMB, miercuri