Cătălin Tolontan 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

• Aflați într-un moment de criză a rezultatelor, apelăm la prima generație de români născută în străinătate, cu tineri care au învățat fotbal în școlile de afară.
• Până acum, aportul diasporei se măsura în primul rând prin banii trimiși acasă. Fenomenul relației cu țara a devenit însă mai complex, iar sportul e printre primele domenii care se mișcă, așa cum se întâmplă de obicei. 

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

În ultimul an (august 2025 – august 2026) au fost convocați la loturile naționale de juniori (U15-U19) 45 de jucători români născuți în străinătate, conform unui răspuns al FRF pentru GOLAZO.ro.

Câteva exemple:

• Niculaesei Albert - Elche
• Vechiu Christian - Milan
• Pellegrini Fernando - Genoa
• Corlat Eduardo - Real Madrid
• Precup Ioan - Villarreal
• Paul Danielle - AS Roma

Lor li se adaugă cei chemați la naționala mare. La ultima reunire, de pildă, au fost chemați 3 jucători născuți în alte țări. La amicalele cu Georgia (1-1) și Țara Galilor (2-1) au venit:

• Lisav Eissat (născut la Haifa)
• Andrei Coubiș (născut la Milano)
• Tony Strata (născut la Marseille)

Și alte nume au fost convocate, dar nu la ultima reunire. Printre ei:

• Andrei Rațiu (crescut în Spania de la 6 ani)
• Bogdan Racovițan (născut la Dijon)
• Kevin Ciubotaru (născut la Roma)
• Daniel Bîrligea (crescut de la 12 ani în Italia)

Pe Ianis Hagi, născut la Istanbul, nici nu-l mai numărăm, deși și el s-a născut în Turcia pentru că e copilul unui „stranier” care muncea în afara granițelor.

Sunt peste 50 de jucători convocați, doar în ultimul an, la loturile naționale și care s-au născut în străinătate. Pentru că aici muncesc și trăiesc familiile lor.

Recent, un om din IT, care lucrează tot în străinătate, a declarat că „România are cea mai educată forță de muncă din istoria sa”. Dar cum facem transferul de cunoaștere și pricepere?

Revenirea în țară a generației 50 plus, adică a „decrețeilor” care se apropie de ultima parte a carierei poate fi una dintre soluții. Asta s-a întâmplat în Polonia.

Nu vin doar bani, vin și instincte democratice

Acum două decenii, se vorbea cu o ironie cordială despre „instalatorul polonez” care face treaba grea a meseriașului din Occident. Când „instalatorul polonez” s-a întors în țară, asta a ajutat Polonia. Nu s-a transferat doar capitalul, ci și priceperea, ambiția și reflexele democratice dobândite în Vest.

Un antreprenor român din străinătate îmi mărturisea zilele trecute că el vede „cu ochiul liber” cum Polonia s-a schimbat masiv din momentul revenirii unei părți a migranților săi.

Revenirea nu e simplă

România este încă în contrasens, pentru că am început să plecăm mai târziu. Dar sociologi cu mare reputație, precum Dumitru Sandu, analizează deja fluxurile întoarcerii în țară. El arată însă cât de dificil e.

Decizia revenirii se bazează pe o minimă compatibilitate a sistemelor de sănătate, educație și, în general, pe conectivitate. Oamenii nu se întorc ca să fie rupți de lume.

Teoretic, oamenii spun că s-au săturat de agitație și vin „la liniște”. Dar sihăstria din declarații, „m-am săturat de tot”, nu înseamnă precaritate.

În viața de zi cu zi acești oameni au dorința de a avea acces la Netflix, informații, Glovo, analize de sănătate și școli bune. Reveniți din Occident, oamenii vor o viață comparabilă.

Experimentul transferului de competență

Sportul a fost mereu un „early adopter”. Pentru că e dinamic economic. Pentru că e un domeniu unde, slavă Domnului, meritul contează. Sportul e conectat internațional și observi, imediat, care e nivelul valorii tale reale.

În alte meserii, te poți minți că ești bun și nu te vede nimeni. În limba universală a fotbalului însă, autovictimizarea nu funcționează. Nu ne-am calificat la Mondiale și mergem slab în cupele europene nu pentru că are cineva ceva cu noi, ci pentru că suntem în urmă. Avem mult de recuperat, organizatoric și ca investiții.

Fotbalul românesc a reacționat, prin FRF și, mai puțin, prin cluburi. L-am adus acasă pe regretatul Mircea Lucescu, dar suntem conștienți că e foarte greu să-i „transferăm” pe „meseriașii” Olăroiu, Lucescu jr sau Boloni. Și, atunci, încercăm să facem un transfer de competență.

Cei 50 de tineri convocați în ultimul an sunt, probabil, un început. Nu suntem unici. La World Cup 2026 au participat echipe naționale cu 90% dintre jucători născuți și crescuți nu în țară, ci în UK, Spania, Italia sau Franța.

Veți spune că au fost echipe din Africa în această situație. Aveți dreptate. Dar din puține țări a emigrat aproape 25% din populație, așa cum s-a întâmplat în România. Sudanul de Sud mai are atâția emigranți, raportați la populație: 25%.

În deficitul deja produs României de această hemoragie de voință, muncă și creiere, există și posibilitatea unui important bine. În primul rând, pentru acei oameni. Apoi, pentru comunitatea de acasă, la un moment dat.

Nu e nevoie să-i pensionezi din țară, îi poți folosi cât sunt acolo.