Publicat:
09.09.2026, ora 16:19
- Suntem martorii unui caz bizar. Petrolul. Dacă aduni suma atributelor lui ar trebui să rezulte o explozie, atât de tare se bat cap în cap.
- E o echipă în insolvență dar care poate plăti unui atacant nou transferat un salariu uluitor. E pe locul 3 în campionat dar are golaveraj negativ. E o echipă de mare tradiție și în același timp e rejectată de comunitate.
Petrolul e o imposibilitate vie. E un subiect de studiu pentru nebuniile pe care suportă, fără leac, fotbalul. Le duce cum duceau medievalii boli pe picioare, că doctorii și tratamentele eficiente nu se inventaseră.
Fani erau, investitori, ioc
Pentru fotbalul românesc nu s-a inventat doctorul. Și atunci continuă să respire greu, plin de bube și cocoașe.
„La nivel de declarații toți sunt petroliști, sunt înnebuniți, dar nimeni nu face absolut nimic”, s-a plâns Claudiu Tudor, președintele clubului la sptfm.ro.
Tudor spune că a bătut de zeci de ori la toate ușile instituțiilor locale în zadar. Ce nu spune e că acolo a existat la un moment dat o schismă. După falimentul de acum un deceniu în urmă, echipa a fost resuscitată de fani, cărora primăria, care păstrase identitatea clubului, le-a încredințat numele și însemnele.
Apoi drumurile s-au despărțit. Se zice că suporterii n-ar fi dorit ajutorul autorităților, care se oferiseră să contribuie. Probabil au bănuit că vor fi dați la o parte, că vor fi scoși din „pâine” (vezi substraturile scandalurilor de la Dinamo). Sau poate pur și simplu au vrut, ceea ce e sănătos, ca Petrolul să rămână un club privat. Cu fani și investitori.
Grija Petrolului nu e performanța, ci spaima de o nouă dispariție
Jumătate din problemă era rezolvată. Fani erau. Cealaltă, nu. Investitori, ioc. În fine, la un moment dat a fost chiar filiala celei mai mari companii europene, dar a sfârșit fugind unde a văzut cu ochii. Avem noi talentul ăsta rar de a aduce la lehamite partenerii de drum. De a face praf alianțele. La noi se taie iute maionezele. Și ne sare des muștarul.
De bine de rău, echipa s-a menținut în prima ligă după ce a reajuns acolo. Dar financiar a ajuns să retrogradeze. A intrat în insolvență, la zece ani după intrarea în neființă. O remarcabilă consecvență a managementului.
Petrolul a ajuns la fundul sacului dar stă cu coada sus, trage să intre în play-off ca să nu retrogradeze. Grija ei nu e performanța, firește, ci spaima de o nouă dispariție.
Petrolul joacă în acest paradox pentru că poate. Pentru că federația se uită pasivă cum echipe cu un buget de salarii nerealist înregimentează jucători scumpi dar nu își plătesc datoriile, la stat, parteneri sau angajați.
Poate Petrolul o să se salveze și o să retrogradeze o echipă care nu a făcut cascadorii financiare. Ar fi o minunată poveste despre de ce suntem unde suntem.
Președintele clubului se plânge că nu e ajutat de autoritățile locale, dar cine ar da bani sau ar crea facilități cuiva care nu își gestionează bine ograda? Cu gazonul stadionului are, în schimb, dreptate.
Nu e o tragedie
Nu poți să ceri bani pe chirie și să îl lași în paragină. Ba chiar să organizezi, cum susține Claudiu Tudor, un turneu „cu nu știu ce parlamentari, nu știu câte meciuri” în acest week-end. Suprafața de joc deja arată rău. Probabil că va fi varză. Dar și asta spune ceva, această indiferență. Și aici ajungem în miezul problemei.
„Este inacceptabil cum se tratează fotbalul, sportul, în acest județ. La Hunedoara este, la Voluntari este, la Slobozia, băi, dar noi ce suntem? Suntem cei mai bogați, dar de fapt cei mai săraci. Sunt dezgustat de aceste lucruri”, spune Tudor.
Ar trebui să-și repete aceste cuvinte până acceptă adevărul. Ploieștiul, Prahova, arată că n-au chef de această echipă. E regretabil? Da. E o tragedie? Nu. Nu e obligatoriu să ai o echipă de fotbal de primă ligă. Obligatoriu e să organizezi sportul de masă, să atragi copiii și în general toți oamenii la mișcare.
Sigur, e neplăcut ca o cvadruplă campioană a României să fie respinsă pe propriul pământ. Dar responsabilii principali sunt toți cei care (n-)au avut grijă de ea. Dacă populația acelei zone n-ar putea trăi fără Petrolul (și nu doar un grup de fani, despre care unii ar zice că au și niscaiva interese) atunci cu siguranță Petrolul ar trăi sus și bine. Așa, trage iar să moară.
Asta e soarta echipelor desprinse de comunitate și de realitate, care devin construcții artificiale, cum s-a întâmplat și cu Hermannstadt. Petrolul e ca pisica lui Schrodinger, vie și nevie în același timp pentru că trăiește suspendată în acest bardo, prinsă de Superligă dar decolată de locul din care se trage.
O vreme merge. Dar va fi mereu ceva nefiresc în legătură în acest demers, mai ales acum, cu finanțele în piuneze. Bine ar fi bine să rupă pisica asta în două: ori creează o reală emulație, ori lasă locul altuia. Că la cum arată acum e ca în povestea aia cu boala lungă.
