Publicat:
06.09.2026, ora 12:08
Actualizat: 06.09.2026, ora 12:09
- Istvan Kovacs a ajuns să arbitreze de parcă fotbaliștii și antrenorii sunt doar niște figuranți în propriul lui spectacol, de circ
„Tot meciul am încercat toți să vorbim cu el. Nu prea a avut chef să vorbească cu noi”.
Declarația lui Cătălin Cîrjan de după Dinamo - FCSB spune aproape tot despre Istvan Kovacs și prestația lui de aseară. Despre ceea ce se vrea arbitrul Istvan Kovacs de astăzi. Unul repezit, arogant în exprimare și mult prea preocupat să arate tuturor cine conduce. Nu cum conduce, ci doar că el deține puterea. Totală!
Un arbitru mare trebuie să știe să dispară dintr-un meci. Kovacs face invers
Da, Cătălin, ai dreptate, n-a avut chef să vorbească. Pentru că Istvan Kovacs pare că a ajuns în punctul în care dialogul cu fotbaliștii este sub demnitatea lui.
L-am urmărit atent la Dinamo - FCSB. De cel puțin două-trei ori preocuparea lui a fost să închidă rapid gurile celor de pe băncile de rezerve. Să nu cumva să existe vreun reproș. Să nu cumva să îndrăznească cineva să-i conteste o decizie. Poate doar să-i spună ceva. Deși ceea ce a făcut în teren merita muzică de circ.
„Tan-tara-ra-ra-ra-ra-ra…”, cam pe acest sunet putea ieși aseară domnul Kovacs din teren. Cunoașteți sunetul, celebru de peste 100 de ani.
Creat inițial de compozitorul Julius Fucik pentru o intrare grandioasă a gladiatorilor în arenă, transformat treptat, o variantă mult mai rapidă, pentru spectacolul de circ. Ideală pentru Kovacs azi. Pentru că domnului Kovacs nu-i poți reproșa nimic. El știe. El decide. El explică doar dacă vrea. Restul trebuie să tacă. Comic! Dar să nu uităm, circul e o artă, ce face Kovacs arată a tartă.
Și aici este marea problemă. Un arbitru mare trebuie să știe să dispară dintr-un meci. Să-l controleze fără să-l sufoce. Să impună respect fără să transforme fiecare dialog într-o demonstrație de autoritate.
Kovacs face, în ultima vreme, exact invers. Dinamo - FCSB avea toate ingredientele unui derby spectaculos. Intensitate, nerv, atmosferă în ciuda stadionului mic, orgolii, două echipe care aveau motive să joace fotbal. Kovacs n-a avantajat pe nimeni. Dar nici nu trebuie să furi o echipă ca să arbitrezi prost.
Poți să distrugi pur și simplu meciul. Să-l fragmentezi. Să-l enervezi. Să tai dialogul cu jucătorii. Să transformi fiecare protest într-un afront personal. Să nu vezi nimic și să existe dubii chiar și după ce mergi la VAR. Practic, să faci în așa fel încât, încet-încet, lumea să se uite mai mult la tine decât la fotbal.
Prea sus pentru ceea ce putea de fapt
Iar când arbitrul devine personajul principal, de cele mai multe ori avem o problemă. Istvan Kovacs a ajuns la un nivel internațional uriaș. Mai mare, în opinia mea, decât lăsa să se întrevadă potențialul său în anumite momente ale carierei.
Tocmai de aceea pretențiile trebuie să fie mari. Iar în competiția internă, de mai bine de un an, Kovacs are prea multe meciuri în care lasă în urmă nervi, controverse și senzația că arbitrul român cu cea mai mare expunere internațională se comportă de parcă statutul îi garantează automat și dreptatea.
Nu i-o garantează. Și poate că merită pusă și întrebarea dacă reducerea expunerii sale la cel mai înalt nivel internațional are vreo legătură cu această manieră de arbitraj.
Nu putem transforma presupunerea într-un verdict despre deciziile FIFA sau UEFA, dar putem constata ce vedem aici: un arbitru care, în prea multe seri din România, pare mai preocupat să-și apere autoritatea decât să ajute meciul. Iar greșelile sunt prea multe, prea mari, evidente.
Iar asta mai demonstrează ceva. Vassaras a avut o influență uriașă în promovarea arbitrajului românesc la nivel internațional. Numai că o carieră construită sus trebuie confirmată în fiecare weekend și acasă. Și când nu e așa, să nu existe rețineri la delegări, pedepse, la mișto cum s-ar spune, cu delegări pe bani mulți, la arabi.
P.S. pentru domnul Vassaras
Și, pentru că tot vorbim despre arbitraj și despre încrederea în el, există și o situație care măcar din rațiuni de aparență și integritate ar trebui tratată cu maximă atenție.
George Găman n-ar trebui delegat, în opinia mea, în nicio calitate la partidele care pot influența direct contracandidatele Universității Craiova, atât timp cât fratele său, Valerică Găman, activează în cadrul clubului oltean.
Nu spun că George Găman ar favoriza Universitatea Craiova. Nu spun că există vreo înțelegere. Tocmai acesta este principiul, și cred că nici nu trebuie să ajungem în situația în care asemenea întrebări să poată fi puse.
Într-o competiție care pretinde transparență, trebuie eliminată inclusiv aparența unui posibil conflict de interese. Dar probabil vom primi din nou o ședință, niște explicații spuse de sus și vom fi lăsați să punem foarte puține întrebări.
Pentru că aceasta pare să fi devenit filosofia arbitrajului românesc. Nu întrebați. Știm noi mai bine. Exact ca Istvan Kovacs. Și ca șeful lui, Kyros Vassaras.
