Diego Maradona și posibila cauză a morții - Ce spune fostul avocat al marelui fotbalist

Diego Maradona și posibila cauză a morții - Ce spune fostul avocat al marelui fotbalist

Matias Morla, fostul avocat al marelui fotbalist Diego Maradona, a declarat în fața procurorului însărcinat cu anchetarea morții starului că acestuia i-a fost administrată medicație "până a explodat".

Diego MaradonaFoto: ALEJANDRO PAGNI / AFP / Profimedia

"Greşelile comise au fost numeroase pentru că Diego a murit. El a fost umflat şi umflat cu o medicaţie greşită până când inima sa a explodat", a declarat Matias Morla pentru presă, după mărturia sa de trei ore în biroul procurorului din San Isidro, de la periferia Buenos Aires, responsabil cu dosarul privind circumstanţele morţii fostului fotbalist.

Tratamentul medical pe care Maradona l-a primit a "fost foarte rău, de aceea el a murit", a specificat avocatul.

Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit la 60 de ani în urma unui infarct, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.

Autopsia fostului campion mondial a determinat că decesul a intervenit ca urmare ''a unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate". La inimă s-a descoperit că suferea de o cardiomiopatie dilatată.

El se afla în convalescenţă la o reşedinţă privată sub supervizarea unei echipe medicale de şapte persoane, deja audiate de justiţie în cadrul unei anchete pentru "omucidere involuntară cu circumstanţe agravante", deschisă pentru a determina dacă fostul star al fotbalului a fost "abandonat" unei lente agonii, în lipsa unui tratament adecvat.

Matias Morla a relatat ultima vizită a clientului său, pe 16 noiembrie, cu nouă zile înainte de moarte.

"Când am intrat în casă, el avea o voce stranie, robotică, foarte stinsă şi intermitentă. Am informat pe toată lumea în legătură cu starea de sănătate a lui Diego. Am realizat apoi că era din cauza cantităţii de apă reţinute în corp", a declarat acesta.

Fostul avocat al idolului argentinian a calificat drept "nebunie" decizia familiei de a continua convalescenţa lui Maradona în afara unei unităţi medicale.

"Maradona nu avea niciun motiv să meargă acasă, iar medicii îi recomandaseră să rămână în clinică", a mai susţinut Morla, considerând că el a "a fost abandonat de fiicele sale", făcând referire la cele două fiice mai mari ale fostului star, Dalma şi Giannina.

Justiţia penală argentiniană a pus sub acuzare şapte persoane pentru omor din culpă şi posibilă tentativă de omor, delict care prevede o sentinţă între 8 şi 25 ani de închisoare, căutând să stabilească dacă îngrijirea fostului antrenor a fost deficitară şi dacă nu s-a apelat la toate mijloacele necesare pentru a-i preveni moartea, potrivit Agerpres.

Într-un alt proces civil se tranşează împărţirea averii lui Maradona, între Dalma (34 ani) şi Gianinna (32 ani), precum şi alţi trei copii recunoscuţi din diferite legături: Diego Junior (34 ani), Jana (25 ani) şi Diego Fernando (8 ani).​

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:44
Stop sistemului cu 3 stoperi! De ce nu e bună pentru România apărarea în 3. Ce nu avem, ce au greșit fundașii și „închizătorii” în fața Suediei
Stop sistemului cu 3 stoperi! De ce nu e bună pentru România apărarea în 3. Ce nu avem, ce au greșit fundașii și „închizătorii” în fața Suediei
13:10
Intervenție la ambii plămâni Fostul atacant al naționalei Italiei, internat la Terapie Intensivă în stare foarte gravă
Intervenție la ambii plămâni Fostul atacant al naționalei Italiei, internat la Terapie Intensivă în stare foarte gravă
12:15
Italienii renunță la Arabia Saudită Unde și când se va juca Supercupa dintre Interul lui Chivu și Lazio
Italienii renunță la Arabia Saudită Unde și când se va juca  Supercupa dintre Interul lui Chivu și Lazio
11:46
Val de critici pentru Ianis Hagi Căpitanul naționalei, pus la zid după prestația cu Suedia: „Printre cei mai slabi doi jucători”
Val de critici pentru Ianis Hagi Căpitanul naționalei, pus la zid după prestația cu Suedia: „Printre cei mai slabi doi jucători”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Top stiri
Dan Udrea  Care sunt  anomaliile din meciul cu Suedia  pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Opinii
07:00
Dan Udrea Care sunt anomaliile din meciul cu Suedia pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Citește mai mult
Dan Udrea Care sunt anomaliile din meciul cu Suedia pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Liga Națiunilor
10:36
Îl mai recunoști? El e omul care a făcut toată România să plângă. „Acel moment mi-a schimbat viața”
Citește mai mult
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Sinner, în pericol!  Cum poate Zverev să-i ia italianului  primul loc în clasamentul ATP
Tenis
11:57
Sinner, în pericol! Cum poate Zverev să-i ia italianului primul loc în clasamentul ATP
Citește mai mult
Sinner, în pericol! Cum poate Zverev să-i ia italianului primul loc în clasamentul ATP
ESENȚIAL | Termoenergetica anunță noi lucrări la rețeaua primară. Aproape 2.000 de blocuri din Sectoarele 4 şi 5 rămân fără apă caldă
B365
25.09