Dominik Paris, accidentare gravă la un antrenament - Italianul nu va mai evolua în acest sezon

Schiorul italian Dominik Paris, aflat în prezent pe locul al doilea în Cupa Mondială la coborâre, s-a accidentat grav la genunchiul drept, în timpul unui antrenament în Austria, fiind nevoit să pună capăt sezonului, informează AFP, potrivit Agerpres.

Dominik ParisFoto: fis-ski.com / Agence Zoom

Potrivit Federaţiei italiene a sporturilor de iarnă (FISI), Paris a suferit "o ruptură a ligamentului încrucişat anterior" la genunchiul drept, precum şi "o microfractură a capului peroneului".

"Sezonul meu se opreşte aici. Din nefericire, în timp ce coboram, schiul interior a luat prea multă zăpadă, iar ligamentul a cedat. Nu sunt prea multe de adăugat. Vom decide în următoarele zile, împreună cu staff-ul medical, ceea ce este de făcut", a precizat schiorul, citat în comunicatul FISI.

Câştigătorul celor două probe de coborâre organizate în luna decembrie la Bormio, Dominik Paris ocupă în prezent locul al doilea în Cupa Mondială la această disciplină, aflându-se totodată pe poziţia a patra în clasamentul general al circuitului masculin de schi alpin.

Italianul s-a accidentat în timpul unui antrenament la Kirchberg (Austria), în apropiere de Kitzbuehel, unde urma să ia parte vineri la un slalom super-uriaş, iar sâmbătă la o probă de coborâre.

La 30 de ani, Dominik Paris a cucerit titlul de campion mondial la slalom super-uriaş în 2019, an în care a câştigat şi micul Glob de Cristal al acestei discipline. El are în palmares 18 victorii în Cupa Mondială de schi alpin, la 14 la coborâre şi 4 la Super-G.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:02
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului FOTO. Doar două trofee în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?

10:39
Ionuț Radu dă cărțile pe față „Am dezamăgit mii de oameni. O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”

11:14
„E oficial: s-a terminat!” Nu-i mai dă nicio șansă lui Djokovic: „Nu va mai ajunge acolo”

10:43
Noua casă a Rapidului REPORTAJ. Investiție de 6 milioane de euro: Terenuri orientate după soare și curent de 2.000 de euro pe zi

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
Dorit după plecarea de la FCSB  Înlăturat de Becali,  Cernat e așteptat  la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Superliga
09:39
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Citește mai mult

„Au potențial de Premier League”   Un fost internațional laudă  pariurile lui Gică Hagi:  „Există perspectivă”
Nationala
09:14

Wenger ia decizia. Candidează?  Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino  la alegerile FIFA
Campionate
06:30

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11