Două campioane de Grand Slam, retrageri de ultim moment de la WTA Dubai

Barbora Krejcikova (campioana en-titre) și Naomi Osaka au declarat forfait pentru turneul de la Dubai, informează Reuters. Competiția de categorie „WTA 1000” va avea loc în perioada 18-24 februarie.

Barbora KrejcikovaFoto: Pete Staples / AP / Profimedia

>> WTA Dubai: Jaqueline Cristian, eliminată în calificări - A fost aproape de victorie

Naomi Osaka și Barbora Krejcikova s-au retras de la WTA Dubai

Cvadruplă campioană de Grand Slam, Osaka a luat această decizie după înfrângerea suferită în sferturile competiției de la Doha. Nipona a participat deja la patru turnee în acest an, după ce în 2023 a devenit mamă.

Campioană la Roland Garros în 2021, Krejcikova a învins-o pe Iga Swiatek în ultimul act al ediției din 2023 a turneului din Emirate, dar acum a fost nevoită să se retragă din cauza unei accidentări la spate.

„Această decizie nu a fost uşoară, mai ales având în vedere amintirile mele frumoase şi nerăbdarea de a juca din nou. Cu toate acesta, accidentarea mea la spate necesită un timp suplimentar pentru vindecare. Dar sunt hotărâtă să revin mai puternică anul viitor” - Barbora Krejcikova.

Dubai Duty Free Tennis Championships se dispută în perioada 18-24 februarie, pe hard, face parte din categoria „WTA 1000” și are premii totale în valoare de $3.211.715. Simona Halep a câștigat turneul în 2015 și 2020, iar campioana en-titre este Barbora Krejcikova.

>> Absență de marcă de la ATP Doha - Campionul en-titre s-a retras

>> ATP: Suspendare redusă pentru jucătorul american care a încălcat regulamentul antidoping

>> VIDEO Carlos Alcaraz, în sferturi la ATP Buenos Aires / Al doilea favorit a fost eliminat

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:01
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”

23:13
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”

22:43
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș

23:46
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10

Citește mai mult

Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365