EHF European League, handbal (f): Echipele din România și-au aflat adversarele din turul al treilea

​Echipele de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea și CS Măgura Cisnădie (şi eventual SCM Gloria Buzău) şi-au aflat adversarele din turul al treilea preliminar al EHF European League, marţi, în urma tragerii la sorţi efectuate la Viena.

Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven Simon / AFP / Profimedia

SCM Râmnicu Vâlcea și Măgura Cisnădie și-au aflat adversarele din EHF European League

SCM Râmnicu Vâlcea vs H 65 Hoors HK (Suedia)

Măgura Cisnădie vs Siofok KC (Ungaria).

Echipele româneşti vor juca prima manşă în deplasare, pe 3/4 decembrie, iar manşa secundă pe teren propriu (10/11 decembrie).

Gloria Buzău așteaptă decizia EHF după dubla cu Malaga

Gloria Buzău a depus un protest la EHF după dubla pierdută cu echipa spaniolă Costa del Sol Malaga, pentru faptul că o jucătoare a formaţiei iberice a evoluat în manşa secundă (şi a marcat un gol), deşi nu era trecută pe foaia oficială de joc. O decizie va fi luată de Tribunalul EHF, scrie Agerpres.

În cazul în care se va califica la „masa verde”, Gloria Buzău va întâlni Motherson Mosonmagyarovari KC (Ungaria).

Câştigătoarele se vor califica în grupele competiţiei.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Veste cruntă pentru FCSB   Un titular este suspect de încă o   ruptură de ligamente încrucișate   
Superliga
17.07

Citește mai mult

„A apărut și clubul deja?”  Nicolescu   a confirmat despărțirea:  „Dacă el nu-și dorea asta, puteam continua!” + a anunțat un nou transfer

„Balaurul” din Ghencea    VIDEO+FOTO   FCSB a sosit la stadion cu bijuteria de 650.000 de euro:   7 detalii inedite observate

Dan Petrescu, apariție - surpriză     FOTO  Antrenorul a asistat la    primele meciuri  al noului sezon de Liga 1: „Mi-e dor să revin pe bancă”

Știri ultima oră
00:12
Clauză de 30 de milioane Jucătorul de la FCSB care l-a impresionat pe patron în meciul cu FC Argeș: „I-am zis lui MM să schimbe suma”

23:58
„Nu e posibil așa ceva la prima etapă!” Andone și-a pus la zid elevii după eșecul cu FCSB și i-a atacat pe arbitri: „Duc jocul unde vor!”

23:46
„Nu va mai juca!” Patronul FCSB s-a lămurit după meciul cu FC Argeș: „E talentat, dar e fricos” + Jucătorul care va pleca pe 600.000 de euro

23:26
7 LUCRURI RATATE DE CAMERELE TV Ce nu s-a văzut în Ghencea, la FCSB - FC Argeș: oaspeți de seamă, o îngrijorare și cum au uimit piteștenii

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Cristina Negrilă: Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Evadarea

Radu Naum: Evadarea

Radu Naum: Evadarea
Trei imagini care explică remontada Argentinei

Cătălin Țepelin: Trei imagini care explică remontada Argentinei

Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Dan Udrea: Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Infatuații

Cristian Geambașu: Infatuații

Cristian Geambașu: Infatuații
Blestemul Franței

Silviu Tudor Samuilă: Blestemul Franței

Silviu Tudor Samuilă: Blestemul Franței
Cum să ajungă România la Mondial

Cătălin Tolontan: Cum să ajungă România la Mondial

Oglinda lui Istvan Kovacs: vezi succesul, se reflectă eșecul!

Dan Udrea: Oglinda lui Istvan Kovacs: vezi succesul, se reflectă eșecul!

La judecata lui  Jude

Cristian Geambașu: La judecata lui Jude

Cristian Geambașu: La judecata lui Jude
Fiecare cu tenisul lui

Cristian Tudor Popescu: Fiecare cu tenisul lui

Unde e  naționala noastră

Cătălin Tolontan: Unde e naționala noastră

Doamnelor noastre

Silviu Tudor Samuilă: Doamnelor noastre

Silviu Tudor Samuilă: Doamnelor noastre
Fotografia de la Mondial care dă speranțe României

Dan Udrea: Fotografia de la Mondial care dă speranțe României

Dependence Day

Radu Naum: Dependence Day

Radu Naum: Dependence Day
Argentina celor răi

Cristian Geambașu: Argentina celor răi

Cristian Geambașu: Argentina celor răi
Dan Negru șochează. Pentru că vrea

Dan Udrea: Dan Negru șochează. Pentru că vrea

Zlatan, Henry și cazul Balogun

Silviu Tudor Samuilă: Zlatan, Henry și cazul Balogun

Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului <span>Trump-Infantino</span>
A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Theodor Jumătate: A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Uzbekul care  voia să trimită Franța acasă

Cristian Geambașu: Uzbekul care voia să trimită Franța acasă

Top stiri
Acord cu Zizou!  Primele detalii despre   contractul lui Zidane cu Franța  + revenire-șoc la națională!?
Campionate

 Dinamo ia o sumă uriașă pe Sivis   Fundașul dreapta al „câinilor”   pleacă în Rusia  » Cine vine în locul său

FCSB s-a ținut tare!  Unde se va vedea   meciul cu Auda  din preliminariile Conference League
Conference League

Petiție pentru revenirea liniilor 421 și 424 la capătul de linie Ghencea. Autobuzele circulă, din martie, doar până la Depoul Alexandria
B365