Eugen Neagoe, discurs dur după înfrângerea Universității Craiova: „Am ieșit din lupta pentru titlu”

FCSB a învins în deplasarea de la Universitatea Craiova, scor 2-1, într-o partidă pe care oltenii au dominat-o, iar în final puteau obține măcar un rezultat de egalitate, în etapa a șasea din play-off-ul SuperLigii.

Eugen NeagoeFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Eugen Neagoe, acuză mai multe faze de arbitraj

La finalul partidei, antrenorul Universității Craiova s-a arătat mulțumit de jocul formației sale, dar a avut un discurs dur despre maniera de arbitraj, pe care a considerat-o în favoarea echipei lui Elias Charalambous.

„La 0-0 ai bară, cred că dacă reușeam să marcăm din penalty puteam să câștigăm meciul. Cei de la FCSB au tras de timp încă din minutul 50. Chiar este jenant tot ce s-a întâmplat în săptămâna premergătoare jocului, nici Băsescu nu avea așa campanie.

Cred că Compagno merita al doilea cartonaș galben și pe cel roșu. Dar ăsta este, trebuie să facem gură, să țipăm. 30 de mii de oameni în tribună, ar fi fost altfel meciul cu ei în 10 oameni și în 11 au avut doar două șuturi pe poartă.

(n.r. Arbitrajul a fost influențat?) Normal, când se vorbește o săptămână de acest meci. Tot respectul pentru Istvan Kovacs, poate cel mai valoros arbitru, dar nu am vorbit de el, am spus doar de tot ce s-a întâmplat. Trebuia avertizat portarul din minutul 50, de atunci se muta dintr-o parte a careului în cealaltă. Au marcat două goluri dintr-un șut.

V-am spus, am jucat fotbal, am încercat, dar din păcate nu am reușit. Am ieșit din lupta pentru titlu, avem doar șanse matematice. Îmi doresc de acum doar ca băieții să fie sănătoși. Nu putem să schimbăm nimic, sunt prea mic. Nu sunt venit așa, mi-aș dori ca etapa viitoare la Cluj să avem și noi același arbitraj pe care l-au avut adversarii în această seară. Compagno trebuia eliminat. Crețu la Sepsi a luat roșu, nu am comentat. Luați câte faulturi au făcut, la fiecare fază era fault, asta e realitatea. Eu nu pot, sunt prea mic, dacă mai scoteam două cuvinte mă și suspendau.

Sunt afectați, dar le-am spus să ridice capul și să facem tot ce depinde de noi să câștigăm. Se poate acum să urcăm în clasament. Toți jucătorii mari ratează penalty.

Nu pot să vorbesc prea mult, este nedrept, dar nu pot să mai schimb nimic acum. Au avut noroc, cred că au recunoscut și cei de la FCSB asta” - a declarat Eugen Neagoe, pentru DigiSport.

În etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii, Universitatea Craiova va evolua în deplasare cu CFR Cluj.

Elias Charalambous și plusul pe care l-a avut FCSB în victoria cu Universitatea Craiova - Ce mesaj a avut pentru suporteri

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Gafă uriașă a lui Rațiu    FOTO.  Rayo a ratat victoria după o  „greșeală teribilă”  a fundașului. Spaniolii n-au avut milă de român
Stranieri
10:34

Citește mai mult

Probleme în serie la CFR Cluj  Jucătorul pe care Șumudică se baza  s-a despărțit  de echipă: „Datoria lor e istorică”
Superliga
09:59

Revoltă anti-Ciucu  Ultrașii din București amenință că  vin să protesteze în fața Primăriei!  Ce îi reproșează edilului
Superliga
06:30

„Va primi ofertă”  MM Stoica a vorbit despre unul dintre cei mai importanți jucători de la  FCSB:  „Absolut!”
Superliga
10:26

Știri ultima oră
11:21
Ronaldinho, din nou pe gazon! FOTO. Starul brazilian, prezentat la echipa lui Mandorlini: „Nu e o manevră de marketing!”

10:37
„Nu are clauză de prelungire” Dinamo a început negocierile cu un jucător-cheie: alți 6 sunt în ultimul an de contract
„Nu are clauză de prelungire” Dinamo a început negocierile cu un jucător-cheie: alți 6 sunt în ultimul an de contract
10:34
Gafă uriașă a lui Rațiu FOTO. Rayo a ratat victoria după o „greșeală teribilă” a fundașului. Spaniolii n-au avut milă de român
Gafă uriașă a lui Rațiu  FOTO. Rayo a ratat victoria după o „greșeală teribilă” a fundașului. Spaniolii n-au avut milă de român
10:26
„Va primi ofertă” MM Stoica a vorbit despre unul dintre cei mai importanți jucători de la FCSB: „Absolut!”
„Va primi ofertă” MM Stoica a vorbit despre unul dintre cei mai importanți jucători de la FCSB: „Absolut!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Cu drag, despre lachei

Cu drag, despre lachei

: Cu drag, despre lachei
Top stiri
Șocul serii în Europa  Campioana Elveției,  desființată în Polonia,  în play-off-ul Europa League
Europa League
20.08

„Îl vom pierde!”  Conducerea Craiovei se teme de reacția lui Baiaram, după ce atacantul  a intrat pe lista neagră  a fanilor: „Fraților, lăsați-l în pace!”

„Este vina noastră”   Filipe Coelho,  după remiza cu Ararat-Armenia: „Suntem foarte obosiți” + Ce a spus despre Baiaram

BREAKING | Agresiune îngrozitoare, chiar în Arestul Central din București. Patru minori, acuzați că au bătut și abuzat sexual un altul, coleg de celulă.  Acum sunt arestați pentru 30 de zile
B365

Au fost discriminați românii pe Giulești?   GOLAZO.ro  a întrebat CNCD dacă este normal ca un meci de UCL disputat în România să fie  interzis românilor
Liga Campionilor