Eugen Neagoe, laude la adresa elevilor săi după victoria de la Rapid

Universitatea Craiova și-a asigurat locul 4 la finalul acestui sezon de SuperLiga, după succesul spectaculos obținut în Giulești contra celor de la Rapid București, scor 3-2.

Eugen NeagoeFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

>>> Concluziile lui Adrian Mutu după înfrângerea cu Universitatea Craiova

Universitatea Craiova nu mai speră la locul 3

Formația antrenată de Eugen Neagoe și-a adjudecat alături de Universitatea Craiova locul 4 în play-off, după victoria din Giulești, scor 3-2.

Oltenii au avut o evoluție bună și au reușit să marcheze de două ori în inferioritate numerică, lucru apreciat și de antrenorul Eugen Neagoe, care și-a lăudat jucătorii la finalul partidei.

Tehnicianul oltenilor a precizat că cel puțin din punctul său de vedere, sezonul nu este unul ratat și că echipa sa merita să se bată la titlu până în ultima etapă.

„A fost un joc frumos, băieții noștri merită felicitări, pentru că au reușit să marcheze două goluri în inferioritate numerică. Asta contează foarte mult pentru spiritul nostru, jucătorii au dat dovadă de maturitate, au făcut un efort foarte mare. Am știut să suferim în anumite momente. Este o victorie foarte frumoasă și foarte importantă.

Sincer, nu mă mai gândesc la locul trei, este foarte greu. Nu cred că se vor încurca în ultima etapă (n.r. - CFR Cluj). Nu vreau să acuz ceva, să nu văd vreun titlu "Neagoe a acuzat". Cei de la Farul merită felicitări pentru ce au făcut.

E normal ca jucătorii importanți ai lor să intre în vacanță, pentru că mai au un meci care nu contează pentru ei. Vor juca doar pentru imaginea lor, sunt convins că cei de la Farul se vor respecta. Dar nu va juca aceeași echipă care a jucat împotriva FCSB-ului. Voi fi suporterul celor de la Farul duminică, în meciul de la Cluj.

Nu știu dacă e un an ratat. Cel puțin în 2023, echipa a arătat bine. Cred că meritam să ne batem la campionat până în ultima etapă.” - a transmis acesta, potrivit Digi Sport.

Clasament play-off SuperLiga

1 Farul Constanța 50p

2 FCSB 46p

3 CFR Cluj 42p

4 Universitatea Craiova 40p

5 Rapid București 35p

6 Sepsi Sfântu Gheorghe 26p

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:35
„Ne-am îmbătat cu apă rece” Marius Șumudică, concluzii amare după eșecul cu U Cluj: „Trebuie să ne salvăm de la retrogradare”

23:14
„S-a văzut diferența între noi și Bosnia” Chipciu, convins că valoarea lui Lukic a făcut diferența cu CFR Cluj

21:05
CFR Cluj - U Cluj 1-3 Victorie de senzație pentru „șepcile roșii” în derby-ul ardelean. Se strânge lupta în zona play-off-ului!

23:00
„Numele și parcursul tău au fost mici” Ianis Zicu, atac dur după declarațiile fostului său jucător: „Nu te-a băgat niciun antrenor!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Top stiri
FRF: „Demarăm anchetă!”   GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre  petrecerea cu alcool  a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
Nationala
08.10

Citește mai mult

FCSB - Rapid nu se mai joacă luni!   LPF a dat peste cap toata etapa #13.  Dinamo și Craiova, mutate pentru a face loc derby-ului
Superliga

Nicușor Dan a sesizat CCR!  Atac la legea care permite primăriilor să dea  1 milion de euro pe an  cluburilor private: „Sunt sustrase fonduri publice”
Diverse

FOTO | Accident incredibil în București. Un șofer de 85 de ani a ajuns cu mașina în șanțul șantierului de la șinele de tramvai de pe Bulevardul I. Gh. Duca
B365
06.10