​Europa League: CFR Cluj, în grupă cu Lazio, Celtic și Rennes

​Europa League: CFR Cluj, în grupă cu Lazio, Celtic și Rennes

​Vineri a avut loc, la Monte Carlo, tragerea la sorți a grupelor din Europa League, iar pentru formația lui Dan Petrescu urmează încă o "dublă" cu Celtic Glasgow, formație pe care a eliminat-o din Champions League. Campioana României se va mai duela cu Lazio și cu Rennes (face parte din Grupa E).

HotNews.roFoto: Hotnews
• Campioana României a ajuns în Europa League după ce a fost eliminată de Slavia Praga în play-off-ul Champions League (scorul general de 2-0).
• CFR și Celtic Glasgow s-au duelat recent în tururile preliminare ale Champions League, formația din Gruia calificându-se după 1-1 pe propriul teren și 4-3 în deplasare.
• La Lazio Roma evoluează și românul Ștefan Radu.

Ce spune Marius Bilașco

"E o grupă dificilă pentru că sunt multe echipe puternice angrenate în această competiţie şi era imposibil să nu dai peste echipe care au câştigat trofee. Anul acesta, echipele care sunt în Europa League sunt mai puterncie decât în anii trecuţi. Avem o misiune dificilă pentru că întâlnim echipe puternice din trei campionate din Top 5 ale Europei şi e clar că sunt favorite în această grupă.

Sincer, nu ne doream să picăm cu Celtic, dar aşa a fost să fie. Suntem în grupă cu ei, va trebui să jucăm de două ori cu ei, ne cunoaştem, ne ştim avantajele, ne ştim şi minusurile, e clar că nu e o necunoscută nici pentru ei, nici pentru noi. Cred că Omrani va juca la CFR (n.r. - la meciurile cu Celtic).

Mie întotdeauna mi-e frică de echipele care îşi păstrează acelaşi lot (n.r. - despre Lazio). E o echipă omogenă, care au jucat mult timp împreună, aşa cum a fost şi Slavia, e o echipă foarte bine organizată şi puternică la toate nivelurile. Campionatul Franţei are un anumit nivel, un campionat în care se joacă în forţă şi în viteză, au mari avantaje în comparaţie cu liga noastră. Urmează să întâlnim o echipă puternică de acolo (n.r. - Rennes). Noi avem o misiune dificilă pentru că toate cele trei echipe pe care le vom întâlni sunt la un nivel destul de ridicat.

Până acum, cu toate că am întâlnit adversari dificili şi bine cotaţi, am reuşit să mergem mai departe, am reuşit să ne autodepăşim în toate partidele pe care le-am jucat, eu am încredere că putem să facem meciuri bune şi vom vedea la final dacă a fost sau nu o tragere bună", a declarat Marius Bilaşco, la Telekom Sport.

Când vor avea loc partidele din faza grupelor:

Etapa I - 19 septembrie

Etapa II - 3 octombrie

Etapa III - 24 octombrie

Etapa IV - 7 noiembrie

Etapa V - 28 noiembrie

Etapa VI - 12 decembrie

Datele de desfășurare după ce se încheie faza grupelor:

17 decembrie - Tragerea la sorți a 16-imilor

14 februarie - 16-imi, manșa tur

21 februarie - 16-imi, manșa retur

22 februarie - Tragerea la sorți a optimilor

7 martie - Optimi, manșa tur

14 martie - Optimi, manșa retur

15 martie - Tragerea la sorți a sferturilor

11 aprilie - Sferturi, manșa tur

18 aprilie - Sferturi, manșa retur

2 mai - Semifinale, manșa tur

9 mai - Semifinale, manșa retur

29 mai - Finala / Stadion Energa, Gdansk, Polonia.

Cum arată cele 12 grupe din Europa League:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:38
Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături de David Popovici: „Aș vrea să vă pregătesc”
Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături de David Popovici: „Aș vrea să vă pregătesc”
13:29
A văzut 17 goluri 9 zile! Arbitrul a fost martorul unor „măceluri” memorabile + Selecționerul Greciei, conferință-fulger după umilința istorică
A văzut 17 goluri 9 zile! Arbitrul a fost martorul unor „măceluri” memorabile + Selecționerul Greciei, conferință-fulger după umilința istorică
11:46
Doar 10-20% șanse și 13 operații Povestea impresionantă a sportivului care a alergat la maraton la un an după un incendiu devastator
Doar 10-20% șanse și 13 operații Povestea impresionantă a sportivului care a alergat la maraton la un an după un incendiu devastator
11:57
Imagini dezolante la Argentina - Uruguay VIDEO. La Bombonera, pe jumătate goală la primul meci fără Lionel Messi
Imagini dezolante la Argentina - Uruguay VIDEO. La Bombonera, pe jumătate goală la primul meci fără Lionel Messi
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
România - Polonia    LIVE de la ora 21:45,  în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Nationala
09:22
România - Polonia LIVE de la ora 21:45, în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Citește mai mult
România - Polonia  LIVE de la ora 21:45, în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
„Ce s-ar fi întâmplat?”  Întrebarea redactorului-șef al GOLAZO.ro, Cătălin Țepelin, a iscat o  dezbatere aprinsă în studio pe „subiectul Drăguș”
Superliga
13.11

Popovici, declarații spectaculoase  Ce spune despre  Cristi Chivu  într-un interviu pentru Inter TV
Înot

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365