Publicat:
27.01.2026, ora 13:57
Actualizat: 27.01.2026, ora 13:57
- Am ajuns să trăim ziua în care oamenii de fotbal, presa și suporterii să-i ceară lui Gigi Becali să-și schimbe antrenorul, iar el să refuze. Asta da inversare de roluri care să merite o analiză.
„Charalambous și Pintilii trebuie dați afară!” sau „Să-și dea demisia! E clar că sunt depășiți de situație!” sau „Cât mai îndură umilințele patronului?”.
Recunoașteți retorica? Au fost pline emisiunile tv, editorialele din presă și mesajele fanilor de pe rețelele de socializare de îndemnuri a căror finalitate să fie sacrificarea celor doi antrenori ai FCSB-ului. Și totuși Charalambous și Pintilii rezistă. Becali nu-i vrea plecați.
Au fost ani, și nu puțini, în care, la Steaua, ulterior FCSB, se schimbau câte trei-patru, chiar cinci tehnicieni pe sezon, iar opinia publică se întreba dacă se poate face performanță fără stabilitate.
Jucătorii îl vedeau astăzi pe Pițurcă în vestiare, o lună mai târziu se trezeau cu Ilie Dumitrescu antrenor, după care venea Lăcătuș să repare situația, doar că până la finalul sezonului făcea Becali ceva de-l aducea și pe Sorin Cârțu, care însă nu dădea randament și era rugat Olăroiu să descalece preț de trei săptămâni ca să salveze sezonul.
Iar acum, deși FCSB se află la cel mai rușinos sezon intern din istoria voievodatului becalian, banca tehnică primește sprijin. De ce?
Mai întâi trebuie spus că între criteriile de analiză ale suporterilor/presei/foștilor jucători și cele ale lui Gigi Becali există o diferență fundamentală.
Prima categorie cere antrenorilor titluri, adică performanță sportivă, în timp ce Becali cere bani. E drept că patronul FCSB nu se mulțumește doar cu banii de astăzi.
El ar dori să poată avea și perspectiva câștigurilor de mâine, ceea ce nu este cazul, în prezent, însă cuplul Charalambous – Pintilii i-a oferit lui GB cel mai bun an financiar din istoria clubului, iar cele două calificări consecutive în grupa principală Europa League înseamnă, conform singurelor standarde care contează, îndeplinirea datoriei față de patron.
Dincolo, însă, de proverbiala lăcomie a lui Becali, el demonstrează de multe ori loialitate față de cei pe care-i descrie drept „oameni cuminți”.
Unii pun semnul de egalitate între cumințenia lăudată de Becali și obediență, însă Charalambous și Pintilii chiar au fost oameni de bun simț în acești ani în care s-au aflat în mijlocul furtunii.
Nu au jignit vreodată, nu i-ai văzut ducând vreun deget la gură, folosind conferințele de presă drept platformă pentru a-și face reclamă, nu au dat în jucători, nu s-au certat cu suporterii, antrenorii adverși, ori cu vreun arbitru.
Au avut un comportament ireproșabil și, în plus, au realizat ceea ce doar Laurențiu Reghecampf a reușit în cei 23 de ani de patronat becalian, câștigarea a două titluri consecutive.
Ar fi trebuit cei doi să-și dea demisia pentru situația în care au adus echipa? Da. Și spun asta pentru că staff-ul actual a ratat complet două perioade de pregătire.
Hai, în vară a existat scuza jucătorilor storși de energie după un sezon epuizant, la care s-au adăugat convocările la naționala mare și la cea de tineret pentru Europeanul U21. Nu au venit în același timp sau chiar deloc în cantonament, pauza a fost scurtă, nu au putut să-și încarce bateriile și s-a ales praful de startul sezonului.
Dar acum? Echipa juca cel mai bun fotbal al stagiunii în decembrie, pentru ca la final de ianuarie să arate chiar mai rău decât în perioada dublei cu Shkendija. Și asta după un cantonament menit să ofere echipei explozie nu prin martie, aprilie, ci acum, când FCSB avea nevoie de puncte și în campionat și în Europa League.
Ar fi trebuit să le fie acceptată demisia? Nu! Charalambous și Pintilii merită lăsați până la finalul campionatului.
Și-au câștigat acest drept prin excelenta muncă prestată preț de doi ani și jumătate. Nu au fost ani lipsiți de controverse și de critici, valoarea nu le-a fost vreodată recunoscută, dar succesele lor nu le poate nega nimeni.
Un club de fotbal se conduce cu mult cinism, însă la finalul unui ciclu de succes – și pare că este cazul – ai totuși o datorie morală de a-i permite celui care ți-a oferit glorie sportivă și bani, să-și tragă și ultimul cartuș.
