Fernando Alonso surprinde: Cel mai periculos adversar in 2011? Michael Schumacher

A ratat in ultima cursa a sezonului 2010 castigarea titlului mondial, iar pentru noua stagiune are un obiectiv clar: victoria. Fernando Alonso spune ca a trecut peste esecul de la Abu Dhabi si ca Scuderia are planuri mari pentru 2011. Ibericul surprinde insa atunci cand vine vorba de adversari, Alonso precizand ca "ii este teama de Michael Schumacher".

Fernando AlonsoFoto: Reuters

"Dupa parerea mea, adversarii pentru titlu vor fi McLaren, RedBull si Mercedes. Am castigat si am pierdut impreuna cu echipa mea (nr. Ferrari), iar pentru sezonul viitor ne dorim victoria. Una peste alta, am avut un campionat 2010 destul de bun. Revenirea noastra a fost una superba", a declarat Fernando Alonso.

In ceea ce-l priveste pe coechipierul sau, Alonso spera ca Felipe Massa sa fie in forma, iar impreuna sa aduca titlul de la constructori in curtea Scuderiei Ferrari.

"Am o relatie foarte buna cu Felipe. Sper sa fie rivalul meu in campionat, sa ne luptam pentru varful ierarhiei. Este un pilot deosebit, are reale calitati. Trebuie sa fim cei mai buni" - Fernando Alonso.

Michael Schumacher - un adversar de temut

"Cine va fi adversarul meu in lupta pentru titlu? E greu sa spun, sunt cinci campioni care vor lua startul in 2011. Daca ar trebui insa sa spun un nume inainte de debutul noului sezon acesta ar fi Michael Schumacher. A castigat sapte titluri mondiale si nu mai are nimic de demonstrat. Despre experienta sa nu cred ca mai e cazul sa vorbim", a conchis Fernando Alonso.

Sezonul 2011 al Marelui Circ va debuta pe 13 martie cu Marele Premiu al Bahrainului. Urmatoarele etape vor avea loc in Australia (27 martie), Malaezia (10 aprilie) si China (17 aprilie).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:15
Surprizele lui Nuno Campos Titularizat în premieră în Superliga + ce schimbări mai apar în primul „11” la Dinamo

19:13
„Titular la orice echipă din La Liga” Antrenorul lui Rayo, încântat de Andrei Rațiu: „Remarcabil din toate punctele de vedere”

Oxigen pentru Charalambous FOTO. Levadiakos, victorie crucială: primele goluri după 772 de minute! A marcat și Pantea

18:18
Șansă pentru Bîrligea Golgheterul lui Frosinone s-a accidentat! Cum s-a descurcat românul după ce l-a înlocuit în min. 30

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
13:46
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate
13:00

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse
09:03

Târgurile de Crăciun din București din acest an. Unde se fac și când se aprind primele luminițe de sărbători de iarnă
B365
31.10