FIFA vrea să mărească numărul participantelor la Cupa Mondială 2022

FIFA vrea să mărească numărul participantelor la Cupa Mondială 2022

​Preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a declarat miercuri că organizaţia pe care o conduce analizează posibilitatea creşterii numărului echipelor participante la Cupa Mondială din 2022, prin atragerea altor state din zona Golfului Persic în organizarea competiţiei, alături de Qatar, informează Reuters, conformAgerpres.

Foto:

FIFA a decis, anul acesta, să sporească numărul participantelor la Cupa Mondială, de la 32 la 48, începând cu ediţia din 2026, încredinţată Statelor Unite, Mexicului şi Canadei, însă forul forul fotbalistic mondial vede posibilă această extindere chiar de la ediţia viitoare, din Qatar.

"Am decis să creştem numărul echipelor participante la turneul final al Cupei Mondiale, de la 32 la 48, iar acest lucru se va întâmpla în 2026", a declarat Infantino în cadrul congresului anual al Confederaţiei Asiatice de Fotbal, care are loc la Kuala Lumpur.

"Ce se va întâmpla în 2022? Analizăm această variantă. Dacă va fi posibil, de ce nu?", a spus conducătorul FIFA, precizând că o mărire a turneului ar creşte, totodată şi numărul participantelor asiatice, de la 4,5 la 8,5 locuri.

"Trebuie să vedem dacă este posibil, dacă este fezabil. Vom discuta cu prietenii noştri din Qatar, vom discuta cu mulţi alţi prieteni din regiune şi sperăm că acest lucru se va întâmpla. Iar dacă nu, măcar am încercat. Vom încerca, pentru că trebuie întotdeauna să încercăm să facem lucrurile într-o manieră mai bună", a adăugat conducătorul FIFA.

Micul emirat Qatar, cu o populaţie de doar 2,5 milioane locuitori, a obţinut în 2010 dreptul de a găzdui Cupa Mondială, cu un turneu final la care să participe 32 de echipe. Infantino a explicat că o creştere a numărului participantelor la ediţia din 2022 ar impune cooperarea cu alte ţări din regiunea Golfului Persic.

Qatarul se află, însă, în dispută cu mai mulţi dintre vecinii săi, începând din luna iunie a anului trecut, întrerupând legăturile diplomatice şi comerciale cu Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite şi Egipt, după ce aceste ţări au acuzat autorităţile de la Doha că finanţează terorismul. Qatarul a respins, însă, aceste acuzaţii.

Infantino a reiterat, totodată, dorinţa de a extinde Cupa Mondială a cluburilor, a cărei ediţie viitoare va avea loc în Emiratele Arabe Unite, în luna decembrie, afirmând că FIFA doreşte să o transforme într-o "competiţie adevărată". "Una pe care să o vizeze orice club din lume, pentru că avem un interes global şi toată lumea va beneficia, nu doar din punct de vedere financiar", a spus preşedintele FIFA.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:50
„Șansele vor scădea foarte mult” Ciprian Deac se opune strategiei lui Șumudică pentru derby-ul cu U Cluj: „E un meci cu încărcătură”
„Șansele vor scădea foarte mult” Ciprian Deac se opune strategiei lui Șumudică pentru derby-ul cu U Cluj: „E un meci cu încărcătură”
18:13
CFR are datorii și la Juventus Trei cluburi din Serie A cer peste 2,1 milioane de euro pentru transferurile unor jucători
CFR are datorii și la Juventus Trei cluburi din Serie A cer peste 2,1 milioane de euro pentru transferurile unor jucători
14:55
LIVE Dinamo - Chindia, în etapa #2 din grupele Cupei României. De la 21:30, derby între CFR și U Cluj
LIVE  Dinamo - Chindia, în etapa #2 din grupele Cupei României. De la 21:30, derby între CFR și U Cluj
17:44
Meciuri amânate în Spania Federația a luat decizia în privința partidelor din Cupa Regelui ca urmare a tragediei feroviare
Meciuri amânate în Spania Federația a luat decizia în privința partidelor din Cupa Regelui ca urmare a tragediei feroviare
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Top stiri
Scandal la anti-doping  Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost  atribuit unei firme înființate luna trecută
Investigatii
12:09
Scandal la anti-doping Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost atribuit unei firme înființate luna trecută
Citește mai mult
Scandal la anti-doping Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost atribuit unei firme înființate luna trecută
Săpunaru, amenințări în direct   Radu Naum  a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
Superliga
10:37

„O fi rasism?”   FOTO.  Imaginea postată de MM Stoica după  scandalul iscat la FCSB - Rapid:  „Se autosesizează cineva?”
Superliga
09:54

FOTO | Valea Saulei, declarată arie naturală protejată, a treia zonă cu astfel de statut din București. Peste 350 de specii sălbatice trăiesc în acest univers verde
B365
27.10