Finalistul de la ATP Țiriac Open, aproape de o performanță unică în istoria tenisului

Finalistul de la ATP Țiriac Open, aproape de o performanță unică în istoria tenisului

Mariano Navone, jucător cu o ascensiune fulminantă în circuitul ATP, este aproape de a deveni primul jucător din Era Open a tenisului (a început în 1968) care să fie cap de serie la prima sa prezență pe tabloul principal al unui Grand Slam.

Mariano NavoneFoto: MAURO PIMENTEL / AFP / Profimedia

>> Care sunt șansele ca Simona Halep să primescă un wild card la Roland Garros 2024

Mariano Navone, cap de serie la primul Grand Slam din carieră

Finalist în aprilie la Țiriac Open, turneu care a avut loc la București, Navone se află acum pe locul 31 în clasamentul ATP, cu 1.339 de puncte. Surprinzător este faptul că toate au fost obținute pe zgură.

Potrivit Punto De Break, argentinianul de 23 de ani a construit un zgârie-nori peste noapte. În urmă cu un an, Mariano era al 219-lea jucător al lumii, dar a participat la numeroase turnee Challenger și a terminat anul 2023 pe locul 125.

Navone a urcat încă aproape 100 de poziții în primele luni din 2024, iar acum va beneficia de un prim tur liber la Mastersul de la Roma. Argentinianul este cap de serie 28 și va juca în runda secundă împotriva învingătorului dintre Luciano Darderi și Denis Shapovalov.

Dacă nu se va accidenta și va fi prezent la Roland Garros 2024, Mariano va fi cap de serie 31 la prima sa prezență pe tabloul principal al unui turneu major.

Grand Slamul de la Roland Garros va avea loc în perioada 26 mai - 9 iunie. Calificările vor debuta cu o săptămână mai devreme. Campionii en-titre de la Paris sunt Iga Swiatek și Novak Djokovic.

>> Jaqueline Cristian a ratat prezența pe tabloul principal de la WTA Roma

De știut:

• Mariano Navone a jucat și la Australian Open 2024, dar a fost eliminat în primul tur al calificărilor.
• Doar trei jucători au reușit performanța de a fi capi de serie la primul lor Grand Slam, dar acest lucru se întâmpla înainte de Era Open, când nu exista clasamentul ATP: Manuel Orantes, Gondo Widjojo (Australian Open 1968) și Tony Roche (Roland Garros 1963).
• Alți cinci jucători s-au aflat pe lista capilor de serie la a doua lor prezență pe tabloul principal al unui turneu major: Peter Rennert (Australian Open 1979), Guillermo Perez Roldan (Roland Garros 1988), Alberto Mancini (Roland Garros 1989), Felix Auger-Aliassime (Wimbledon 2019) și Aslan Karatsev (Roland Garros 2021).

>> Dezvăluiri ale campionului de la ATP Madrid: „Sunt plin de medicamente, nu m-am simțit atât de rău în viața mea”

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
23:58
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

Poștașul George, omul cu ideea care ne-a schimbat viețile cu Ora de Iarnă, la care trecem în weekend. A vrut el mai multă lumină naturală seara, ca să prindă gâze
B365