Ferrari îşi va prezenta monopostul pentru noul sezon competiţional de Formula 1 pe 11 februarie la teatrul Romolo Valli din oraşul Reggio Emilia, a anunţat scuderia italiană, citată de Agerpres.
''Am ales oraşul din nordul Italiei, Reggio Emilia, pentru că în urmă cu 223 de ani aici a fost arborat pentru prima oară actualul drapel naţional care ulterior a fost ales steagul Italiei unificate. Teatrul Valli este aşadar locul perfect pentru a dezvălui cea mai recentă maşină a scuderiei'', a precizat Ferrari.
Echipa a menţionat că monoposturile pentru piloţii Sebastian Vettel şi Charles Leclerc îşi vor face debutul la primele teste din presezon, o săptămână mai târziu, la Barcelona.
Sezonul în Formula 1 va începe pe 15 martie în Australia.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro