Formula 1: Mercedes a anunțat despărțirea de Lewis Hamilton – Campionul a semnat noul contract

Zvonurile momentului în Formula 1 s-au adeverit, iar britanicul Lewis Hamilton și Mercedes se vor despărți la finalul acestui sezon, fostul campion urmând să evolueze pentru Ferrari.

Lewis HamiltonFoto: James Moy / PA Images / Profimedia

Scuderia Ferrari a confirmat înțelegerea cu Lewis Hamilton

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, Mercedes a anunțat despărțirea de Lewis Hamilton la finalul anului 2024.

„Echipa Mercedes și Lewis Hamilton se vor despărți la sfârșitul sezonului 2024.

Lewis a activat o clauză de reziliere din contractul semnat în luna august a anului trecut și, prin urmare, acest sezon va fi ultimul al său ca pilot pentru Silver Arrows” – a precizat Mercedes.

La rândul său, pilotul britanic a ținut să își motiveze decizia.

„Am petrecut 11 ani extraordinari alături de această echipă și sunt mândru de ceea ce am realizat împreună. Mercedes a făcut parte din viața mea încă de la vârsta de 13 ani.

Este locul în care am crescut, așa că luarea deciziei de a pleca a fost una dintre cele mai grele pe care am fost nevoit să le iau vreodată.

Dar este momentul potrivit pentru mine să fac acest pas și sunt încântat să accept o nouă provocare.

Sunt 100% angajat să ofer cea mai bună performanță posibilă în acest sezon și să fac din ultimul meu an la Mercedes unul de reținut” – a declarat Lewis Hamilton.

La scurtă vreme, Scuderia Ferrari a oferit o reacție oficială pe rețelele de socializare prin care confirmă înțelegerea cu Hamilton.

„Scuderia Ferrari are plăcerea de a anunța că Lewis Hamilton se va alătura echipei în 2025, cu un contract pe mai mulți ani”.

Reamintim că în clasamentul all-time al campionilor din Formula 1, Lewis Hamilton se găsește în acest moment pe primul loc, la egalitate cu legendarul Michael Schumacher (ambii cu câte 7 titluri mondiale).

Michael Schumacher a triumfat în sezoanele 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 și 2004, în timp ce Lewis Hamilton s-a încoronat campion mondial în 2008, 2014, 2015, 2017, 2018, 2019 și 2020.

>> Formula 1: Ferrari și-a prezentat noile „achiziții” – Fratele lui Charles Leclerc s-a alăturat proiectului

>> Formula 1: Decizia echipei McLaren în privința pilotului Lando Norris

Cum va arăta sezonul 2024 din Formula 1

1) MP din Bahrain / 2 martie / Sakhir

2) MP din Arabia Saudită / 9 martie / Jeddah

3) MP din Australia / 24 martie / Albert Park Circuit

4) MP din Japonia / 7 aprilie / Suzuka

5) MP din China / 21 aprilie / Shanghai

6) MP din Miami / 5 mai / Miami International Autodrome

7) MP din Emilia Romagna / 19 mai / Imola

8) MP din Monaco / 26 mai / Monaco

9) MP din Canada / 9 iunie / Gilles Villeneuve, Monteal

10) MP din Spania / 23 iunie / Barcelona, Montmelo

11) MP din Austria / 30 iunie / Spielberg

12) MP din Marea Britanie / 7 iulie / Silverstone

13) MP din Ungaria / 21 iulie / Hungaroring

14) MP din Belgia / 28 iulie / Spa-Francorchamps

15) MP din Olanda / 25 august / Zandvoort

16) MP din Italia / 1 septembrie / Monza

17) MP din Azerbaidjan / 15 septembrie / Baku

18) MP din Singapore / 22 septembrie / Marina Bay

19) MP din SUA / 20 octombrie / Texas, Austin

20) MP din Mexic / 27 octombrie / Autodromo Hermanos Rodriguez

21) MP din Sao Paulo / 3 noiembrie / Interlagos

22) MP din Las Vegas / 23 noiembrie / Las Vegas Strip Circuit

23) MP din Qatar / 1 decembrie / Lusail

24) MP din Abu Dhabi / 8 decembrie / Yas Marina.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:07
Pleacă de la U Craiova? Starul oltenilor, dorit de cluburi din Franța și Germania: „Avem multe discuții”

19:07
„Este un rahat!” Marele Kasparov a ieșit la atac: „Negocierile dintre Trump și mafia lui Putin sunt o farsă!”

19:31
„Nu am întâlnit un astfel de caz” Șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF, noi detalii despre situația lui Reghecampf la FCSB

18:43
Cu ce se ocupă CSA Steaua a comentat la poza virală a comediantului Mircea Bravo cu Gigi Becali: „Solicităm să modificați”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Top stiri
Cu ce se ocupă CSA    Steaua a comentat  la poza virală a comediantului Mircea Bravo cu Gigi Becali: „Solicităm să modificați”
Diverse

Citește mai mult
Cu ce se ocupă CSA  Steaua a comentat la poza virală a comediantului Mircea Bravo cu Gigi Becali: „Solicităm să modificați”
„Nu am întâlnit un astfel de caz”   Șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF, noi detalii despre  situația lui Reghecampf  la FCSB
Superliga

Noua casă a Rapidului   FOTO+VIDEO.  Cum arată de sus  baza de 6 milioane de euro  construită de Dan Șucu. Va fi inaugurată în scurt timp
Superliga
12:52

Bucureștiul pustiu, cu oameni ici-colo, însingurați și speriați. Imagini deja document, care par din altă viață, deși au trecut doar câțiva ani: coșmarul numit "pandemia"
B365
11.10