Fost loc 2 mondial, un nou forfait la WTA Dubai

Revenită după o accidentare care a ținut-o departe de teren timp de șase luni, Paula Badosa (74 WTA) a fost nevoită să se retragă din nou în primul tur la WTA Dubai.

Paula BadosaFoto: Rob Prange / Zuma Press / Profimedia

>> WTA Dubai: Adversară dificilă pentru Sorana Cîrstea - Două seturi câștigate cu 6-0

Paula Badosa, al doilea fortait în acest an la WTA Dubai

Retrasă la Wimbledon 2023 din cauza unei accidentări la spate, Paula Badosa a revenit la începutul acestui an pe terenul de tenis, dar rezultatele sunt încă departe de așteptări.

Eliminată în primul tur la Adelaide, spaniola a ajuns până în turul al treilea la Australian Open, însă la Hua Hin în Thailanda a fost nevoită să se retragă din nou în optimi.

În meciul disputat împotriva elvețiencei Lulu Sun (181 WTA) de la WTA Dubai, Badosa a rezistat un singur set, adjudecat fără mari probleme de către adversară.

La finalul acestuia, fosta ocupantă a locului 2 WTA (aprilie 2022) a părăsit terenul în lacrimi, acuzând din nou dureri la spate.

Dubai Duty Free Tennis Championships se dispută în perioada 18-24 februarie, pe hard, face parte din categoria „WTA 1000” și are premii totale în valoare de $3.211.715. Simona Halep a câștigat turneul în 2015 și 2020, iar campioana en-titre este Barbora Krejcikova.

Principalele favorite de la Dubai: Iga Swiatek (1), Aryna Sabalenka (2), Coco Gauff (3), Elena Rybakina (4), Ons Jabeur (5/forfait), Qinwen Zheng (6), Marketa Vondrousova (7), Maria Sakkari (8).

>> Clasamentul WTA: Sorana Cîrstea, la un pas de cea mai bună clasare din carieră

>> TAS, prima reacție după audierile Simonei Halep

>> Finalul unei ere - Zi istorică în clasamentul ATP

>> WTA Dubai: Monica Niculescu, înfrângere în primul tur la dublu

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:53
Probleme pentru Radu Petrescu FOTO: Arbitrul român, în centrul unui scandal la Steaua Roșie - Copenhaga. Decizia care a încins spiritele

23:21
„Nu puteam să trec cu vederea” Patronul de la FCSB, dezvăluiri despre despărțirea de Florin Tănase: „Cum să faci așa ceva?”

22:24
„Asta a fost ideea de la început” Filipe Coelho a dezvăluit cum a pregătit partida din Andorra: „De-asta voiam să începem bine”

22:13
„Nimeni nu te-ar fi iertat” Sorin Cârțu a subliniat importanța victoriei din Andorra: „Îți dai seama câte polemici ar fi fost”. Ce jucători a remarcat

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Accidentare horror pentru Olaru!   FOTO:  Mijlocașul român,  izbit violent  de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Stranieri
22.10

Citește mai mult

Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3  Oltenii, la  prima victorie  europeană în acest sezon! Pe ce loc sunt după etapa #2 din Conference League
Conference League

„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid”   EXCLUSIV.  Denis Drăguș  s-a confesat apropiaților:  „Stau numai prin clinici”
Superliga

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365
21.10