Federico Aramburu (42 de ani), fost internațional argentinian de rugby, a fost împușcat mortal în noaptea de vineri spre sâmbătă pe o stradă din Paris, transmite L'Equipe.
Aramburu, cel care a evoluat la Biarritz, Perpignan şi Dax, se afla la Paris din motive personale, el locuind în Ţara Bascilor, şi urma să plece luni în Argentina.
Conform sursei citate, tragedia s-a petrecut dimineaţa devreme în faţa unui stabiliment de noapte Mabillon, din arondismentul 6 din Paris.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, o altercaţie a izbucnit între patru indivizi printre care şi Federico Martin Aramburu, însoţit de un prieten, înainte ca protagoniştii să fie despărţiţi.
Cei doi bărbaţi s-au întors cu maşina în faţa barului în cauză şi au tras cu o armă de mai multe ori asupra argentinianului, provocându-i moartea, relatează News.ro.
Cei doi presupuşi făptaşi nu au fost prinşi până în acest moment.
INFO @lequipe Mort de Federico Aramburu, ex-international argentin, tué par balles à Parishttps://t.co/v9GvvlAkw8
— Stéphane Sellami (@StephSemillant) March 19, 2022
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro