Publicat:
09.06.2009, ora 10:20
Actualizat: 21.05.2014, ora 11:46
Unirea Urziceni, revelatia Ligii I, si-a castigat cu siguranta un loc in inimile romanilor. De ce? Pentru ca intr-o lume in care si sportul incepe sa-si piarda din valoare aceasta echipa din Baragan n-a pacalit fotbalul. La al treilea sezon consecutiv pe prima scena a fotbalului romanesc, Chelsea de Ialomita, asa cum este supranumita echipa antrenata de Dan Petrescu, este foarte aproape sa castige primul titlu de campioana din istoria clubului. Fara nume mari, ba chiar cu jucatori pusi pe liber de alte echipe din Liga 1, Sorin Frunza, Romeo Paduretu sau Valeriu Bordeanu, “Bursucul” a reusit sa inchege un lot omogen, dornic de a face performanta, cu care, in toamna, va aborda, cel mai probabil, grupele Ligii Campionilor.
Fotbalul si cinematograful au fost dintotdeauna singurele distractii din oras
Dumitru Danila, fosta glorie a Unirii
La Urziceni, fotbalul nu s-a nascut insa odata cu Galamaz si Onofras. “Fotbalul si cinematograful au fost dintotdeauna singurele distractii din oras. Fie ca este vorba despre copii de 6-7 ani sau de varstnici, cu totii iubesc fotbalul, aici in Urziceni. Iar placerea nu este transferata in bani. Oamenii din Urziceni sunt si au fost dintotdeauna cunoscatori ai fenomenului”, marturiseste fostul mijlocas al Unirii, Dumitru Danila. Fie ca evolua in Divizia C sau in cea judeteana, Unirea reusea mereu sa umple stadionul. Steaua lui Iordanescu, Dumitru si Sames, Dinamo al lui Nunweiller, Dumitrache, Lucescu sau mai tarziu cel al lui Cornel Dinu si Custov, dar si Corvinul lui Rednic, Gabor si Vaetus au venit, pe rand, “sa-si incerce fortele” cu micuta echipa ialomiteana.
Doctorul veterinar care a schimbat destinele echipei ialomitene
Istoria clubului din Urziceni se confunda, intr-o oarecare masura, cu medicul veterinar Ion Poiana. Fost jucator, antrenor si, chiar “sponsor” al formatiei ialomitene inainte de 1989, cel caruia elevii ii spuneau cu respect “Doctorul” a reusit nu doar sa aduca nume mari ca Dudu Georgescu sau Vasile Aelenei la Unirea, ci chiar sa tina echipa “in viata” in momentul in care primarul Virgil Datcu a vrut sa o desfiinteze.
A copilarit cu marele Nicolae Dobrin
Am copilarit cu Dobrin pe malul Argesului. In vacante, cat era ziua de lunga, umblam desculti cu mingea la picior. Era perioada in care veneau acasa studentii. Impreuna cu Gicu faceam echipe de dimineata pana seara si castigam bani jucand fotbal.
Doctorul Poiana, fostul antrenor al echipei
Nascut la Pitesti, doctorul Poiana a inceput sa invete tainele fotbalului alaturi de marele Nicolae Dobrin. “Am copilarit cu Dobrin pe malul Argesului. In vacante, cat era ziua de lunga, umblam desculti cu mingea la picior. Era perioada in care veneau acasa studentii. Impreuna cu Gicu faceam echipe de dimineata pana seara si castigam bani jucand fotbal. Tata insa nu era de acord cu aceasta pasiune a mea. Imi spunea mereu ca trebuie sa fac o facultate, ca din fotbal nu se poate trai. Imi zicea sa-l las pe ala, se referea la Dobrin, ca el nu va face cariera niciodata. Lui Dobrin nu-i placea sa citeasca, dar avea o inteligenta nativa. Imi amintesc ca tata a mers chiar la mama lui Dobrin, o femeie simpla, in incercarea de a rupe prietenia dintre noi. Nu a reusit insa”, isi aminteste doctorul Poiana.
Desi a decis sa urmeze sfatul tatalui de a-si face o cariera- a absolvit Facultatea de Medicina Veterinara din Bucuresti- doctorul Poiana nu a renuntat niciun moment la dragostea pentru sportul-rege. “Le-am imbinat pe amandoua: si fotbalul si meseria. In perioada facultatii, am jucat fotbal la Stiinta, actualul Sportul Studentesc. Dupa ce am absolvit, am evoluat in doua meciuri amicale la Urziceni si Slobozia. Primarului din Urziceni, Dobre, ii placea fotbalul si mi-a propus sa vin aici. Aveam oferta si de la Dacia Pitesti. Daca cei de-acolo nu imi puteau oferi decat casa si masina, cei de la Urziceni imi gasisera si un loc de munca la ferma de porci din Garbovi, care era unitate de protocol. Am cazut la pace cu cei de-aici si iata cum am ajuns la Urziceni. Am debutat intr-un meci de Cupa Romaniei cu Dinamo si mi-am incheiat cariera de jucator, la 37 de ani, intr-un meci de retragere tot cu echipa din Stefan cel Mare. Au venit sa joace la meciul meu de retragere Cornel Dinu, Dudu Georgescu, Nunweiller 3, Custov- toti jucatori de echipa nationala”.
Odata incheiata cariera de fotbalist, doctorul Ion Poiana si-a indreptat atentia spre antrenorat. “Am absolvit scoala de antrenori, avand categoria I. Am fost coleg acolo cu Rica Raducanu, Costica Stefanescu, Mariu Stan, Ilie Hagioglu. Imi amintesc la unul dintre exeamenele de la IEFS, care erau extreme de serioase pe vremea aceea, Rica imi zice:
Prin mainile antrenorului Poiana au trecut de-a lungul anilor jucatori care aveau sa se afirme mai apoi in Divizia A, Liga I de-acum: Damaschin I, Damaschin II, Jercalau, Leontin Toader. “Din nefericire nu am reusit sa ne depasim conditia. Fara bani nu poti merge prea sus. Dar ne-am descurcat cum am putut: mancarea o aduceam eu, ca doar lucram la ferma. Cu echipamentul rezolvam usor. Pe vremea aceea, echipa nationala juca 3-4 meciuri cu un echipament, dupa care-l dadea in provincie pe sume modice. Desi nu beneficiam de transportul modern din ziua de azi, nu aveam probleme in a ne deplasa la meciuri. Fie ca mergeam cu rata sateasca sau cu masinile descoperite ajungeam unde trebuia”, povesteste “Doctorul”.
Fotbalisti luati cu japca la Slobozia
Le dadusem acestora niste ladite cu struguri, cum se obisnuia in acea vreme. Nu in incercarea de a-i mitui, ci pentru a arbitra corect. Noaptea, pe la Movilita, i-a oprit insa politia.
Ion Poiana despre "mituirea" cu struguri a arbitrilor
Nu i-a fost usor “sa supravietuiasca” la Urziceni in acele vremuri in care secretarii de partid dictau chiar si pe terenul de fotbal. “Am jucat un meci in Cupa Romaniei cu Slobozia. Intre echipele celor doua orase era o rivalitate acerba, un fel de Steaua-Dinamo din Liga I. Cei din Slobozia nu puteau ajunge la valoarea noastra. Inainte de meci au inceput presiunile. Tovarasul Gheorghe Glodeanu, pe-atunci parca prim secretar al judetului Ialomita, mi-a transmis prin Marcel Dobre, un om important, membru in Marea Adunare Nationala, ca daca invingem Slobozia ma trimite la Balta.
Iar represaliile nu s-au terminat aici. “Au decis ei sa transfere 7 jucatori de la Urziceni la Slobozia. Pentru ca stiam ce urmeaza, mi-am luat concediu si am plecat, fara sa spun nimanui incotro, la un prieten la Costinesti. Vroiam sa-mi piarda urma. Erau ultimele zile de transfer. La un moment dat, ma intalnesc cu Avram, directorul Directiei Agricole.
"Eram dat in urmarire generala. Cele trei echipaje de politie m-au incadrat si m-au condus la Consiliul Popular:
Daca Danila era amenintat cu “mutatul din oras”, lui Constantin Nelu, alintat de coechipieri si suporteri “Sobolanul”, I s-a pus in vedere ca daca nu accepta transferal va ramane pe drumuri. “Eram angajat cu carte de munca la fabrica de tutun din oras. Mergeam patru ore pe zi la munca, in rest eram la antrenament la fotbal. Intr-o zi, a venit tovarasul Glodeanu la directorul Stanca si i-a zis: Il dai afara daca nu vine la Slobozia. Nu am avut ce face si am plecat. Rau nu am facut, pentru ca acolo ajunsesem sa joc pe bani”, marturiseste Sobolanul, cel care a inscris pentru Unirea peste 40 de goluri intr-un sezon.
Curcani si ceapa pentru “Gheata de aur”
Cel mai mare fotbalist care a evoluat vreodata la Urziceni a fost, fara indoiala, Dudu Georgescu. Fostul dinamovist, posesor a doua Ghete de aur (in 1975 si 1977), a venit in micutul oras ialomitean in 1988. “Eram in relatii bune cu Dinamo, il cunosteam bine pe Marcel Popescu. La un moment dat, domnul Coman mi-a spus: Hai sa promovam si noi. Pentru asta trebuia sa ne interim. Dudu Georgescu avea 34 de ani. Marcel Popescu mi-a spus:
Fost coechipier cu Dudu Georgescu la Urziceni, Dumitru Danila are, la randul lui, numai cuvinte de lauda la adresa fostului dinamovist. “Venise Dudu cu aerul de performanta, ceea ce a necesitat mai multe sacrificii din partea noastra. Dudu era un baiat extraordinar, fara fite de vedeta. Jucam rummy cu el, mergeam la sprit. Era un tip modest, nu-i placea sa iasa in evidenta. Nu profita de celebritate, nu mergea la abator sau la crama la Manasia sa ceara carne sau vin. Sigur, oamenii de-aici nu uitau insa sa-i multumeasca in felul lor pentru faptul ca juca la Urziceni.
Bineinteles ca s-a aflat imediat ca Dudu Georgescu este in curte la Nelutu, asa ca s-a strans tot Cosereniul la poarta. Vroiau sa sara gardul, a venit politia.
Dumitru Danila, fost coechipier cu Dudu Georgescu
Venea nea Mihai de la restaurantul Ciocarlia si spunea: “Dati-ne, va rog, doua minute cheile de la masina ca avem si noi doua navete de Pepsi sa le punem in portbagaj”. Sau venea la stadion unchiul meu, care lucra la crama la Manasia, si ii aducea cativa litri de vin. Imi amintesc o alta intamplare legata de Dudu. Aveam un prieten, Nelutu, la Cosereni. Era mare dinamovist. Doua saptamani m-a batut la cap sa merg cu Dudu pe la el. Desi la inceput Dudu nu a vrut, tocmai pentru ca se gandea ca se va strange lumea acolo ca la urs, pana la urma a cedat insistentelor mele. Bineinteles ca s-a aflat imediat ca Dudu Georgescu este in curte la Nelutu, asa ca s-a strans tot Cosereniul la poarta. Vroiau sa sara gardul, a venit politia. A trebuit sa le promitem ca Dudu va iesi la poarta 5 minute si va vorbi cu ei, pentru a-i potoli. Am plecat de-acolo la 2-3 noaptea. Pana atunci am stat la masa, ne-am ospatat.
La plecare, Dudu mi-a spus: “Maine uiti ca ai fost la Cosereni si la 10 esti la antrenament>. Asa era el, profesionist: distractia-distractie si treaba-treaba. A doua zi, la antrenament, ma cheama:
Spre deosebire de Dudu, care nu a calcat in viata lui pe la crama, stelistul Aelenei, cooptat si el la Urziceni in acele vremuri, era nelispit de-acolo. “Baietii se aflau in cantonament la internatul liceului. Stateam oarecum fara griji, stiind ca sunt supravegheati de Dudu, care statea cu ei. Vine insa intr-o seara Coman la mine si-mi zice: Hai sa mergem sa-i verificam pe baieti, ca am o presimtire>. Cand am ajuns acolo, Sile le lua banii astora la rummy cu o sticla de vin rosu pe masa. I-am zis:
Fotbalistii Unirii, “cadorisiti” cu cate un apartament si o butelie
Daca actualii elevi ai lui Dan Petrescu joaca pe prime de mii de euro, inainte de 1989, Scaunasu, Constantin Nelu (Sobolanu), Andrei Gheorghe (Geolgau) sau Marin Iancu (Gogoasa) se multumeau cu un PPC- “asa ziceam noi la "poate pica ceva". "Dupa meciuri aveam doua localuri preferate: Gradina de vara si Apollo. Aici era locul de intalnire al oamenilor mai avuti din oras. Fie ca invingeam, fie ca pierdeam, acestia ne ospatau cu o friptura, un mic, o bere”, isi aminteste Danila.
Daca pentru Scaunasu, in cei 6 ani petrecuti la Urziceni, 1969-1975, singura prima pe care a primit-o a fost de 100 de lei dupa un meci de Cupa cu Dinamo, ceilalti mai tineri au fost mai norocosi. “Prin ’86-’87, a venit la primarie doamna Coman. Sotul acesteia, Mircea Coman, care lucra ca frigotehnist la abator, manca fotbal pe paine. Cand a vazut ca la Urziceni sunt oameni care iubesc acest fenomen, a decis sa se implice. De-atunci s-a schimbat si viata noastra, in bine. Au aparut cantonamentele la internatul liceului, dar si cele la Forban sau Piatra Arsa- unde am stat la aceeasi masa cu Nadia Comaneci, Leonard Doroftei, Ivan Patzaichin. Tot atunci au inceput sa se dea prime in bani, dar si amenzi daca pierdeam sau intarziam la antrenamente. Aveam regulament de ordine interioara, ce mai, eram o echipa profesionista”.
Iar statutul de fotbalist, si implicit de vedeta a orasului, oferea si alte avantaje. “Eram cunoscuti de tot orasul, astfel ca noi nu prea stateam la cozi la carne sau oua cum era pe vremea aceea. Noi puneam mai usor mana pe o butelie, de Revelion aveam pe masa un Ness, o sticla de Pepsi-Cola. In plus, toti am primit locuinte. Imi amintesc ca domnul Coman ii spunea sotiei:
Pentru micutul oras din Baragan o partida impotriva Corvinului, o echipa de top la acea vreme in Divizia A, reprezenta un eveniment major. De la copii la batrani, tot orasul s-a adunat la stadion pentru a-i vedea la lucru pe Klein sau Rednic.
La Urziceni a venit Corvinul, cu echipa standard: Klein, Vaetus, Gabor, Petcu, Marginean si Ionita in poarta
Dumitru Danila, fost fotbalist la Urziceni
“In iarna lui ’88 am ajuns in 16-imile Cupei Romaniei. La Urziceni a venit Corvinul, cu echipa standard: Klein, Vaetus, Gabor, Petcu, Marginean si Ionita in poarta. Ei veneau direct dintr-un cantonament din Siria. Imi amintesc ca doctoral Poiana, care era antrenorul nostru, mi-a spus:
Despre blaturi isi aminteste si doctorul Ion Poiana: “S-a intamplat la un meci cu miza la retrogradare intre Vointa Constanta si Victoria Tanadarei. Au intervenit autoritatile locale, sfatuindu-ne sa ajutam echipa judetului. Nu m-am dus la meci. Baietii au jucat corect si au invins Constanta. Imi amintesc ca au fost si niste anchete pe marginea acestui subiect, dar nu stiu cum s-a terminat”.
La zeci de ani distanta, Unirea nu se mai incurca cu butelii, sticle de vin, sau stuguri, baietii lui Dan Petrescu fiind aproape de cea mai mare performanta din istoria Unirii Urziceni si a fotbalului ialomitean, castigarea titlului de campioni. Cu toate acestea, daca personaje precum doctorul Ion Poiana nu ar fi preluat, la momentul oportun, destinele gruparii poate astazi Unirea nu ar mai fi existat...
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro
