FRF a stabilit obiectivul naționalei României la Euro 2024

FRF a stabilit obiectivul naționalei României la Euro 2024

Echipa națională a României a avut noroc la tragerea la sorți de la Hamburg pentru grupele Campionatului European din 2024, iar conducătorii Federației Române de Fotbal au stabilit deja primul obiectiv.

Razvan BurleanuFoto: Cronos / Alamy / Alamy / Profimedia

>> Adversarele României la Euro 2024 – Valoarea loturilor și cei mai periculoși jucători

Răzvan Burleanu vrea ca România să treacă de grupe – Mihai Stoichiță e sigur de minim 4 puncte la Euro 2024

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, consideră că echipa națională trebuie să se autodepășească pentru a obține rezultate remarcabile.

Acesta a setat ca prim obiectiv ieșirea din grupe.

„Dacă e să ne uităm la această grupă, ar trebui să nu ne gândim la adversarii noştri. Va fi o luptă cu noi înşine, astfel încât dacă jucătorii noştri vor avea capacitatea să se autodepăşească, cu siguranţă vor obţine rezultate remarcabile.

Acest Euro trebuie să reprezinte o etapă în ceea ce priveşte construirea celei mai importante generaţii din ultimii 20 de ani. Şi evident, obiectivul intermediar este ieşirea din grupe.

Staful tehnic va analiza adversarii ştiuţi deja, Belgia şi Slovacia, iar apoi aşteptăm luna martie. Ne aşteptăm ca Israel să fie una din echipele din finală, probabil cu Ucraina, o echipă foarte competitivă.

Mi-aş fi dorit să reluăm experienţa frumoasă din 2016, când am avut meci de deschidere cu Franţa, aşa că mi-aş fi dorit să jucăm cu Germania.

Sunt încrezător că echipa are un potenţial extraordinar de creştere în lunile următoaree. Va fi o luptă de a ne autodepăşi” – a declarat Răzvan Burleanu, conform News.ro.

Și directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, s-a arătat plin de optimism după aflarea grupei și anunță că vom obține minim patru pucte.

„Pot să spun ceva? Minim patru. Pe asta merg eu. Eu zic că facem minim patru puncte. Nu ne am bucurat ostentativ. Sau măcar nu am arătat.

Când suntem numai noi, poate ne mai exprimăm sentimentele, dar acolo suntem protocolari. N-am schițat niciun zâmbet. În mine mai râdeam din când în când, dar nu puteam să o arăt” – a anunțat Mihai Stoichiță, pentru Fanatik.

Echipa antrenată de Edi Iordănescu va da la Euro 2024 peste Belgia, Slovacia și una dintre Bosnia, Ucraina, Israel sau Islanda.

Meciurile României la Euro 2024

România vs Play-off B (17 iunie, Munchen, ora 16:00)

Belgia vs România (22 iunie, Koln, ora 22:00)

Slovacia vs România (26 iunie, Frankfurt, ora 19:00)

>> Orașele unde va juca România la turneul final al Euro 2024 din Germania

Grupele turneului final al Euro 2024

Grupa A: Germania, Ungaria, Scoția, Elveția

Grupa B: Spania, Albania, Croația, Italia

Grupa C: Anglia, Danemarca, Slovenia, Serbia

Grupa D: Franța, Austria, Olanda, Play-off A (Țara Galilor vs Finlanda / Polonia vs Estonia)

Grupa E: Belgia, România, Slovacia, Play-off B (Bosnia vs Ucraina / Israel vs Islanda)

Grupa F: Portugalia, Turcia, Cehia, Play-off C (Georgia vs Luxemburg / Grecia vs Kazahstan)

Cum arată meciurile din barajul de calificare la Euro 2024

Ruta A

Țara Galilor - Finlanda

Polonia - Estonia

Ruta B

Bosnia - Ucraina

Israel - Islanda

Ruta C

Georgia - Luxemburg

Grecia - Kazahstan

De știut:

• Meciurile vor avea loc pe 21 și 26 martie 2024 după sistemul semifinale / finale. Se va juca într-o singură manșă.
• Câștigătoarele din fiecare play-off vor obține calificarea la Euro 2024.

>> Selecționerul României, optimist după tragerea la sorți a Euro 2024: „Să trecem de această grupă”

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:01
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
23:13
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
22:43
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United  a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
23:46
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
23.10
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Citește mai mult
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365