Gândurile Irinei Begu, la finalul ei de turneu. "Mă doare că am ratat o ocazie, dar în tenis ai tot timpul șanse. E o experiență, învăț din ea"

Irina era dezamăgită de ocazia ratată și a vorbit pe șleau despre cum a pierdut meciul și cum o face să se simtă. Dar nu se raportează la acest turneu ca la o oportunitate singulară, ci îl vede ca pe una dintre multele ocazii pe care le va mai avea.

HotNews.roFoto: Hotnews

Irina a venit la conferință cu un zâmbet senin și amar, în același timp, dar și cu o marjă de siguranță de peste 100 de minute de la finalul meciului. “Mai bine că n-am venit imediat după, pentru că probabil aș fi spus niște lucruri de care mi-ar fi părut rău, în căldura momentului”, a râs ea, referindu-se la amărăciunea eșecului.

În vreme ce știe, admite, ba chiar spune cu voce tare că eșecul de azi e o șansă pierdută, Irina alege să-l pună în context, cu referință la situația din urmă cu câteva luni, când era dominată de spaima de după accidentarea de început de an. Mai mult, cuvintele ei arată că nu se raportează la acest turneu ca la o oportunitate singulară, ci îl vede ca pe una dintre multele ocazii pe care le va mai avea. Și, în plus, nu uită să reamintească un detaliu care ne scapă tuturor, la puține momente după finalul meciului pierdut cu Rogers: “Mă gândeam după meciul de azi că n-aș fi avut posibilitatea să ajung în turul trei dacă nu treceam de meciul cu Vandeweghe. Și noi, ca oameni, în general, ne dorim și mai mult, dar uităm că în turul doi, cînd a servit ea pentru meci la 5-4, puteam să nu mai ajung aici”.

Am întrebat-o ce notă și-ar da pentru evoluția de azi, pe o scară de la 1 la 10. “E greu să-mi dau o notă astăzi, pentru că sunt dezamăgită și aș pune o notă mult prea mică și poate n-ar fi corect pentru toată munca pe care am depus-o în ultimele săptămâni și în ultimele luni.

Mă gândesc doar la faptul că acum două, trei luni eram acasă și nu puteam să joc. Acum sunt în situația asta, am jucat extraordinar imediat cum am revenit, am avut turnee foarte bune. Normal că sunt dezamăgită, însă încerc să văd lucrurile pozitiv, mai ales că a trecut doar o oră și jumătate de la meci.”

Cât s-a gândit la miza meciului și cât s-a lăsat afectată de asta?

Citește declarațiile complete ale Irinei pe Treizecizero, site prezent la Roland Garros.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:38
Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături de David Popovici: „Aș vrea să vă pregătesc”

13:29
A văzut 17 goluri 9 zile! Arbitrul a fost martorul unor „măceluri” memorabile + Selecționerul Greciei, conferință-fulger după umilința istorică

11:46
Doar 10-20% șanse și 13 operații Povestea impresionantă a sportivului care a alergat la maraton la un an după un incendiu devastator

11:57
Imagini dezolante la Argentina - Uruguay VIDEO. La Bombonera, pe jumătate goală la primul meci fără Lionel Messi

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
România - Polonia    LIVE de la ora 21:45,  în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Nationala
09:22

Citește mai mult

„Ce s-ar fi întâmplat?”  Întrebarea redactorului-șef al GOLAZO.ro, Cătălin Țepelin, a iscat o  dezbatere aprinsă în studio pe „subiectul Drăguș”
Superliga
13.11

Popovici, declarații spectaculoase  Ce spune despre  Cristi Chivu  într-un interviu pentru Inter TV
Înot

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365