Gică Hagi, încântat după succesul din ultima etapă cu CFR - Capitolul la care a fost Farul superioară

Farul Constanța a încheiat sezonul 2022/23 ca o adevărată campioană. Formația antrenată de Gică Hagi a câștigat ultimul meci al acestei stagiuni, pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 2-1.

Gheorghe Hagi si jucatorii echipei Farul ConstantaFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Defensiva Farului, la înălțime în deplasarea de la Cluj

Farul Constanța a câștigat și ultimul meci din acest sezon, disputat în Gruia în compania celor de la CFR Cluj.

Echipa care a câștigat încă de etapa trecută titlul a făcut un meci economicos la Cluj, dar a plecat cu toate cele 3 puncte.

La finalul partidei, Gică Hagi a recunoscut că apărarea a funcționat excelent, dar și că norocul a fost de partea constănțenilor.

„Am făcut un an fantastic și suntem fericiți. Ăsta e sportul, așa îți câștigi respectul, am venit să jucăm. Cred că nimeni nu credea în ce am reușit anul ăsta. Astăzi am avut și șansă. E logic că trebuie să ne și apărăm, jucam la CFR.

Cred că am arătat că știm și faza asta. Am avut puține goluri primite, am si marcat foarte mult. E un ciclu. Încercăm să dezvoltăm un club puternic în România, încercăm să facem față și în Europa. Lotul trebuie mărit. Întotdeauna avem asta cu tinerii.

Absolut le-a crescut cota după titlul câștigat. Clar că o să încercăm ce e mai bine pentru club, dar niciodată să slăbim, întotdeauna să fim mai buni. Eu cred că au fost multe loturi foarte bune. Le-am spus alor mei că echipa o să câștige trofee.

Jocul colectiv ne-a ajutat, am fost cea mai constantă formație. Am făcut un joc complet. Acolo mă gândesc de după petrecerea avută. Trebuie să avem noroc, inspirație în alegeri, sperăm să facem treabă bună.” - a transmis Hagi, potrivit Digi Sport.

SuperLiga, clasament final play-off

1 Farul Constanța 53p

2 FCSB 46p

3 CFR Cluj 42p

4 Universitatea Craiova 41p

5 Rapid București 38p

6 Sepsi Sfântu Gheorghe 29p

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:35
„Ne-am îmbătat cu apă rece” Marius Șumudică, concluzii amare după eșecul cu U Cluj: „Trebuie să ne salvăm de la retrogradare”

23:14
„S-a văzut diferența între noi și Bosnia” Chipciu, convins că valoarea lui Lukic a făcut diferența cu CFR Cluj

21:05
CFR Cluj - U Cluj 1-3 Victorie de senzație pentru „șepcile roșii” în derby-ul ardelean. Se strânge lupta în zona play-off-ului!

23:00
„Numele și parcursul tău au fost mici” Ianis Zicu, atac dur după declarațiile fostului său jucător: „Nu te-a băgat niciun antrenor!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Top stiri
FRF: „Demarăm anchetă!”   GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre  petrecerea cu alcool  a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
Nationala
08.10

Citește mai mult

FCSB - Rapid nu se mai joacă luni!   LPF a dat peste cap toata etapa #13.  Dinamo și Craiova, mutate pentru a face loc derby-ului
Superliga

Nicușor Dan a sesizat CCR!  Atac la legea care permite primăriilor să dea  1 milion de euro pe an  cluburilor private: „Sunt sustrase fonduri publice”
Diverse

FOTO | Magnații uitați din Bucureștii Noi: Alexandru și Maria Costescu. O poveste care ținea prima pagină a ziarelor interbelice
B365
07.10