Gimnastică: Larisa Iordache, revenire după trei ani de pauză la CN de la Ploieşti, dar în afara concursului

Gimnasta Larisa Iordache a revenit în activitate după trei ani de pauză, la Campionatele Naţionale de la Ploieşti, unde a concurat în afara competiţiei la patru aparate.

HotNews.roFoto: Hotnews

Accidentări, operaţii, recuperare îndelungată, dar şi o recentă testare pozitivă la Covid-19 au marcat ultimii trei din cariera Larisei Iordache. Ea a revenit în circuitul de competiţii la Campionatele Naţionale de la Ploieşti, care s-au încheiat sâmbătă, însă fără a fi notată oficial.

Iordache (24 de ani) a concurat la toate cele patru aparate, fiind notată cu 13,733 la bârnă, 13,567 la sol şi 14,367 sărituri, ultima fiind cea mai mare notă din competiţie. Sâmbătă, în finalele pe aparate, a obţinut 13.333 la paralele şi 13.767, din nou la bârnă.

În concursul oficial de senioare, Farul Constanţa şi-a adjudecat titlul pe echipe, în componenţa Maria Holbură, Silviana Sfiringu, Ioana Stănciulescu. Podiumul a fost completat de Dinamo Bucureşti şi LPS Cetate Deva.

Concursul individual-compus a avut-o în prim-plan pe Silviana Sfiringu, urmată pe podium de Ana Maria Bărbosu (CSŞ Focşani) şi de Ioana Stănciulescu (Farul).

Maria Holbură, singura gimnastă a României calificată la JO de la Tokyo, s-a clasat pe locul 9 la individual-compus (48.466 puncte).

Campionatul European feminin va avea loc la Mersin (Turcia), între 17-20 decembrie, potrivit News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:35
„Ne-a fost tare frică” Ioan Ovidiu Sabău și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu U Craiova: „Trebuie să aibă și ei un pic de orgoliu”

07:00
„M-a abuzat sexual de multe ori” Campion suspendat după un scandal care a șocat lumea sportului. Amintiri extreme, acuzații grave: „M-a târât în cameră”

23:17
„Domnu' arbitru, jucăm sau nu?” 😅 FOTO+VIDEO. Meci din Spania, amânat din cauza inundațiilor: „Eu aș mai face o probă ca să fiu sigur”

23:49
„Să-și dovedească valoarea” Explicațiile lui Coelho după ce Nsimba a fost lăsat din nou pe bancă: „Nu este un test”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Top stiri
S-au cutremurat pereții!  Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar!  „Cel mai turbulent discurs”  de când românul o antrenează pe Inter
Stranieri
18.10

Citește mai mult

„Serios? Facem pe proștii?”  Reghecampf, reacție dură când a fost întrebat despre  Gigi Becali  » Ce spune despre patronii din Superliga și din străinătate
Superliga

Ederson a respins cu greu  Ianis Hagi, aproape de un gol spectaculos, după  un șut de la 25 de metri

De la o veche mahala periferică la cel mai vechi șantier din București. Ghencea, cu tot cu prelungirea sa -  o istorie de peste 200 de ani
B365
17.10