Giorgio Chiellini, campion european dar fără oferte - Care este situația fundașului italian

Giorgio Chiellini a fost unul dintre cei mai apreciați jucători de la Euro 2020, unde naționala sa a câștigat competiția. Fundașul este liber de contract la momentul actual, iar ofertele nu par să vină.

HotNews.roFoto: Hotnews

Începând din 15 iulie, Giorgio Chiellini este liber de contract iar agentul său, Davide Lippi, susține că acesta nu are oferte.

„Până astăzi, nu există oferte de la Juventus (n.r. clubul la care a fost legitimat până pe 15 iulie Chiellini). Așteptăm mișcarea lor și apoi ne vom putea așeza la masa discuțiilor”, a declarat Davide Lippi.

„Este un simbol al lui Juventus de mulți ani, dar așteptăm oferte de la orice club. Este (n.r. Chiellini) singurul jucător liber de contract din naționala Italiei. Am văzut la Euro 2020 câtă pasiune a rămas încă la Chiellini”, a adăugat impresarul potrivit Marca.com.

Giorgio Chiellini a cucerit cu naționala Italiei Euro 2020 și a fost inclus în echipa ideală a UEFA pentru turneul final. ​

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:59
„Merită să fie acolo” Jucătorul propus de Marius Șumudică la echipa națională: „Din punct de vedere al cifrelor...”

11:17
Bogdan Andone, luat la țintă Atac fără menajamente după victoria lui FC Argeș cu Dinamo: „E o porcărie, nu te ajută cu nimic”

11:55
Nico Paz, înapoi la Real Madrid? Anunțul care îi pune pe jar pe fanii lui Como: „Ar valorifica munca noastră”

10:31
Înlocuitor pentru Ionuț Radu Portarul ales de Gică Hagi pentru „dubla” cu Polonia și Bosnia. Cine se luptă pentru ultimul loc în lot

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
Înlocuitor pentru Ionuț Radu   Portarul ales  de Gică Hagi pentru „dubla” cu Polonia și Bosnia. Cine se luptă pentru ultimul loc în lot
Nationala

Citește mai mult

„Rar vezi așa ceva în România”  Dani Coman,  impresionat de Dinamo:  „Au dat drumul la Playstation”. Cui îi atribuie meritele
Superliga
09:53

„M-am întors din morți”  Sir Alex Ferguson,  destăinuire cutremurătoare!  Salvat de soție și îngrijit de un medic moldovean
Campionate
09:43

VIDEO | Creatură misterioasă la plimbare pe străzile din Pantelimon. Pare șobolan mutant, dar e șobolan de apă, din blana căruia se fac jachete ori căciuli pentru doamne: nutria "de București"
B365
04:00