Gluma lui Frances Tiafoe după ce l-a învins pe Rafael Nadal în optimile de la US Open 2022

Frances Tiafoe a trecut de Rafael Nadal în optimile US Open 2022, iar ulterior și-a permis o glumă. Americanul susține că în viitor ar putea exista un BIG 12, tenisul intrând într-o nouă eră după retragerile lui Federer, Nadal și Djokovic.

Frances TiafoeFoto: Darren Carroll / AP / Profimedia

Rafael Nadal, învins de Frances Tiafoe în optimi la US Open 2022

Tiafoe s-a impus după trei ore și jumătate de joc în fața lui Nadal, scor 6-4, 4-6, 6-4, 6-3.

Aflat pe locul 26 în ierarhia mondială, americanul l-a învins pe Rafa în trei ore și jumătate de joc.

Frances Tiafoe, glumind: Va exista un BIG 12 după retragerile lui Federer, Nadal și Djokovic

Tiafoe consideră că, după retragerea BIG 3, vor exista mai mulți jucători care se vor bate pentru cele mai importante trofee din tenisul mondial.

„Nivelul ridicat al lui Nick Kyrgios este bun pentru tenis, îl vezi cum umple stadioanele. Alcaraz are o personalitate incredibilă.

Sinner, Tommy, Fritz, eu. Sunt o mulțime de tipi cu un nivel ridicat. Cred că nu va exista un Big 3 după retragerea lui Federer, Nadal și Djokovic, ci va fi ca un Big 12. Este bine să vedem o nouă eră în tenisul masculin” - Frances Tiafoe, conform Eurosport.

Frances Tiafoe spune unde crede că s-a facut diferența în meciul cu Nadal

„Am jucat destul de bine astăzi. Am intrat în arenă crezând că îl pot învinge. Mă ajută faptul că am jucat împotriva lui de câteva ori.

Nu ne-am mai întâlnit de câțiva ani. Sunt diferit acum, sunt un jucător complet diferit. Îi vezi pe toți acești jucători tineri împotriva lui Rafa, Fed, Novak, te întrebi: "Voi putea spune vreodată că i-am învins pe vreunul dintre ei?". Astăzi am încercat să o fac.

Este un lucru pe care îl pot spune copiilor și nepoților mei. L-am învins pe Rafael.

Este vorba despre capacitatea mentală. Rafa este acolo la fiecare punct. A știut cum să mă țină în joc. Știu de ce sunt capabil să fac în meciuri. Nu simt nicio presiune. Simt că nu am nimic de demonstrat. Sunt aici să joc un tenis grozav și să mă bucur de el, după cum puteți vedea" - Frances Tiafoe.

Pentru un loc în semifinalele competiției de la Flushing Meadows, Frances se va duela cu Andrey Rublev (favorit 9), după ce rusul a trecut de britanicul Cameron Norrie (7), scor 6-4, 6-4, 6-4.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:19
„Stai aici! Vorbesc cu tine!” VIDEO. Reacții acide după momentul tensionat dintre Rybakina și antrenorul ei: „Transformă tenisul în circ”

17:54
Belgia și Olanda, lecția solidarității România trăiește în acest an în Europa doar pe spatele unei echipe, la fel ca Ungaria. Cum e la alții

18:01
Sorana, ultimul meci al carierei? Cîrstea, eliminată în sferturile turneului de la Hong Kong de o jucătoare venită din calificări

17:51
Cordea a semnat! CFR Cluj își pierde unul dintre cei mai importanți jucători » Cât încasează ardelenii

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Top stiri
Procesul Săpunaru - FRF   Detalii secrete  din dosarul de două milioane de euro
Diverse
10:20
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Citește mai mult

Au demolat vechiul Pro Rapid   FOTO+VIDEO.  Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut!  Ce se plănuiește
Special
06:00

Flamaropol, la 10 ani de la demolare   VIDEO+FOTO.   Mai multe camere de supraveghere decât muncitori  pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!
Special
09:00

Ciprian Ciucu a ajuns la episodul 2 din Trilogia Șantierelor la Șinele de Tramvai. Acum ne explică de ce nu vedem muncitori și de ce, pe anumite tronsoane, lucrările stagnează
B365
05.11