Henrikh Mkhitaryan a anunțat că se retrage din naționala Armeniei

Henrikh Mkhitaryan a anunțat că se retrage din naționala Armeniei

Ajuns la 33 de ani, Henrikh Mkhitaryan a anunțat, joi, că se retrage din echipa națională a Armeniei. Mijlocașul ofensiv al echipei AS Roma și-a reprezentat de 95 de ori țara și a marcat 32 de goluri.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Îmi amintesc când am îmbrăcat pentru prima dată tricoul echipei naționale, asta se întâmpla într-un amical împotriva Panama, iar primul meu gol pentru națiunea mea, într-un meci de calificare la Cupa Mondială împotriva Estoniei. Am vrut să câștig fiecare etapă a carierei mele, indiferent cât de dificil ar fi fost.

A fost o onoare să joc pentru națiunea mea în ultimii 15 ani și cu atât mai mult o onoare să fiu căpitanul ei în ultimii 6 ani.

După 95 de selecții internaționale, muncă grea, pasiune și suișuri și coborâșuri fără precedent de-a lungul călătoriei în care mi-am reprezentat țara pe teren, am luat decizia de a mă retrage din cariera mea internațională cu echipa națională a Armeniei.

Am ajuns la această decizie după ultimul meu meci împotriva Germaniei, în noiembrie. Cred că este momentul potrivit. Am dat tot ce am putut da echipei mele naționale.

Prin urmare, în următorii ani mă voi concentra pe deplin asupra carierei mele la club.

Cuibul meu fotbalistic s-a țesut în Armenia, țara mea natală, și voi fi veșnic recunoscător fiecărei persoane care m-a susținut, care m-a antrenat, cu care am jucat și care a contribuit la creșterea mea ca fotbalist și ca persoană.

Mult noroc echipei mele naționale! Pentru totdeauna al vostru, Heno", a scris Mkhitaryan pe Facebook.

Mkhitaryan, care a mai jucat pentru Borussia Dortmund, Manchester United și Arsenal Londra, s-a alăturat echipei AS Romei ca jucător liber de contract în septembrie 2020. El a marcat 27 de goluri în 105 meciuri pentru Giallorossi și este unul dintre titularii obișnuiți sub comanda lui José Mourinho în acest sezon, scrie football-italia.net.

Antrenorul și fostul internațional armean nu erau în relații bune la Manchester United, dar relația lor s-a îmbunătățit la Roma, unde Mkhitaryan a jucat 32 de meciuri în acest sezon, marcând trei goluri și oferind șapte pase de gol.

Contractul său de pe Stadio Olimpico expiră la finalul sezonului, dar având în vedere rolul său în echipa lui Mourinho, este posibil ca el să prelungească pentru încă un an.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
01:14
„E o rușine!” Nicolae Stanciu dezvăluie ce le-a spus Hagi în vestiar după umilința cu Polonia: „Același clișeu”
„E o rușine!”  Nicolae Stanciu dezvăluie ce le-a spus Hagi în vestiar după umilința cu Polonia: „Același clișeu”
00:48
Hagi, întrebat dacă își dă demisia Răspunsul selecționerului și mărturisirea făcută: „Durerea e prea mare”
Hagi, întrebat dacă își dă demisia Răspunsul selecționerului și mărturisirea făcută: „Durerea e prea mare”
01:16
Drăgușin, abătut Ce spune despre faza de la care a pornit dezastrul pentru România în meciul cu Polonia
Drăgușin, abătut Ce spune despre faza de la care a pornit  dezastrul pentru România în meciul cu Polonia
01:03
Lista rușinii Polonia - România 6-0, între cele mai severe înfrângeri din istoria naționalei
Lista rușinii Polonia - România 6-0, între cele mai severe înfrângeri din istoria naționalei
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Top stiri
Hagi, în istoria neagră a naționalei  „Regele” e  singurul selecționer care pierde primele 3 meciuri oficiale  dintr-un mandat
Nationala
02.10
Hagi, în istoria neagră a naționalei „Regele” e singurul selecționer care pierde primele 3 meciuri oficiale dintr-un mandat
Citește mai mult
Hagi, în istoria neagră a naționalei „Regele” e  singurul selecționer care pierde primele 3 meciuri oficiale dintr-un mandat
Hagi, întrebat dacă își dă demisia   Răspunsul selecționerului  și mărturisirea făcută: „Durerea e prea mare”
Nationala
00:48
Hagi, întrebat dacă își dă demisia Răspunsul selecționerului și mărturisirea făcută: „Durerea e prea mare”
Citește mai mult
Hagi, întrebat dacă își dă demisia Răspunsul selecționerului și mărturisirea făcută: „Durerea e prea mare”
Polonia - România 6-0   „Tricolorii”, demolați la Varșovia!  Lewandowski ne-a adus al treilea eșec consecutiv
Liga Națiunilor

O “cârtiță” precum cele care sapă tuneluri de metrou va ajunge și în Piața Unirii, pe șantierul de la planșeu. De ce e nevoie aici de un TBM
B365