​Imaginile zilei Roger Federer, isteria, fanii și vânătoarea de recompense din complexul de la Roland Garros

​Personajul principal al primelor zile de la Roland Garros este fără urmă de îndoială Roger Federer. Întors la competiția de la Paris după o pauză de patru ani, elvețianul este "vânat" de fani la tot pasul. Ultima ispravă, după meciul cu Oscar Otte. Documentați până la ultimul detaliu în legătură cu programul lui Mister Perfect, spectatorii părăsesc locul "călduț" din arene (pentru care au plătit, desigur), pentru a se deplasa în fața centrului de presă, acolo unde un adevărat blocaj în speranța obținerii unui autograf sau a unei fotografii pe fugă.

Roger Federer si isteria fanilor (10)Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Roger l-a învins fără mari bătăi de cap pe Oscar Otte, iar apoi a urmat cursul firesc al lucrurilor: interviul de pe teren, iar apoi conferința de presă la care sala principală de la Roland Garros se dovedește mereu neîncăpătoare.

Isteria capătă dintr-o dată contur, iar prin fața centrului de presă nu prea se mai poate circula. Spectatorii se informează, știu că elvețianul se află în tradiționala întâlnire cu jurnaliștii și se grupează liniștiți în fața centrului de presă.

Sunt și unele persoane care se află întâmplător în zonă, dar cei mai mulți și-au părăsit locurile din arene pentru care au plătit sume importante în speranța că vor fi atât de norocoși încât Federer se va opri din drumul său spre vestiare pentru a semna autografe și pentru a face fotografii.

Acest lucru desigur că nu se întâmplă, elvețianul fiind încadrat foarte bine de forțele de ordine care-l conduc cu mare dificultate spre noul Chatrier.

Cei care îl <însoțesc> pe Federer preț de aproximativ 50 de metri fac poze și filmează în speranța că poate, cumva, vor reuși un cadru norocos, iar Roger va putea fi imortalizat la ei în telefon.

Ceea ce se întâmplă după fiecare meci al elvețianului puteți vedea mai jos într-o galerie foto.

Fotografii realizate cu noul Huawei P30 Pro de la evoMAG.ro

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Dinamo râde de rezervele Craiovei!    VIDEO+FOTO.   „Câinii” s-au distrat pe „Arc” și   au umilit campioana
Superliga
25.07

Citește mai mult

Gafă de proporții la Craiova    VIDEO+FOTO.     Eroare imensă  chiar la debut! Coelho a trebuit să-l schimbe înainte de pauză

Fază confuză la Dinamo - Craiova    FOTO.  De ce a văzut ROȘU Badelj: Kovacs acordase penalty și galben, apoi   a anulat lovitura de pedeapsă, dar l-a eliminat!

GOLAZO  la Constanța!    VIDEO+FOTO.  Reușită à la Hagi, de la   60 de metri  pentru puștiul de 17 ani al Farului: „Ce gol! Mă bucur că am marcat ca el”

Știri ultima oră
23:59
„Scorul a fost mic!” VIDEO. Alex Pop ironizează campioana: „La ce ocazii am avut, puteam să mai marcăm” + obicei nou la Dinamo

22:54
Cristian Geambașu Recital Dinamo, playback Craiova

23:15
„Îmi asum acest rezultat” Coelho, îngrijorat după umilința cu Dinamo: „Meciul cu Levski e mai important, dar nu trebuie să jucăm în halul ăsta!”

23:49
„Trebuie să rămânem echilibrați” Nuno Campos, apel la răbdare după victoria zdrobitoare cu Craiova: „N-a fost fair ce s-a întâmplat la Ploiești”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mâna întinsă care nu spune o poveste  nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!

Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei
Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Campioana unei mari umanități

Cristian Geambașu: Campioana unei mari umanități

Noua ordine mondială

Silviu Tudor Samuilă: Noua ordine mondială

Ultima impresie. Contează?

Cristian Geambașu: Ultima impresie. Contează?

Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!
Argentina, campioana  fără demnitate

Cătălin Țepelin: Argentina, campioana fără demnitate

Monologul victorios al unei mari țări:  Felicitări, Spania!

Cătălin Tolontan: Monologul victorios al unei mari țări: Felicitări, Spania!

Situația este  albastră

Cristian Geambașu: Situația este albastră

Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

Dan Udrea: Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

10 goluri pentru istorie

Cătălin Tolontan: 10 goluri pentru istorie

Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Cristina Negrilă: Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Evadarea

Radu Naum: Evadarea

Radu Naum: Evadarea
Trei imagini care explică remontada Argentinei

Cătălin Țepelin: Trei imagini care explică remontada Argentinei

Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Dan Udrea: Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Top stiri
Dominație oprită  Norris a întrerupt   seria Mercedes din calificări  și va pleca din pole-position în MP al Ungariei! Hamilton și Antonelli, penalizați
Formula 1

Coubiș, prezentat în Anglia    Lincoln City  explică de ce l-a ales pe fundaș: „O realizare excelentă!” » Când a pus ochii pe român
Stranieri

Ofertă uriașă pentru starul Argentinei  Se pregătește transferul verii.   100.000.000 de euro  + unul dintre cei mai buni atacanți din Europa!
Campionate

BREAKING | Primarul Ciucu acuză Termoenergetica de practici incorecte, care ne țin cu lunile fără apă caldă. „Mint, maschează lucrări de investiții în intervenții la avarii!”
B365
24.07