Încă un pas spre construirea noului stadion Dinamo - Veste bună și pentru Timișoara

Încă un pas spre construirea noului stadion Dinamo - Veste bună și pentru Timișoara

Arenele Dinamo (Bucureşti) şi Dan Păltinişanu (Timişoara) au primit „undă verde” din punct de vedere al protecţiei mediului, conform unui bilanţ al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) care include cele mai importante proiecte avizate la nivel naţional.

Suporterii echipei Dinamo BucurestiFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> FOTO Stadioane noi pentru Dinamo și Timișoara - Cât vor costa și câte locuri vor avea

Stadioanele Dinamo şi Dan Păltinişanu au primit „undă verde” de la Agenţiile pentru Protecţia Mediului

Potrivit proiectelor, cele două stadioane de fotbal vor respecta standardele UEFA şi urmează să fie construite pe vechile amplasamente, după demolarea construcţiilor existente. La Timişoara, a primit „undă verde” şi arena „Eroii Revoluţiei”, scrie News.ro.

„Am făcut un bilanţ, împreună cu Agenţiile pentru Protecţia Mediului din toată ţara, iar proiectele mari destinate sportului, care au fost avizate în cursul anului trecut, se află printre cele mai importante şi aşteptate investiţii, în Municipiile Bucureşti şi Timişoara.

Este vorba despre două stadioane celebre din România, care de la gloria de altădată au ajuns, în prezent, cel mult baze de antrenament: Dinamo Bucureşti şi Dan Păltinişanu, din Timişoara.

De asemenea, tot în Timişoara a mai fost aprobată construirea unui stadion, pe structură metalică, pentru meciuri interne şi antrenamente de rugby, evenimente sociale/culturale şi concerte” - Laurenţiu Alexandru Păştinaru, preşedintele ANPM.

Despre noul stadion Dinamo

Lucrările la stadionul Clubului Sportiv Dinamo, din şoseaua Ştefan cel Mare nr.7-9, sector 2, una din cele mai celebre arene din ţară, ar putea începe în acest an, dacă Hotărârile de Guvern privind finanţarea şi, respectiv, demolarea construcţiilor de pe actualul amplasament, vor fi aprobate.

Conform oficialilor C.S. Dinamo, până la obţinerea de către Compania Naţională de Investiţii şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a HG de finanţare, C.S. Dinamo a finalizat etapa de expertizare tehnică necesară demolării vechiului stadion Dinamo şi clădirilor de pe suprafaţa alocată noii arene, în vederea determinării soluţiilor pe baza cărora se va obtine ulterior, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, Hotărârea de Guvern pentru demolare.

Conform proiectului, pentru care APM Bucureşti a emis Decizia etapei de încadrare, construcţia se va desfăşura pe 175.377 de metri pătraţi şi va avea 25.000 de locuri în tribune. Stadionul ar urma să obţină şi acreditare UEFA pentru competiţii internaţionale de fotbal, însă va putea găzdui şi meciuri de rugby.

O animație 3D cu noua arenă a fost prezentată în mai 2023, când CS Dinamo a împlinit 75 de ani.

Despre noul stadion Dan Păltinişanu din Timișoara

Consiliul Judeţean Timiş este titularul proiectului privind construirea unui stadion cu capacitatea de 30.000 locuri, în str. Ştefan Covaci, nr. 1, din Municipiul Timişoara, pe amplasamentul vechiului stadion Dan Păltinişanu, închis în urmă cu doi ani pentru competiţii şi folosit în prezent doar ca bază de antrenament, pentru fotbal.

Proiectul, pentru care APM Timiş a emis Decizia etapei de încadrare, în cadrul procedurii privind emiterea Acordului de mediu, propune demolarea stadionului existent şi construirea unuia nou, care va corespunde cerinţelor de acreditare UEFA.

Arena va putea găzdui meciuri de nivel naţional (Liga 1), cu spectatori şi internaţional (meciuri amicale, de calificare, precum şi competitii europene până la nivelul semifinalelor).

Capacitatea stadionului va fi de 30.000 locuri pe scaune, cu tribune în totalitate acoperite, iar în cazul concertelor, capacitatea este estimată la 40.000 de spectatori. Şi în acest caz, atât pentru demolare, cât şi pentru finanţarea lucrărilor sunt necesare două Hotărâri de Guvern.

Despre Stadionul Eroii Revoluției din Timișoara

Proiectul primului stadion construit în Timişoara după Revoluţie, care aparţine municipalităţii Timişoara, cunoscut de locuitorii metropolei drept stadionul LEGO, se va numi „Eroii Revoluţiei” şi va fi realizat pe Calea Buziașului, pe structură metalică, fiind prima construcţie de acest fel, de la zero, după Revoluţia din 1989.

Prin proiect se propune amenajarea de terenuri de sport şi construirea stadionului pe structură metalică, pe o suprafaţă de 52.668 mp, din care suprafaţă construită desfăşurată va fi de 12.954 mp.

Viitoarea arenă va avea aproximativ 10.000 de locuri în tribune şi va găzdui atât competiţii oficiale de fotbal, cât şi antrenamente ale echipelor din centrele de copii şi juniori. Pe lângă fotbal în cadrul stadionului se vor putea desfăşura meciuri şi antrenamente de rugby, evenimente sociale/culturale şi concerte. Şi pentru acest proiect, APM Timiş a emis Decizia etapei de încadrare, în cadrul procedurii privind emiterea Acordului de mediu.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:01
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
23:13
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
22:43
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United  a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
23:46
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
23.10
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Citește mai mult
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365