​Înot: Multiplul campion olimpic american Ryan Lochte va urma un program de dezalcoolizare

​Americanul Ryan Lochte, sextuplul campion olimpic la înot şi suspendat până în iulie 2019 pentru încălcarea regulamentului antidoping, urmează un tratament pentru consum de alcool, a anunţat avocatul acestuia, citat de AFP, conformAgerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Jeff Ostrow a precizat pentru site-ul TMZ, specializat în informaţii despre celebrităţi, că Lochte urmează un tratament şi speră, în acelaşi timp, să poată participa la a cincea sa Olimpiadă, la Tokyo 2020.

"Ryan ştie că este indispensabil să învingă această boală pentru a evita să ia decizii proaste pe viitor, pentru a deveni cel mai bun soţ şi tată posibil şi pentru a-şi atinge obiectivul, acela de a se califica la a cincea sa Olimpiadă la Tokyo în 2020", a declarat avocatul.

Ryan Lochte, în vârstă de 34 ani, de 16 ori campion mondial la înot, a cucerit în total 12 medalii olimpice.

Decizia sa de a urma o cură de dezintoxicare a fost luată după un incident petrecut la un hotel din California, unde poliţia a intervenit după ce sportivul a încercat să intre prin efracţie în propria sa cameră. 24 de ore mai târziu, el a fost implicat într-un accident de maşină la Gainesville (Florida), fiind amendat pentru "conducere imprudentă".

Înotătorul american a fost suspendat 10 luni în 2016 pentru implicarea sa într-o afacere de agresiune inventată cu ocazia JO de la Rio, după o noapte stropită cu alcool din abundenţă.

Lochte ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 14 luni de suspendare, până în iulie 2019, aplicată de agenţia americană antidoping pentru violarea regulamentului, după ce şi-a făcut o perfuzie intravenoasă.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:45
Noul stadion prinde contur VIDEO. Moment important surprins de primar: „Lucrările merg foarte bine”

20:33
România boicotează Mondialul Motivele din spatele deciziei FRF » Rusia, printre participante

19:45
Mutare neașteptată la Dinamo! Un fost fotbalist de la FCSB, dorit în locul lui Cîrjan. Ce spunea despre echipa lui Becali

19:35
„Asta dă valoarea unui club” Mihai Stoica, înainte de FCSB - Rapid: „O să mă duc să plâng puțin în mașină”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix?  Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în  controversa momentului
Superliga
16:27

Citește mai mult

Revoluția pregătită de Chivu   Ce schimbări face  antrenorul lui Inter, după înfrângerile din Liga Campionilor
Liga Campionilor
13:07

„Nu vă e rușine?”  Fanii Stelei au răbufnit după ce clubul a încheiat  un parteneriat cu Pescobar,  suporter declarat al FCSB
Liga 2
14:28

Poștașul George, omul cu ideea care ne-a schimbat viețile cu Ora de Iarnă, la care trecem în weekend. A vrut el mai multă lumină naturală seara, ca să prindă gâze
B365
06:37