Ivan Patzaichin, decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler

Ivan Patzaichin, decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler

​Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, marţi, la Palatul Cotroceni, pe Ivan Patzaichin cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Ivan Patzaichin i-a oferit preşedintelui o pagaie pentru a "vâsli cât mai bine la conducerea României", informează News.ro.

Ivan Patzaichin, decorat de Klaus IohannisFoto: Facebook - Klaus Iohannis

"În semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru excepţionala carieră sportivă, pentru rezultatele remarcabile obţinute în calitate de reprezentant al României, precum şi pentru implicarea în popularizarea sportului în rândul tinerei generaţii de sportivi, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Ivan Patzaichin", a anunţat Preşedinţia.

"Pentru mine este un vis frumos pe care orice om din ţara asta îl are. Vă mulţumesc din suflet, prin sport am ajuns unde am ajuns şi am purtat cu mare bucurie tricolorul pe piept. Mereu am fost mândru să reprezint România. Urez mult succes sportivilor români la Tokyo, dar să ne gândim la sport şi pe termen mediu şi lung. Vă felicit domnule preşedinte pentru următorii cinci ani. În semn de recunoştinţă, vă ofer o pagaie făcută de meşterul nostru şi vă doresc să vâsliţi cât mai bine la conducerea României", a declarat Ivan Patzaichin.

Preşedintele Iohannis a spus că Ivan Patzaichin a urmat principiul fundamental al oricărui învingător de ieri sau de astăzi: "dacă ai un vis şi crezi în puterea ta de a-l îndeplini, nimic nu îţi poate sta în cale, nici măcar ciotul de vâslă".

Ce a declarat Klaus Iohannis

  • "Onorăm astăzi un simbol naţional, o legendă vie, care a oferit românilor mari momente de mândrie şi bucurie: Ivan Patzaichin. Semnificaţia acestei ceremonii se potriveşte foarte bine cu cea a alegerilor prezidenţiale de acum două zile. Iată că aşa a fost să fie, la primul eveniment public după scrutinul din 24 noiembrie, când românii au fost campionii pro-democraţie, să îl sărbătorim pe cel care a intrat în istoria olimpismului drept „campionul cu pagaia ruptă”. Ivan Patzaichin a urmat principiul fundamental al oricărui învingător de ieri sau de astăzi: dacă ai un vis şi crezi în puterea ta de a-l îndeplini, nimic nu îţi poate sta în cale, nici măcar ciotul de vâslă.
  • Vă confer astăzi, cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 70 de ani, în numele României, cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, în semn de recunoaştere şi profundă preţuire pentru performanţele sportive de excepţie şi pentru contribuţia semnificativă adusă sportului românesc în ţară şi peste hotare. Mai mult, vreau să vă mulţumesc, în numele compatrioţilor noştri, dar şi al meu personal, pentru că aţi rămas alături de sportivii noştri, dar şi de oamenii locului în care v-aţi născut, aţi copilărit şi de care v-aţi desprins o vreme. Aţi lipsit puţin, cu ceva treabă. Ca să deveniţi cel mai mare campion la vâslit din toate timpurile. Aţi pornit în marea călătorie a vieţii din satul Mila 23 din Delta Dunării, dintr-o familie simplă de pescari lipoveni.
  • Conform tradiţiei locului, ar fi trebuit să ajungeţi pescar, dar aţi ştiut tot timpul că viaţa avea să vă rezerve o călătorie importantă, tot pe apă, către un loc fruntaş pe scena mondială a sportului. Aşadar, aţi ales să vă urmaţi visul nu pentru că a fost uşor, ci tocmai pentru că se anunţa teribil de greu. Doar amintind performanţele dumneavoastră remarcabile putem intui câtă hotărâre, perseverenţă şi cât efort au fost necesare pentru a le atinge. Aţi reuşit să deveniţi cvadruplu campion olimpic şi să câştigaţi zeci de medalii la competiţiile mondiale, europene şi balcanice. Vi s-au atribuit, pe bună dreptate, titulaturile de cel mai bun canoist din istoria României şi de mare sportiv al lumii. Ivan Patzaichin a făcut performanţă într-o epocă foarte diferită de cea de astăzi. În prezent, sportivii români au nevoie nu doar de astfel de modele de performanţă, precum Ivan Patzaichin, ci au nevoie şi de susţinerea fermă şi concretă din partea statului pentru a putea obţine rezultate. Din păcate, şi am spus aceste lucruri de multe ori, guvernanţii de până acum nu au aşezat sportul pe lista priorităţilor naţionale. Dar nu intenţionăm să rămânem în urmă, ci va trebui să îndreptăm lucrurile şi în acest domeniu. Guvernul recent instalat a înţeles că sportul de performanţă trebuie susţinut de la cel mai înalt nivel, fără discuţie.
  • Aştept un plan concret cât mai curând şi sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară. Sunteţi simbolul unei generaţii de campioni olimpici care au scris istoria sportului românesc, dar, dincolo de toate acestea, sunteţi un om care nu a uitat nicio clipă locul de unde a plecat. Aţi revenit în mijlocul oamenilor din Deltă pentru a încerca să contribuiţi la restabilirea echilibrului şi armoniei în relaţia omului cu natura. O relaţie de care adesea uităm să ne îngrijim. Astăzi, sunteţi un adevărat ambasador al sportului, al Deltei Dunării, al tradiţiilor şi valorilor româneşti. Prin felul special în care reuşiţi să îmbinaţi domenii precum sportul, ecoturismul, ecologia şi antreprenoriatul, inspiraţi români de toate vârstele. Vă sunt recunoscător pentru că vă dedicaţi cu atâta energie promovării ecoturismului, mişcării în aer liber şi naturii. În încheiere, vă urez din toată inima: La mulţi ani şi multă sănătate!", a afirmat preşedintele Iohannis.

Ivan Patzaichin, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint, împlineşte, marţi, 70 de ani.

Cele mai mari performanţe le-a obţinut la Jocurile Olimpice, la care a fost prezent la cinci ediţii, între 1968 şi 1984, cucerind de patru ori aurul olimpic: Mexic 1968, Munchen 1972, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984 şi de trei ori medalia de argint (1972, 1980 şi 1984).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:03
Diaspora României, primul test Mergem la Campionatul Mondial U17 cu un sfert dintre jucători născuți în afara țării, după ce am intrat în Uniunea Europeană
Diaspora României, primul test Mergem la Campionatul Mondial U17 cu un sfert dintre jucători născuți în afara țării, după ce am intrat în Uniunea Europeană
14:40
Reprofilat de Hagi Lisav Eissat explică de ce acceptă să joace la națională pe un post cu care nu e obișnuit: „Nu e ușor”
Reprofilat de Hagi Lisav Eissat explică de ce acceptă să joace la națională pe  un post cu care nu e obișnuit: „Nu e ușor”
13:31
Planurile Rapidului pentru iarnă Angelescu a anunțat ce mutări pregătesc giuleștenii » Mesaj pentru Pancu
Planurile Rapidului pentru iarnă Angelescu a anunțat ce mutări pregătesc giuleștenii » Mesaj pentru Pancu
14:27
Pochettino vine la United Cât trebuie să plătească Manchester pentru a-l lua imediat pe selecționerul SUA. O sumă cu opt cifre!
Pochettino vine la United Cât trebuie să plătească Manchester pentru a-l lua imediat pe selecționerul SUA. O sumă cu opt cifre!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional: „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Citește mai mult
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11