Jelena Ostapenko (campioana en-titre), eliminată în turul întâi la Roland Garros

În urmă cu un an de zile Jelena Ostanko trăia cel mai frumos moment al carierei (cel puțin de până acum) pe Philippe Chatrier, acolo unde reușea să revină în meciul cu Simona Halep și să câștige trofeul de la Roland Garros. Pentru letonă participarea la ediția din acest an a Grand Slam-ului de la Paris a însemnat disputarea unei singure partide: a fost eliminată în runda inaugurală de Kateryna Kozlova (Ucraina, locul 66 WTA).

Jelena OstapenkoFoto: internazionalibnlditalia.com

Cap de serie numărul cinci la Roland Garros, Jelena și-a impus în prea puține momente stilul de joc, Kateryna știind cum să varieze împotriva unei adversare care are nevoie de spațiu și de lovituri în forță pentru a domina.

Kozlova a fructificat game-urile slabe de serviciu făcute de campioana en-titre, Jelena fiind vulnerabilă în special pe serviciul al doilea. Pentru a vă face o idee despre serviciul lui Ostapenko trebuie să spunem următoarele: a comis 13 duble greșeli, procentajul primului serviciu a fost de 47%, iar punctele câștigate pe prima minge au fost la cota 54%.

Apariție surprinzătoare în 2017 la Paris, Ostapenko a comis în meciul de duminică nu mai puțin de 48 de erori neforțate.

Cu principalele arme anihilate, meciul a curs spre o victorie meritată a Katerynei, scor 7-5, 6-3, după o oră și 34 de minute.

Jelena Ostapenko părăsește Roland Garros-ul în primul tur, iar singura certitudine după eliminarea letonei este aceea că în 2018 vom avea o altă campioană la Paris.

Kateryna Kozlova

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Roland Garros.

Aici poți vedea tabloul feminin de simplu.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„A pierdut încrederea noastră”  UEFA, atac frontal la  Gianni Infantino   » Europenii cer schimbări la vârful FIFA
Campionate
16:27

Citește mai mult

„A murit cu zile!”  Fratele maseurului de la Dinamo 2, decedat în  accidentul de la Câmpulung,  e furios: „Stăm și așteptăm la uși. Asta e România!”
Diverse
15:43

„Managerul vinde pui în piață!”  Primarul Elena Lasconi dezvăluie  detalii halucinante  despre firma de la care Dinamo 2 a închiriat microbuzul
Special
14:42

Zi de senzație pentru canotajul românesc!  Patru medalii la Europene, dintre care  două de aur  » Radiș și Adam au stabilit un nou record continental
Canotaj
14:00

Știri ultima oră
16:27
„A pierdut încrederea noastră” UEFA, atac frontal la Gianni Infantino » Europenii cer schimbări la vârful FIFA
„A pierdut încrederea noastră” UEFA, atac frontal la Gianni Infantino  » Europenii cer schimbări la vârful FIFA
16:54
Și-a vândut trofeul la licitație Campionul mondial din 2018: „Ocupa prea mult spațiu”. Ce salariu are după scandalul care i-a marcat cariera
Și-a vândut trofeul la licitație Campionul mondial din 2018: „Ocupa prea mult spațiu”. Ce salariu are după scandalul care i-a marcat cariera
14:42
„Managerul vinde pui în piață!” Primarul Elena Lasconi dezvăluie detalii halucinante despre firma de la care Dinamo 2 a închiriat microbuzul
„Managerul vinde pui în piață!” Primarul Elena Lasconi dezvăluie  detalii halucinante despre firma de la care Dinamo 2 a închiriat microbuzul
17:01
Fanii Stelei protestează Ce se va întâmpla pe Ghencea, la primul meci din Liga 2: „Am fost mințiți! Jucăm acasă ca în deplasare”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Privatizarea Mondialului e chiar o idee bună!

Dan Udrea: Privatizarea Mondialului e chiar o idee bună!

Infantino ne face o ofertă de nerefuzat

Cătălin Tolontan: Infantino ne face o ofertă de nerefuzat

Libero

Cristian Geambașu: Libero

Cristian Geambașu: Libero
Microuniversul nostru

Silviu Tudor Samuilă: Microuniversul nostru

Tupeul lui Coelho

Cristian Geambașu: Tupeul lui Coelho

Cristian Geambașu: Tupeul lui Coelho
Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!

Dan Udrea: Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!

Rușii, ilegali doar pe hârtie

Cătălin Țepelin: Rușii, ilegali doar pe hârtie

Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!

Dan Udrea: Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!

Ambasadorul  pus pe ignore

Cristian Geambașu: Ambasadorul pus pe ignore

Acest text  vă va obosi și vă va enerva

Dan Udrea: Acest text vă va obosi și vă va enerva

Recital Dinamo, playback Craiova

Cristian Geambașu: Recital Dinamo, playback Craiova

Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Dan Udrea: Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei
Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

Mâna întinsă care nu spune o poveste  nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!

FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Top stiri
Record la Tulcea   FOTO.  Ce s-a întâmplat în ziua în care a fost inaugurată  cea mai nouă sală polivalentă  din România
Baschet
14:20

El e cel mai disprețuit om din fotbal   Povestea neștiută a lui Gianni Infantino,  șeful FIFA. De la agresiunile din copilărie până la relațiile cu Trump și Putin
Campionate
13:34

Infantino s-a sucit!   FIFA, anunț de ultimă oră  cu privire la planul de „privatizare” a Cupei Mondiale » Elvețianul, acuzat că și-a „înșelat” angajații
Campionatul Mondial
09:38

Diana Șoșoacă, la spital după ce a fost implicată într-un accident pe Bulevardul Iuliu Maniu din București
B365
30.07