JO 2020: Trei echipe românești de canotaj și-au asigurat calificarea la competiția de la Tokyo

Campionatele Mondiale de canotaj de la Linz au programat joi cursele semifinale, în urma cărora s-au stabilit echipajele care se vor lupta pentru medalii în finalele A, dar şi o parte dintre ambarcaţiunile calificate la JO 2020, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

România a atacat în reuniunea de dimineaţă patru probe, dintre care trei s-au soldat cu calificări în finale şi bilete cotă pentru Tokio.

Primul echipaj calificat a fost cel al fetelor de la dublu vâsle categorie uşoară. Campioane mondiale en titre, Ionela Livia Cozmiuc şi Gianina Elena Beleagă au avut de tras într-o semifinală extrem de aprigă. Româncele au avut braţe tari şi voinţă pe final, reuşind să termine pe locul trei, după ce au luat faţa americancelor pe ultimii 500 de metri.

Au urmat băieţii de la 4 rame. Vasile Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Stefan Berariu şi Cosmin Pascari au dat recital, câştigând semifinala într-un final ”cioc la cioc” cu echipajul italian.

A treia calificare a venit de la fetele din barca de 4 rame. Ioana Vrânceanu, Viviana Bejinariu, Mădălina Bereş şi Denisa Tîlvescu, cele mai bune patru din lot, au tras până la ultima pală pentru a-şi asigura locul 3 în semifinală, după Australia şi Danemarca.

În prima reuniune de joi au tras şi fetele de la dublu rame, tinerele Cristina Popescu şi Amalia Bereş. Cele două tricolore au terminat semifinala pe locul 4, urmând să tragă în Finala B (locurile 7-12). Şansele lor de a merge la JO sunt însă mari, pentru că primele 5 clasate din finala B (11 echipaje în total) merg la Tokio.

Joi vor mai trage în recalificări fetele şi băieţii de la 8+1. Ambele echipaje trebuie să ajungă în finală pentru a spera la calificarea olimpică (doar primele 5 de la aceste Mondiale merg în Japonia). Tot în recalificări vor trage şi fetele de la 4 vâsle, Tabita Maftei, Larisa Elena Roşu, Elena Logofătu, Nicoleta Paşcanu.

Vineri vor concura în semifinale, de asemenea cu şanse mari de calificare la JO, echipajele de dublu vâsle (masculin şi feminin), precum şi băieţii de la dublu rame.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:39
Haos în Liga 2 Jucătorii ar fi refuzat să se antreneze! Ce replică ar fi trimis conducerea pe WhatsApp

17:50
Radu Naum Alții nu avem?
Radu Naum Alții nu avem?
19:39
Nu se mai face patinoar? Primăria Sectorului 2, anunț important despre Arena Flamaropol: „Urmează să fie transformată”

19:53
Confruntarea Joshua - Fury, în pericol Mult așteptatul meci la categoria grea ar putea fi anulat. Care e motivul

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala
18:24

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism
18:45

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11