Justiția argentiniană a clasat dosarul pentru trafic de persoane al anturajului lui Diego Maradona

​Justiţia argentiniană a respins plângerea cubanezei Mavys Alvarez Rego, fostă iubită a lui Diego Maradona când încă era minoră, care îl acuzase pe fostul idol al fotbalului argentinian şi anturajul său de violenţă, abuz și trafic de persoane, relatează lefigaro.fr.

Diego MaradonaFoto: ALEJANDRO PAGNI / AFP / Profimedia

Judecătorul Daniel Rafacas a considerat că moartea lui Maradona în noiembrie 2020 a "stins" acţiunea în justiţie asupra presupuselor fapte, care, de altfel, au fost prescrise, fiind petrecute în urmă cu mai bine de 20 de ani, chiar la începutul anilor 2000.

Justiţia o audiase la sfârşitul lunii noiembrie pe Mavys Alvarez Rego, mamă a doi copii care locuieşte în Miami (Statele Unite). Ea a explicat că l-a cunoscut pe Maradona pe când avea 16 ani, când vedeta, pe atunci în vârstă de patruzeci de ani, locuia în Cuba, unde urma un tratament medicamentos. Ea a indicat că a avut o relaţie cu el de 4 până la 5 ani, invocând episoade de violenţă şi "un viol".

După ce a fost "cucerită", ea a explicat cum Maradona a împins-o să consume cocaină, devenind la rândul său dependentă. Apoi, în timpul unei călătorii la Buenos Aires cu sportivul în 2001, pentru o serie de omagii, ea a spus că a fost ţinută împotriva voinţei ei săptămâni întregi într-un hotel de apropiaţi ai fotbalistului, fiindu-i interzis să iasă singură şi fiind obligată să-şi facă o operaţie de mărire a sânilor, scrie News.ro.

Plângerea, depusă iniţial de un ONG argentinian, se referea în special la traficul de persoane, privarea de libertate, agresiuni şi răni.

Cinci persoane din anturajul lui Diego Maradona au negat orice implicare.

Judecătorul a considerat că presupusele fapte ar fi fost "săvârşite în principal de Maradona, cu participarea secundară a colaboratorilor săi în perioada 9 noiembrie 2001 – 19 ianuarie 2002", aşadar au fost prescrise.

Avocatul lui Mavys Alvarez în Argentina, Fernando Miguez, a deplâns faptul că magistratul nu a citat martori. El a subliniat că plângerea a vizat anturajul lui Maradona şi că moartea vedetei nu a stins acţiunea în justiţie. Conform AFP, el a anunţat că va face apel la această decizie.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:24
Îngrijorare pentru Musiala Uli Hoeness: „Are o boală care nu se vindecă ușor” + Ce spune Matthaus despre situația jucătorului de la Bayern

11:06
„Orgasm politic!” Premierul Pedro Sanchez a savurat din plin triumful Spaniei la Mondialul din SUA: „Să primim trofeul de la Trump...”

11:19
E la terapie intensivă Coșmar pentru dubla campioană olimpică: a suferit arsuri, după incendiu izbucnit în propria locuință

09:59
„M-a abordat după două ore” VIDEO. Andreeva, reacție după ce Pegula a spus că rusoaica trebuie „pusă la punct”. Ce s-a întâmplat în culise

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

VIDEO | Vești proaste de pe Centura Capitalei, de pe șantierul de lărgirea la 4 benzi a DNCB, între A2 și DN2 - Afumați-Glina. Termenul de finalizare se mută la primăvară, în varianta optimistă
B365