Karim Benzema își va prelungi contractul cu Real Madrid până în 2022

​Clubul Real Madrid îi va prelungi contractul atacantului francez Karim Benzema (32 de ani) până în 2022, anunță cotidianul spaniol Marca.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit sursei citate, cele două părți au ajuns la un acord, iar Benzema își va prelungi cu un an actuala înțelegere, scadentă în 2021. Pe lângă extinderea contractului, francezul va obține și un salariu mai mare la Real Madrid. Anunțul oficial ar urma să fie făcut la finalul sezonului actual.

Karim Benzema a fost un jucător esențial pentru Real Madrid în ultimul deceniu. Atacantul francez a sosit în 2009, de la Olympique Lyon, reușind 238 de goluri în cele 488 de apariții.

Alături de formația din capitala Spaniei, Benzema a cucerit numeroase trofee, printre care patru Champions League, patru Cupe Mondiale ale Cluburilor, trei Supercupe ale Europei și două titluri de campion, scrie Mediafax.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Decizie în privința lui Șumudică  Prima reacție a conducerii de la Rapid, după eșecul de la Botoșani
Liga 1
12:29

Citește mai mult

Clement, despre Ianis Hagi Antrenorul lui Rangers a revăzut faultul românului: „E roșu clar, dar nu sunt dezamăgit de Ianis”
Stranieri
09:37

Răzvan Lucescu amenință  Antrenorul lui PAOK, mesaj clar pentru conducere: „Pot pleca”
Campionate
10:48

Explicații despre criza de la Rapid Alexandru Pașcanu a vorbit despre una dintre problemele din Grant: „Am căzut mental”
Liga 1
09:58

Rapid, datele care dau fiori Două mari probleme: „Nu poți câștiga meciuri așa!”
Liga 1
11:35

Un nou scandal în familia Schumacher Fiul face acuzații grave: „Are probleme psihice de când mă știu”
Formula 1
12:46

Camila Giorgi se apără A fost acuzată că s-a retras din tenis ca să fugă de problemele cu fiscul: „Îmi vine să râd”
Tenis
12:34

Adnan Golubovic   Povestea incredibilă a  portarului lui Dinamo . Jefuit și amenințat, cu ambii genunchi făcuți praf: „Mama și tata vor afla abia când vor citi asta”
Liga 1
06.10
Adnan Golubovic Povestea incredibilă a portarului lui Dinamo. Jefuit și amenințat, cu ambii genunchi făcuți praf: „Mama și tata vor afla abia când vor citi asta”