Legea prin care se instituie Ziua naţională a înotului, promulgată de președintele Klaus Iohannis

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat, vineri, decretul de promulgare a instituirii Zilei naţionale a înotului pe data de 19 iulie a fiecărui an.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Ziua naţională a înotului va fi marcată de către Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, de cluburi sportive/asociaţii şi membri afiliaţi prin participarea la evenimente şi programe cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării înotului pentru sănătatea oamenilor”, prevede actul normativ semnat de președintele Iohannis.

De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile.

Pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la importanţa practicării înotului pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor difuza emisiuni de promovare a programelor şi evenimentelor dedicate acestei zile, mai indică legea promulgată de către şeful statului, conform News.ro.

VIDEO David Popovici, cel mai bun tânăr sportiv din Europa - Ce a spus după ce a câştigat Premiul Piotr Nurowski

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:49
Coubiș are planuri mari Care sunt problemele naționalei României și cum vrea să fie ținut minte

11:28
Pancu, gest care a atras atenția FOTO. Antrenorul echipei Rapid a îngenuncheat și s-a închinat pe gazonul bazei de pregătire de la Ștefănești

11:49
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional: „De unde până unde face el caterincă cu mine?”

11:02
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului FOTO. Doar două trofee în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
Dorit după plecarea de la FCSB  Înlăturat de Becali,  Cernat e așteptat  la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Superliga
09:39
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Citește mai mult

„Au potențial de Premier League”   Un fost internațional laudă  pariurile lui Gică Hagi:  „Există perspectivă”
Nationala
09:14

Wenger ia decizia. Candidează?  Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino  la alegerile FIFA
Campionate
06:30

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11