„A zis că-i pare rău”   Patronul lui FCSB, detalii despre cine e în spatele modificării   Legii Sportului : „Mi-a spus că nu și-a dat seama”
Virgiliu Vlăescu FOTO: partidulaur.ro

„A zis că-i pare rău” Patronul lui FCSB, detalii despre cine e în spatele modificării Legii Sportului: „Mi-a spus că nu și-a dat seama”

  • George Becali (66 de ani) a vorbit despre momentul în care a aflat de proiectul pentru modificarea Legii Sportului.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Dacă Legea Sportului va primi vot pozitiv pentru modificare, atunci CSA Steaua și CS Dinamo ar putea evolua în prima ligă, dacă ar obține promovarea pe teren.

Vizită specială  Cum arată acum unul dintre   cei mai de succes  jucători din istoria lui CFR Cluj: a vizitat azi clubul, alături de familie
Citește și
Vizită specială Cum arată acum unul dintre cei mai de succes jucători din istoria lui CFR Cluj: a vizitat azi clubul, alături de familie
Citește mai mult
Vizită specială Cum arată acum unul dintre cei mai de succes jucători din istoria lui CFR Cluj: a vizitat azi clubul, alături de familie

George Becali: „A zis că-i pare rău, ca nu și-a dat seama”

Finanțatorul celor de la FCSB a transmis că proiectul de lege a fost aprobat în Comisiile de Tineret și Sport din Senat și Parlament, iar în cursul zilei de miercuri va avea loc votul decisiv.

De asemenea, acesta s-a arătat surprins de rapiditatea cu care a fost făcut proiectul de lege, dar și de faptul că, apropiatul său, Virgiliu Vlăescu, Președintele Comisiei de Tineret și Sport din Senat, nu i-a spus despre inițiativă.

Întrebat dacă știe cine se află în spatele proiectului, Becali a declarat:

„[Proiectul] are vot în Comisia de Tineret și Sport de la Senat, vot în Senatul României, vot în în Comisia de Sport și Tineret de la Parlament, mai rămâne doar…

Președintele Comisiei de Tineret și Sport de la Senat este un prieten în care am avut cea mai mare încredere (n.r. Virgiliu Vlăescu). A fost director la mine la clinică. Eu l-am propus la Senat. Aseară îmi zicea că nu e adevărat nimic.

Azi m-am informat și i-am zis «Bine, măi Virgile, cum adică nu știi? Tu ești președintele, tu ai votat-o, tu ai dat-o mai departe». A zis că e o chestiune cu Primăriile. Și i-am zis că nu e de Primării, acolo spune că două entități publice se pot asocia și să facă un club privat, cum adică?

[Vlăescu] a zis că da, că nu știu ce, că îi pare rău. Pe mine mă deranjează, e treaba lor, dar cum să faci? Să dai bani publici și să faci entitate privată? De ce două pot și una nu poate? La Voluntari sunt societăți comerciale ale Primăriei George Becali, finanțator FCSB

Acum se pot asocia mai multe Primării dintr-un județ, să facă o echipă mai bună. Clinceni cu Voluntari se pot asocia, de exemplu. Treaba e că acum două spitale se pot asocia și să facă un club de fotbal.

Părerea mea e că cine a făcut-o, și știu cine... Vă spun tot ce am descoperit eu. Am sunat-o pe doamna Lipă aseară. Doamna Lipă a inițiat legea, cu Romeo Lungu de la Buzău. Doamna Lipă a zis că nu e adevărat, că nu știa ce e, ea doar a semnat. Dar ea a inițiat-o.

Eu am depus niște amendamente astăzi, dar nu au vrut să le primească. Am vrut să scot cuvintele «entități publice» și mi-au zis că e prea târziu. Să vedem mâine dacă se vor aproba. E prea pe fugă! S-au anulat vreo două-trei Comisii ca să se țină asta.

Mâine îmi dau seama dacă, într-adevăr, este cineva [implicat] politic care vrea legea asta sau s-a ajuns din prostie până aici. E o prostie să spui că două entități publice se pot asocia și să rezulte un club privat. Eu văd mâine”, a declarat Becali la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.

Becali: „Fratele meu a votat-o”

„Toate au fost în secret. Nu a apărut nimic. S-au făcut la foc automat. La două săptămâni de la proiect, a devenit lege, mai are un pas și devine lege. N-a existat așa ceva niciodată.

Omul în care aveam cea mai mare încredere (n.r. Virgiliu Vlăescu), puneam toată averea în mâna lui, eu l-am propus senator la AUR, prietenul meu, fratele meu a votat-o, a dat-o mai departe, a votat-o în Senat, eu ce să fac?

Când am încercat să aflu, a zis că nu e adevărat. A zis că-i pare rău, că nu și-a dat seama. Dacă și Lipă, care e inițiatoare, spune că nu e adevărat, că nu știe de așa ceva...”, a mai adăugat finanțatorul celor de la FCSB.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Dronele rusești atacă nave în Marea Neagră, dar doar România le doboară. De ce nu ridică și Bulgaria avioanele F-16    

Știri ultima oră
18:07
Convocare de urgență Fotbalistul chemat de Hagi după accidentările lui Stanciu și Mihăilă: „Nu v-ați uitat cum joacă?”
Convocare de urgență Fotbalistul chemat de Hagi după accidentările lui Stanciu și Mihăilă:  „Nu v-ați uitat cum joacă?”
18:24
Cristian Geambașu Te doare capul!
Cristian Geambașu Te doare capul!
18:34
Păreri opuse FOTO. Doi arbitri importanți din Liga 1 au judecat diferit faza de penalty: Feșnic a rămas la decizia lui!
Păreri opuse FOTO. Doi arbitri importanți din Liga 1 au judecat diferit faza de penalty: Feșnic a rămas la decizia lui!
18:06
Critici dure după FCSB - Corvinul Primarul Ciprian Ciucu, luat în colimator: „Aroganţa nu întreţine gazonul”
Critici dure după FCSB - Corvinul Primarul Ciprian Ciucu, luat în colimator: „Aroganţa nu întreţine gazonul”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52