Lewis Hamilton, acuzații dure la adresa Formulei 1

Lewis Hamilton, acuzații dure la adresa Formulei 1

De șapte ori campion al competiției, Lewis Hamilton susține, într-un interviu acordat publicației AS, că Formula 1 a devenit ”un club al copiilor miliardari".

HotNews.roFoto: Hotnews

„Dacă ar trebui să reîncep astăzi dintr-o familie de muncitori, mi-ar fi imposibil să fiu aici, pentru că ceilalţi piloți au foarte mulţi bani", a declarat Hamilton, într-un interviu publicat joi de cotidianul spaniol AS.

„Trebuie să lucrăm pentru a schimba acest lucru şi a face din Formula 1 un sport accesibil, atât pentru cei bogaţi, cât şi pentru oamenii cu o origine mai modestă", a adăugat el.

Întrebat despre originile sale, Hamilton a subliniat că nu a mai văzut alt pilot de culoare pe grilă, de la debutul carierei sale în sporturile cu motor, potrivit EFE citat de Agerpres.

„Tatăl meu, fratele meu şi cu mine am fost întotdeauna singurele persoane de culoare. Pentru noi era normal, deşi am fost mereu conştienţi. A devenit normal, desigur, chiar dacă la început a fost evident că nu eram bineveniţi. Chiar şi astăzi este la fel. După karting, am întâlnit câţiva piloţi chinezi sau asiatici. Dar niciun pilot negru", regretă pilotul echipei Mercedes.

În acest sens, actualul lider al Campionatului Mondial de Formula 1 şi-a exprimat intenţia de a promova diversitatea în sportul său şi dorinţa de a "ajuta pe altcineva să-şi îndeplinească visurile".

„Am realizat multe lucruri, dar acum toată concentrarea mea se îndreaptă spre a-i ajuta pe ceilalţi. Trăiesc un vis, nu am nevoie de nimic pentru mine", a mai spus Lewis Hamilton.

Lewis Hamilton conduce în acest sezon în clasamentul piloților, având trei curse câștigate până acum din patru desfășurate.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:02
Perez, criză de nervi în lojă! Când șeful lui Real Madrid a aflat cine a mai fost invitat la VIP a amenințat că pleacă!
Perez, criză de nervi în lojă! Când șeful lui Real Madrid a aflat cine a mai fost invitat la VIP a amenințat că pleacă!
10:49
Pariul lui Becali Patronul FCSB, convins că Hagi îi va convoca la națională tânărul jucător: „Gică îi vede valoarea!”
Pariul lui Becali  Patronul FCSB, convins că Hagi îi va convoca la națională tânărul jucător: „Gică îi vede valoarea!”
11:35
„Pot decide unde să merg” Răzvan Lucescu a explicat de ce a semnat cu Al-Sadd, în Qatar: „Un nume important”
„Pot decide unde să merg”  Răzvan Lucescu a explicat de ce a semnat cu Al-Sadd, în Qatar: „Un nume important”
10:42
Om contra robot, în cușcă VIDEO + FOTO: Prima bătaie în stil „Terminator” a ajuns în lumea reală! Trimis la podea!
Om contra robot, în cușcă VIDEO + FOTO: Prima bătaie în stil „Terminator” a ajuns în lumea reală! Trimis la podea!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
Top stiri
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!”  Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț:  „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!”  » Ce avertisment are
Superliga
21.09
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!” Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț: „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!” » Ce avertisment are
Citește mai mult
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!” Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț: „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!” » Ce avertisment are
„E nevoie de sacrificii”   Darius Movileanu, după aurul cucerit în Kazahstan:  „Asta a făcut diferența”  » De ce e nevoit să se antreneze în Germania
Alte sporturi

Reghecampf, drum liber spre FCSB!  Becali anunță că  i-a plătit suma restantă lui Mihai Rotaru.  Valoarea totală a datoriei » Când ajunge în România

Primarul Ciucu tocmai a explodat: "E o mare bătaie de joc ce se întâmplă în țara asta! Nu am cerut niciodată nimic, doar să fiu lăsat să muncesc pentru București!"
B365