Liga 2: Cine este noul antrenor al Rapidului - Tehnicianul alături de care echipa va ataca promovarea

Oficialii grupării Rapid București (Liga 2) au anunțat pe pagina oficială a formației numele antrenorului alături de care echipa va încerca să obțină promovarea în Liga 1.

Nicolae GrigoreFoto: fcrapid.ro

Nicolae Grigore este, începând de marți, noul tehnician al Rapidului.

În vârstă de 37 de ani, Grigore revine în cadrul clubului giuleștean după o pauză de 10 luni.

Ce spune Rapidul pe pagina oficială:

"Grig (37 de ani) a crescut la clubul nostru, fiind junior al Rapidului, după care a evoluat pentru echipa mare între 2000 și 2013, cu o pauză de un sezon, în care a jucat pentru FC Brașov.

În sezonul trecut, Nicolae Grigore a fost antrenorul secund al lui Daniel Pancu, în liga a II-a.

Acesta a condus astăzi primul antrenament la stadionul din Regie, urmând ca primul meci în care va sta pe bancă să fie cel de duminică, de la Timișoara, când Rapid va întâlni Politehnica, în ultimul meci al anului.

Din staff-ul lui Grig vor face parte Mihai Iosif și Ștefan Grigorie, antrenori secunzi, și Mihai Nădăban, antrenor de portari" - fcrapid.ro.

Viorel Hizo va fi lângă echipă

"Am avut câteva discuții cu dânsul (n.r. Viorel Hizo) în ultima perioadă, mi-a spus cum a văzut echipa. Această situație cu pandemia l-a făcut să nu vină la București. Mă bucur că a acceptat să facă parte din acest proiect. În condițiile în care lucrurile se vor regla, va veni aici. Ne va ajuta enorm, suntem un staff tânăr.

Am vrut să am pe cineva cu experiență și el e primul om care mi-a venit în minte. Ne leagă multe lucruri, îmi va spune mereu orice vede. Întotdeauna va spune lucrurilor pe nume. L-am simțit extrem de entuziasmat, sunt convins că într-un alt context era astăzi la antrenament.

Este total alături de noi, nu știu dacă s-a anunțat oficial. Am avut eu onoarea să spun. Acum a discutat cu familia și nu a dorit să fie pe drumuri" - Nicolae Grigore, la prezentarea oficială.

În acest moment, Rapid se află pe locul 5 în clasamentul Ligii 2 la fotbal, cu 23 de puncte acumulate în 13 meciuri. Lider al ierarhiei este U Craiova 1948, cu 27 de puncte.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:32
Înlocuitor pentru Mihai Stoica Prima opțiune a lui Gigi Becali pentru postul de manager general la FCSB » Când ar putea bate palma

06:45
Investiție de un milion de euro Modificări importante în acționariatul firmei care deține Dinamo

07:30
2007 - Elton, 2026 - Boutoutaou Transferurile care au rupt relația dintre Gigi Becali și Mihai Stoica: „Evaziune mascată” vs „Nu e furăciune”

23:40
Liga Națiunilor Zidane, prima înfrângere pe banca Franței! Toate rezultatele serii + clasamentele

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11

Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Planul primarului Ciprian Ciucu de a interzice mașinile foarte poluante din centrul Bucureștiului, acum în dezbatere publică. PMB anunță și alte proiecte în discuție
B365
12.11