Liga Campionilor, handbal (f): Rapid București, remiză dramatică cu Metz

Rapid București a reușit o revenire spectaculoasă contra echipei Metz, în a doua etapă din Liga Campionilor la handbal feminin (Grupa B). Conduse cu cinci goluri la pauză, campioanele României au fost aproape de victorie la ultima fază: meciul s-a încheiat la egalitate, scor 32-32.

Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven Simon / AFP / Profimedia

Echipa vizitatoare a început mai bine partida, iar Metz conducea la pauză cu 21-16.

Pas cu pas, Rapid a pus în scenă o revenire impresionantă, campioanele României ajungând să conducă pentru prima dată pe tabelă în minutul 58 (32-31).

S-a încheiat până la urmă 32-32, remiza obținută de giuleștence fiind una prețioasă: Metz a ocupat locul trei în ediția trecută a Ligii Campionilor.

Principalele marcatoare pentru Rapid au fost Buceschi şi Ostase, câte 5 goluri, iar de la Metz s-a remarcat de Paula, cu 11 reuşite.

În prima partidă din Grupa B, Rapid Bucureşti a învins Lokomotiva Zagreb, cu 31-27, astfel că are 3 puncte în clasament.

Rapid Bucureşti va disputa următoarul meci în deplasare, cu Kastamonu, în data de 25 septembrie.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Sesizare șoc la CNA!  Comentatorul Emil Grădinescu a fost reclamat fiindcă   a promovat un film de pe Netflix.  Numele serialului și reacția membrilor CNA
Diverse
11:15

Citește mai mult

Culisele mutării lui Drăgușin    GOLAZO.ro  a aflat cum privește Tottenham plecarea stoperului »   Care e condiția și când s-ar face transferul
Stranieri
12:43

Interes mare din Serie A    Două cluburi din Italia  îl vor pe jucătorul care a atras atenția în Liga 1: „Vor fi mișcări în scurt timp”
Superliga
12:38

Chivu, conflict după meci  Întrebarea   care l-a deranjat  pe antrenorul român: „Nu înțeleg! Întreabă-ți colegii”
Campionate
12:08

Știri ultima oră
16:59
Azi începe EHF EURO 2026 Cine transmite primele meciuri de la Campionatul European de handbal masculin + Programul complet al României

16:04
Dezmăț sub ochii lui Vassaras Angajați CCA au venit la cursuri cu nevastă, iubită sau copii + Unii arbitri au dat o petrecere zgomotoasă și cu alcool chiar în hotel

Robert Sălceanu a semnat cu Rapid Prima reacție a jucătorului transferat de la Petrolul: „Este un vis! Cel mai frumos cadou”

16:40
„E presiune pe noi” VIDEO. Mihai Toma, înainte de Argeș - FCSB: „Nu ne permitem să pierdem nimic”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Turnul de parașutism, drobul nostru de sare

Cristian Geambașu: Turnul de parașutism, drobul nostru de sare

Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?
Matthäus și Bayern, escrocați de un actor care s-a dat director

Cătălin Tolontan: Matthäus și Bayern, escrocați de un actor care s-a dat director

Cătălin Tolontan: Matthäus și Bayern, escrocați de un actor care <span>s-a</span> dat director
Era odată Simona. Era odată și Nole

Cristian Geambașu: Era odată Simona. Era odată și Nole

Real nu are nevoie de antrenor

Silviu Tudor Samuilă: Real nu are nevoie de antrenor

Două favorite, doi câini și un crocodil

Dan Udrea: Două favorite, doi câini și un crocodil

Când va fi dat afară Shay Given? Și de ce?

Cristian Geambașu: Când va fi dat afară Shay Given? Și de ce?

Misteriosul cititor

Radu Naum: Misteriosul cititor

Radu Naum: Misteriosul cititor
Probleme pentru Mircea Lucescu

Cătălin Tolontan: Probleme pentru Mircea Lucescu

Doar interesul oprește disprețul la adresa României

Dan Udrea: Doar interesul oprește disprețul la adresa României

Evul Mediu,  fotbalul și TVR-ul

Cristian Geambașu: Evul Mediu, fotbalul și TVR-ul

Cristian Geambașu: Evul Mediu, fotbalul și <span>TVR-ul</span>
„Cine dracu-i și Eminescu ăla, noul golchipăr de la Venus?"

Cristian Geambașu: „Cine dracu-i și Eminescu ăla, noul golchipăr de la Venus?"

Cristian Geambașu: „Cine <span>dracu-i</span> și Eminescu ăla, noul golchipăr de la Venus?"
Gonzalo și Octavian

Cristian Geambașu: Gonzalo și Octavian

Cristian Geambașu: Gonzalo și Octavian
Maduro de la Casa Fotbalului

Dan Udrea: Maduro de la Casa Fotbalului

Dan Udrea: Maduro de la Casa Fotbalului
Scrisoare către un dispărut

Radu Naum: Scrisoare către un dispărut

Radu Naum: Scrisoare către un dispărut
A înțeles Țicu?

Cristian Geambașu: A înțeles Țicu?

Cristian Geambașu: A înțeles Țicu?
Sinuciderea instagramabilă

Silviu Tudor Samuilă: Sinuciderea instagramabilă

Te ia greața când statul face  apologia dependenței de stat

Dan Udrea: Te ia greața când statul face apologia dependenței de stat

„Nu cunosc mulți oameni care consideră că au fost părinți buni”. Bun de tipar 2025

Cătălin Tolontan: „Nu cunosc mulți oameni care consideră că au fost părinți buni”. Bun de tipar 2025

Creer sau creier?

Cristian Geambașu: Creer sau creier?

Cristian Geambașu: Creer sau creier?
Top stiri din sport
„E a treia abatere”  Cristi Săpunaru intervine în „războiul” de la Rapid:   „O greșeală! E vorba de respect”
Superliga
12:24

Un nou model Dacia!  Producătorul auto din România va lansa încă o   mașină electrică  în 2026. Cât va costa și unde va fi produsă
Auto
11:45

Ghinion la Australian Open   Misiuni dificile pentru Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse »   Adversarele din primul tur
Tenis
10:30

Real Madrid, din nou ținta glumelor!    FOTO.  Cele mai bune meme-uri apărute după   eșecul umilitor   din Cupa Spaniei
Campionate
10:44

Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu
Sondaj
15.01

Cine va câștiga titlul în acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu

Cine credeți că va câștiga titlul în acest sezon?

U Craiova %
Rapid %
Dinamo %
FCSB %