Liga Națiunilor: Elveția vs Spania - Misiune facilă pentru iberici

Codașele din Grupa 2 a Ligii A și-au dat întâlnire la Geneva, joi, 9 iunie, de la ora 21:45, în etapa a 3-a de meciuri din Liga Națiunilor.

Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia

Elveția are un an pe care trebuie să-l uite cât mai iute. Înaintea înfrângerii cu Portugalia, 0-4 la Lisabona, de duminică, nu reușise nicio victorie în cele 4 meciuri disputate în 2022, bifând o remiză (un amical cu Kosovo) și 3 eșecuri (celor două înfrângeri din ultima săptămână li se adaugă eșecul cu Anglia, de pe 26 martie).

Iar lucrurile arată rău și în grupa de Nations League. Ultima poziție, pe care se află acum „ceasornicarii”, fără niciun punct (golaveraj 1-6), trimite direct în Divizia B a întrecerii.

N-a fost mereu așa greu pentru Elveția, care a terminat en-fanfare 2021, cu un succes cu 4-0 în fața Bulgariei, victorie care i-a adus primul loc în Grupa C.

Asta a însemnat calificarea directă la Cupa Mondială, trimițând Italia într-un baraj care i s-a dovedit fatal campioanei Europei.

La 47 de ani, Murat Yakin pare că deține vârsta și experiența ideale pentru a transmite entuziasm echipei.

Însă ultimele rezultate l-au pus în discuție. Selecționerul are de înlocuit experiența lui Shaqiri și a lui Seferovic, ambii ajunși la 30 de ani și lipsiți pe alocuri de forță și de motivație, la fel ca și un alt lider, Xhaka, 29 de ani.

Rămâne de văzut cum va fi forma lui Xherdan Shaqiri, care de 6 luni joacă în MLS, la Chicago Fire.

Spania a avut un început lent de campanie. În sezonul trecut de Nations League, ultimul meci a adus o înfrângere cu Franța, 0-1.

Apoi, 4 victorii la rând, dintre care două în 2021, în preliminariile mondiale, apoi două succese în cele două meciuri amicale din luna martie, 2-1 cu Albania și 5-0 cu Islanda.

După ce a primit gol în prelungiri de la Portugalia, Spania a avut noroc cu carul contra Cehiei, în deplasare. A egalat Iñigo Martínez pe final, iar asta l-a determinat pe selecționerul Luis Enrique să recunoască că echipa „trebuie să-și îmbunătățească multe lucruri”.

Totuși, La Roja nu se află în criză: a marcat în ultimele 16 meciuri consecutive. Iar barcelonezul Gavi a scris istorie duminică, când a devenit cel mai tânăr marcator al țării sale, la vârsta de 17 ani și 304 de zile.

Spania are semnalul de alarmă tras, după remizele din primele două jocuri, cu Portugalia acasă și cu Cehia în deplasare, așa că nu-și permite să rateze și al treilea joc.

Superbet dispune de cota 1.95 pentru Final 2 (victorie Spania).

Elveția vs Spania

2
Cotă

1.95

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:23
Scandal la CFR Cluj! Varga și Băgăcean, contestați dur după ce au fost aleși în Comitetul Creditorilor: „Nu pot decide asupra propriilor acte”

00:01
Liga Campionilor Como, scor-șoc într-un meci cu ZECE GOLURI! + victorii in extremis pentru Real Madrid și City Clasamentul actualizat

23:44
Djokovic, out după două decenii Nole ratează calificarea la Turneul Campionilor după o înfrângere neașteptată

23:14
„Hotărârea poate fi atacată” Fostul avocat al Anei Bărbosu, reacție după suspendarea gimnastei: „Va reveni în forță”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Top stiri
Ultimele rămășițe  Imagini spectaculoase din aer cu  șantierul din Ștefan cel Mare!  Ce a mai rămas din fosta arenă Dinamo + când va începe noua construcție
Superliga
04.11

Citește mai mult

„Da, Șucu e cu Zelenski, ești nebun?”  Răzvan Raț a răbufnit după  acuzațiile lui Gigi Becali:  „Câtă cretinătate”
Campionate
03.11

Liga Campionilor  Interul lui Chivu  a făcut spectacol cu Feyenoord  + PSG a demolat-o pe Villarreal
Liga Campionilor

VIDEO | PMB anunță că a mobilizat Apa Nova și salubriștii să iasă la curățat rigole și apa de pe banda 1, sub monitorizare necruțătoare a polițiștilor locali
B365
02.11