Ljubisa Tumbakovic (selecţionerul Muntenegrului), demis pentru că nu a vrut să fie prezent la meciul cu Kosovo

Selecţionerul Muntenegrului, sârbul Ljubisa Tumbakovic, a fost demis după ce a refuzat să fie pe bancă, vineri, la meciul cu Kosovo, scor 1-1, de la Podgorica, din preliminariile Campionatului European din 2020, informează lequipe.fr.

HotNews.roFoto: Hotnews

Comitetul executiv al federaţiei muntenegrene (FSSG) s-a întrunit de urgenţă vineri seară şi a decis să-l demită pe tehnicianul aflat în funcţie din ianuarie 2016.

FSSG "a decis în unanimitate demiterea lui Ljubisa Tumbakovic în urma hotărârii sale de a nu conduce echipa la meciul cu Kosovo, ceea ce reprezintă o surpriză dezagreabilă şi o încălcare a obligaţiilor sale profesionale", a precizat forul, într-un comunicat

Totodată, federaţia şi-a exprimat "mari regrete" pentru faptul că doi internaţionali de origine sârbă, Mirko Ivanic şi Filip Stojkovic, au lipsit, de asemenea, de la meci, fiind victime ale "presiunilor".

Muntenegru a recunoscut Kosovo, stat declarat independent din 2008, însă fosta provincie nu este recunoscută de Serbia, care se opune cu înverşunare independenţei acestei regiuni.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:32
„Vin 3 jucători” Becali a prins curaj după victoria cu Rapid: „Lupta e relansată! Ridic nivelul fotbalului românesc”

00:43
„Nu e rasism, ce rasism?” Reghecampf, dialog tensionat cu reporterul GOLAZO.ro » Ce spune despre scandările fanilor

07:30
Cătălin Țepelin Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

23:11
„A relansat campionatul” Jucătorul care l-a impresionat pe Gigi Becali: „Și-a scos banii! Rapid a fost prea slabă”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10

Citește mai mult

„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12

Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365