Marele maestru la șah Serghei Karjakin, suspendat după ce a susținut invadarea Ucrainei, a fost premiat de Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin i-a acordat un premiu de stat marelui maestru la șah Serghei Karjakin, după ce a fost suspendat ​pentru șase luni de către Federaţia Internaţională de Şah, din cauza declaraţiilor sale în favoarea războiului din Ucraina, potrivit BBC.

HotNews.roFoto: Hotnews

Putin i-a acordat lui Karjakin o medalie „Pentru Meritul Patriei”, o distincție pentru rușii care au adus contribuții remarcabile în domeniile lor.

Karjakin, în vârstă de 32 de ani, care l-a întâlnit pe Magnus Carlsen în meciul pentru titlul mondial în 2016, este un susținător declarat al lui Vladimir Putin și a apărat decizia Rusiei de a trimite trupe în Ucraina.

El a scris pe rețelele sociale că sprijină "demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei", ceea ce a determinat Federația Internațională de Șah să-l suspende timp de șase luni pentru încălcarea codului său de etică. Karjakin a catalogat decizia - luată în luna martie - drept "rușinoasă".

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Argentina, pedeapsă uriașă!   Paredes, 10 etape de suspendare!  Nici Molina, Almada, Ayala și Gavi n-au scăpat, după incidentele din finala CM 2026
Campionatul Mondial
21.08
Argentina, pedeapsă uriașă! Paredes, 10 etape de suspendare! Nici Molina, Almada, Ayala și Gavi n-au scăpat, după incidentele din finala CM 2026
Citește mai mult

„Nici nu avea bani”   Gigi Becali și Mihai Stoica, despre  achiziția de lux  a lui Tavi Popescu
Superliga

Transfer la Dinamo   OFICIAL  „Câinii” și-au luat  mijlocaș ofensiv:  „Contract pe un an, cu opţiune”

Sinner, out de la US Open   De ce nu va putea juca  în ultimul Grand Slam al anului: „Am nevoie de timp”
Tenis

Știri ultima oră
11:11
Transfer pentru Dennis Man? Internaționalul român, pe lista unei câștigătoare de Europa League

10:15
„Suporterul îi plătește salariul!” Daniel Pancu, „taxat” din nou după ce a urlat la un fan în vârstă: „El nu înțelege asta”

09:48
Zeci de fani încătușați Jandarmeria a anunțat „bilanțul” bătăii generale de după Petrolul - Rapid + Amenzi uriașe

09:12
Întrebarea care a înfierbântat Italia VIDEO. Poate Cristi Chivu să ia Champions League cu Inter sezonul acesta?

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: <span>Bu-tu-ta-u</span>
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Top stiri
Indisponibil pe „Bernabeu”   Stadionul lui Real Madrid, singurul din La Liga unde  arbitrii nu-și vor putea explica deciziile
Campionate

Kyrgios riscă 4 ani de suspendare  Detaliul care îi poate  reduce drastic pedeapsa,  după ce a fost depistat pozitiv la cocaină

Salariu istoric în Formula 1  Max Verstappen  va încasa o avere  după ce și-a prelungit contractul cu Red Bull
Formula 1

Bătălia de la rafturi pentru noi 🛒 Gigantul Globus ia în calcul să intre pe piața locală, reprezentații marelui rival Lidl și Kaufland au venit la București
B365

Au fost discriminați românii pe Giulești?   GOLAZO.ro  a întrebat CNCD dacă este normal ca un meci de UCL disputat în România să fie  interzis românilor
Liga Campionilor
20.08