- U CRAIOVA - BOTOȘANI 2-1. Marius Croitoru (46 de ani) a urmărit din tribune partida din etapa #14 a Superligii, fiind suspendat din cauza cumulului de cartonașe.
- Tehnicianul celor de la FC Botoșani a fost surprins de camerele de filmat în compania soției sale. Detalii, mai jos.
Regulamentele FRF impun restricții clare tehnicienilor aflați în stare de suspendare. Aceștia nu au voie să stea pe banca de rezerve, să intre în vestiarele echipelor, în tunel sau în zona terenului de joc.
Suspendat, Marius Croitoru a stat lângă soție la U Craiova - FC Botoșani 2-1
Îmbrăcat cu o geacă, Croitoru a încercat să stea departe de atenția camerelor, însă apariția sa nu a trecut neobservată în timpul transmisiunii televizate.
În imaginile surprinse în minutul 57 al partidei de pe stadionul „Ion Oblemenco”, soția antrenorului gesticula alert în timp ce urmărea partida.
În tot acest timp, Croitoru ținea gluga gecii trasă peste cap și prinsă cu nasturele, vorbind cu gura acoperită de material, astfel încât aceasta să nu poată fi văzută.
Antrenorii nu pot comunica cu propriii jucători și nu le pot transmite indicații în timpul partidei, nici direct, nici prin intermediul altor persoane.
Potrivit modificărilor introduse de FRF în august 2022, antrenorii suspendați trebuie să urmărească meciurile dintr-un loc special desemnat, lângă delegatul de joc sau, dacă acesta trebuie să se deplaseze, lângă observatorul de arbitri.
Măsura urmărește să împiedice transmiterea indicațiilor către banca tehnică prin intermediari.
Potrivit surselor GOLAZO.ro, Marius Croitoru a părăsit stadionul cu autocarul echipei FC Botoșani, în timp ce soția sa a plecat separat, cu o mașină care a urmat autocarul.