Ministrul Eduard Novak își anunță retragerea din sportul de performanță

Ministrul Eduard Novak își anunță retragerea din sportul de performanță

Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a anunțat într-o postare pe Facebook că se retrage din activitatea competițională la 45 de ani. Novak a luat parte în ultimii ani la probele paralimpice de ciclism.

Eduard NovakFoto: Eduard Novak / Facebook

Ce spune Eduard Novak pe contul personal de Facebook

"Cel mai important lucru este să mă concentrez pe Strategia Naţională pentru Sport, aşa că, după 15 ani de patinaj viteză şi 23 de ani de ciclism, am decis să mă opresc pentru o perioadă din activitatea competiţională.

2022 poate fi un an crucial, iar prioritatea mea absolută este acest proiect, care are nevoie de toată atenţia şi implicarea.

Poate fi o retragere temporară sau definitivă, nu ştiu încă. O iau aşa, pas cu pas, poate durerea deciziei va fi mai uşoară. Nu-mi pot încă imagina viaţa fără competiţii, fără antrenamente.

Aceasta a fost existenţa mea atâţia ani şi nu cred că există ceva care să poată compensa împlinirea pe care am simţit-o. Unele dintre cele mai frumoase şi mai grele momente din viaţa mea au fost legate de sportul de performanţă.

Cu siguranţă, aş fi putut să fac multe lucruri mult mai bine, dar important este că am atins tot ce mi-am dorit.

Am rămas alături de sport 100% şi ca preşedinte de federaţie, şi acum, ca ministru, şi cred că aceasta trebuie să fie calea normală de a reda viitorilor sportivi experienţa şi cunoştinţele pe care le-am acumulat.

Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, începând de la prima antrenoare, toţi antrenorii care au urmat, familie, sponsori etc.

Îi rog să rămână alături în continuare, în acest proiect frumos: reclădirea destinului sportului românesc prin Strategia Naţională pentru Sport" - Eduard Novak, într-o postare pe Facebook.

Fost preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak este ministru din decembrie 2020.

El s-a născut la 28 iulie 1976, la Miercurea Ciuc.

În 1996, Eduard Novak, care practica patinajul viteză, a suferit un accident de maşină, în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept.

Eduard Novak, singurul campion paralimpic al României

Eduard Novak este singurul campion paralimpic din istoria României. La Jocurile Paralimpice de la Londra, din 2012, a câştigat medalia de aur în proba de urmărire pe pistă şi pe cea de argint în proba de contratimp pe şosea.

La ediţia de la Beijing, din 2008, a cucerit medalia de argint în proba de contratimp pe şosea.

Anul acesta, la Tokyo, unde a înregistrat a cincea participare la Jocurile Paralimpice, Eduard Novak a cucerit medalia de argint în proba de urmărire individuală 4.000 m.

El a mai concurat la contratimp 1.000 de metri (locul 11), contratimp pe şosea (locul 8) şi la ciclism pe şosea, probă pe care nu a reuşit să o ducă la capăt, transmite News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
07:30
Blat cu Mutu, la Dinamo „Eu chiar n-am știut nimic”, spune Adrian Mutu despre un faimos meci aranjat, cu Borcea în lojă și Dinu pe bancă
Blat cu Mutu, la Dinamo „Eu chiar n-am știut nimic”, spune Adrian Mutu despre un faimos meci aranjat, cu Borcea în lojă și Dinu pe bancă
06:45
Fiul lui Varela e revelația A descoperit fotbalul când tatăl său era la FCSB. Azi impresionează în Serie A
Fiul lui Varela e revelația A descoperit fotbalul când tatăl său era la FCSB. Azi impresionează în Serie A
23:52
Theodor Jumătate Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
Theodor Jumătate Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
22:58
Chivu, discurs dur A răbufnit la conferință: „Nu sunt arogant!” Ce a spus despre ieșirea de la pauza meciului cu Bologna
Chivu, discurs dur A răbufnit la conferință: „Nu sunt arogant!” Ce a spus despre ieșirea de la pauza meciului cu Bologna
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Top stiri
Poate rata FCSB - Rapid  Îngrijorare în privința unui titular:  „S-ar putea să aibă fractură”
Superliga
20.10
Poate rata FCSB - Rapid Îngrijorare în privința unui titular: „S-ar putea să aibă fractură”
Citește mai mult
Poate rata FCSB - Rapid Îngrijorare în privința unui titular: „S-ar putea să aibă fractură”
„Am mers în vestiar”  Răzvan Burleanu i-a  decis viitorul lui Gică Hagi,  după parcursul de coșmar al României în Liga Națiunilor
Nationala

Noul stadion Dinamo, pas important    VIDEO.  Ce s-a întâmplat azi pe  șantierul din „Ștefan cel Mare”

Ce ignoră PMB și Ciprian Ciucu în criza șobolanilor din București. Când zbiară la cetățeni că hrănesc porumbei, se luptă cu Bunuțu', cu Mary Poppins și cu trilioane de poze din Piața San Marco
B365
19.10