Moartea lui Kobe Bryant: Care a fost cauza prăbușirii elicopterului în care s-a aflat starul NBA

Moartea lui Kobe Bryant: Care a fost cauza prăbușirii elicopterului în care s-a aflat starul NBA

Pilotul elicopterului care s-a prăbuşit anul trecut în sudul Californiei, accident în urma căruia şi-au pierdut viaţa Kobe Bryant, fiica lui, Gianna, de 13 ani, şi alţi şase pasageri, a comis o eroare importantă zburând prin norii groşi, care au ajuns să-l dezorienteze, au declarat, marţi, oficiali de securitate aeriană din SUA, în timpul unei audieri care a avut ca scop identificarea cauzelor probabile ale accidentului, informează AP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pilotul Ara Zobayan a încălcat standardele federale care îi cereau să poată vedea unde se îndreaptă, au spus membrii Comitetului Naţional pentru Siguranţă în Transporturi (NTSB). Zobayan a fost printre cele nouă persoane ucise în accident.

Pilotul a devenit dezorientat spaţial în norii groşi, o afecţiune care li se poate întâmpla piloţilor în condiţii de vizibilitate redusă, atunci când aceştia nu îşi pot da seama unde este solul sau discerne în ce direcţie operează o aeronavă, au spus membrii consiliului.

Chiar înainte de prăbuşirea din 26 ianuarie 2020, Zobayan le-a spus controlorilor de zbor că elicopterul urcă şi că aproape a trecut de plafonul de nori. Anchetatorii NTSB au spus însă că elicopterul Sikorsky S-76 vira de fapt şi începea să coboare cu o viteză crescândă.

Între 2010 şi 2019 au avut loc 184 de accidente ale unor aparate de zbor care au implicat dezorientarea spaţială, inclusiv 20 de accidente mortale de elicopter, a precizat NTSB.

Nu a existat niciun semn de defecţiune mecanică şi se crede că prăbuşirea a fost un accident, a declarat anterior NTSB. Elicopterul nu dispunea de "cutii neagre”, care nu erau necesare.

În ultimul an, experţii au speculat că prăbuşirea ar putea duce la necesitatea instalării pe elicoptere a unor sisteme de avertizare a apropierii de obstacole, Terrain Awareness and Warning Systems, dispozitive care semnalizează atunci când aeronavele sunt în pericol de prăbuşire. Aparatul în care zbura Bryant nu avea sistemul pe care NTSB l-a recomandat ca fiind obligatoriu pentru elicoptere.

FAA, administraţia federală în aviaţie, îl cere doar pentru ambulanţele aeriene. Cu toate acestea, investigatorul NTSB Bill English a declarat, marţi că sistemul nu ar fi fost de ajutor în scenariul în care elicopterul lui Bryant s-a prăbuşit. Terenul deluros, combinat cu dezorientarea spaţială a pilotului în nori ar fi fost "un factor confuz", a spus English.

"Pilotul nu ştie care este drumul în sus", a afirmat English.

Anchetatorii federali au spus că Zobayan, un pilot cu experienţă care a zburat de multe ori cu Bryant, poate că a "perceput greşit" unghiurile în care cobora şi vira, situaţie care poate apărea atunci când piloţii se dezorientează în vizibilitate redusă. Anchetatorii îl consideră, de asemenea, vinovat pe Zobayan pentru că a virat la stânga în loc să urce drept, în timp ce încerca să iasă din vremea rea.

În urmă cu un an, Bryant, Gianna şi alţi şase pasageri zburau din Orange County la un turneu de baschet pentru tineret la Academia Mamba Sports din Ventura County, când elicopterul a întâlnit ceaţă groasă în San Fernando Valley, la nord de Los Angeles.

Aparatul a zburat mai întâi de-a lungul unei autostrăzi, înainte ca pilotul să le spună controlorilor că vrea să urce deasupra norilor pentru a avea mai multă vizibilitate. În schimb, elicopterul a luat viteză şi s-a prăbuşit pe dealurile din Calabasas, informează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:04
AC Milan, contract-record! Câți bani vor încasa „rossonerii” după semnarea noului acord. Peste Inter și Juventus!
AC Milan, contract-record! Câți bani vor încasa „rossonerii” după semnarea noului acord. Peste Inter și Juventus!
12:54
Vânzările salvează bugetul FCSB RAPORT FINANCIAR: în 2026, 50% din venituri sunt din transferuri. În 2025, 70% din încasări de la UEFA și suporteri
Vânzările salvează bugetul FCSB RAPORT FINANCIAR: în 2026, 50% din venituri sunt din transferuri. În 2025, 70% din încasări de la UEFA și suporteri
13:24
Dinu nu e de acord cu Pancu Fostul antrenor al lui Dinamo îi ia apărarea lui Andrei Șucu: „Poate fi un pariu câștigător”
Dinu nu e de acord cu Pancu Fostul antrenor al lui Dinamo îi ia apărarea lui Andrei Șucu: „Poate fi un pariu câștigător”
14:15
Războiul de pe gheață Alianța Canada-UE se mută și în sport
Războiul de pe gheață Alianța Canada-UE se mută și în sport
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Top stiri
Ultimele rămășițe  Imagini spectaculoase din aer cu  șantierul din Ștefan cel Mare!  Ce a mai rămas din fosta arenă Dinamo + când va începe noua construcție
Superliga
07:00
Ultimele rămășițe Imagini spectaculoase din aer cu șantierul din Ștefan cel Mare! Ce a mai rămas din fosta arenă Dinamo + când va începe noua construcție
Citește mai mult
Ultimele rămășițe Imagini spectaculoase din aer cu șantierul din Ștefan cel Mare! Ce a mai rămas din fosta arenă Dinamo + când va începe noua construcție
„Da, Șucu e cu Zelenski, ești nebun?”  Răzvan Raț a răbufnit după  acuzațiile lui Gigi Becali:  „Câtă cretinătate”
Campionate
03.11

Liga Campionilor  Interul lui Chivu  a făcut spectacol cu Feyenoord  + PSG a demolat-o pe Villarreal
Liga Campionilor
00:03

VIDEO | PMB anunță că a mobilizat Apa Nova și salubriștii să iasă la curățat rigole și apa de pe banda 1, sub monitorizare necruțătoare a polițiștilor locali
B365
02.11