Cristian Tudor Popescu    Vremea Soranei  a ajuns din urmă timpul!

• Am afirmat odată că jucătoarea cea mai talentată din generația Simona Halep este… Sorana Cîrstea!
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Simona s-a cam supărat, dar am explicat că, pentru a fi o mare campioană, sunt necesare mai multe calități, talentul este doar una.

Am văzut, în cei 60 de ani trăiți în tenis, multe talente românești remarcabile care au rămas la periferia tenisului mare.

Până acum câțiva ani, o puneam și pe Sorana în această categorie. În vreme ce Simona triumfa, având, pe lângă talent, o constanță deosebită în joc, viteză de deplasare stânga-dreapta superioară, rezistență fizică și, în primul rând, un mental mult mai puternic decât al Soranei.

Astăzi însă, după ce și-a făcut un transplant de psihic reușit, Sorana este, cu frumoasele ei arme dintotdeauna, pe locul 18 mondial, cu perspective de avansare!

Sorana Cîrstea (FOTO: Getty Images) Sorana Cîrstea (FOTO: Getty Images)
Sorana Cîrstea (FOTO: Getty Images)

Reproșul că n-a jucat așa în tinerețe mi se pare eronat: în tenis, ca și în viață, lucrurile se întâmplă nu tot timpul, ci când le vine vremea…

Știri ultima oră
18:07
Convocare de urgență Fotbalistul chemat de Hagi după accidentările lui Stanciu și Mihăilă: „Nu v-ați uitat cum joacă?”

18:24
Cristian Geambașu Te doare capul!
Cristian Geambașu Te doare capul!
17:17
CFR Cluj - U Craiova LIVE de la ora 19:00 » Echipele de start. Campioana României are șansa de a trece pe primul loc

18:34
Păreri opuse FOTO. Doi arbitri importanți din Liga 1 au judecat diferit faza de penalty: Feșnic a rămas la decizia lui!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52