Silviu Tudor Samuilă Inteligența artificială vs. inteligența emoțională

• Să vă povestesc cum m-a ajutat sfertul eurofantastic să descopăr limitările inteligenței artificiale. 

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Mi-am instalat recent mai multe aplicații AI și m-am apucat să le testez, pentru a vedea care produce cele mai bune rezultate în zona de sport. Știu, sunt anacronic. Alții fac asta de mult timp, iar corporațiile au început de ceva ani să oblige angajații să se folosească de AI, așa că mi-am propus să mă joc și eu cu ele, să intru în rând cu lumea.

Am cerut politicos (încerc să mă pun bine, să nu supăr mașinăria) să îmi creeze exceluri cu transferurile diferitelor cluburi din ultimii ani, pentru a compara sumele cheltuite, să îmi scoată statistici ale jucătorilor, pentru a-mi da seama dacă m-ar putea scuti de verificări îndelungi, minuțioase și totodată riscante, pentru că atunci când iei sezon cu sezon și încerci să vezi cate goluri, pase de gol, pase corecte sau deposedări are un anumit fotbalist, riști să comiți și erori.

Și pentru că, recent, purtasem o discuție cu o cunoștință care lucrează pentru Netflix și care îmi povestea cum tot mai mulți scenariști de seriale se folosesc de inteligența artificială pentru a scrie episoade, am zis să verific cum ar putea aplicația să dea o altă formă unui promo al emisiunii mele de diseară de la Prima Sport.

Drept urmare, i-am introdus următorul text „Răzvan Lucescu și Mihai Stoica vin în același studio la 20 de ani de la sfertul eurofantastic dintre Rapid și Steaua”, iar mașinăria mi-a reinterpretat mesajul astfel:

„La 20 de ani de la «sfertul eurofantastic» dintre FC Rapid București și FCSB, două dintre personajele centrale ale acelei nopți europene revin față în față în studioul Prima Sport”.

Am crezut că la capătul celălalt al aplicației îl găsesc pe colonelul Talpan, dar nu, mașinăria a procedat ca la carte, corectând eroarea mea și transformând textul într-unul pe placul justiției și al CNA-ului.

Și am realizat atunci că nicio aplicație AI nu va înțelege vreodată că acum 20 de ani nu s-a jucat o dublă între două societăți comerciale, ci un Steaua – Rapid crâncen, cu suporteri aflați în prag de leșin, că în acele două seri a existat o tensiune cum nu mi-a fost dat să trăiesc decât în rarele momente în care România a bifat meciuri la câte un Campionat European.

Cum să-i explici umanul artificialului? Cum să faci mașinăria să înțeleagă dramatismul acelor zile?

Viorel Moldovan plângea la final pentru că pierduse în fața unei societăți comerciale aflate în litigiu din cauza mărcii sau în fața Stelei?

Nu cumva MM Stoica a luat un pumn de calmante care l-au făcut să nu înțeleagă nimic din ultimele douăzeci de minute ale returului din cauză că simțea că o eliminare a Stelei în fața Rapidului ar fi pătat iremediabil istoria clubului său?

Oare, joi seara, când ceva mai cărunții eroi ai acelei săptămâni se vor afla din nou față în față pe stadionul Arcul de Triumf, George Ogăraru și Daniel Oprița se vor simți foști steliști sau foști fcsb-iști? Vor apela la inteligența emoțională sau la cea artificială?